Particularităţile unei opere care aparţine lui Ion Creangă

Ion Creangă a fost un scriitor român, recunoscut datorită măiestriei

basmelor, poveștilor și povestirilor sale. Acesta este considerată a fi
unul dintre clasicii literaturii române, mai ales datorită operei sale
autobiografice „Amintiri din Copilărie”.
„Povestea lui Harap-Alb” a apărut în anul 1877 în „Convorbiri
literare” și este un basm cult, păstrând trăsăturile fundamentale ale
speciei, dar în același timp se deosebește de basmul popular prin:
dimensiunile ample, conflict prelungit, sporirea numărului de probe,
amânarea deznodământului, protagonist fără puteri supranaturale,
chiar fără calități excepționale, importanța acordată dialogului,
individualizarea personajelor, umanizarea fantasticului, digresiuni care
întrerup firul povestirii, oralitate și umor.
O primă trăsătură a basmului prezentă în text este tema abordată și
anume lupta dintre bine și rău, binele ieșind învingător. Mai concret,
eroul parcurge un drum inițiatic, un drum al maturizării, cu scopul
dobândirii unor valori morale și etice. Motivele literare specifice sunt:
superioritatea mezinului, călătoria inițiatică, motivul probelor și
pădurea labirint.
O a doua trăsătura basmului prezentă în text este perspectiva spațială
și temporală. Acțiunea se desfășoară în timp și spațiu nedeterminate.
Timpul este reprezentat de trecutul îndepărtat (illo tempore: „odată”).
Spațiul este vast, drumul dintre cele două moșii putând fi parcurs o
singură dată în viață. Nu există nume reale ale locurilor parcurse de
personajul principal.
Opera aparține realismului prin folosirea tehnicii detaliului, dar și
prin faptul că fantasticul este umanizat și localizat în Humulești.
 O primă trăsătură a realismului prezentă în text este folosirea tehnicii
detaliului pentru prezentarea caracterelor personajelor. Harap-Alb se
dovedește a fi ușor de manipulat. („Fiul Craiului, boboc în felul său la
trebi de aieste, se potrivește Spânului și se bagă în fântână, fără să îl
trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla”), Împăratul Roșu este
aspru, cârcotaș, iar Craiul are orgoliu familial.
O a doua trăsătură a realismului reiese din faptul că fantasticul lui
Ion Creangă este umanizat și localizat în Humulești. Opera este
influențată de satul natal al autorului. Ilustrativă în acest sens este
relația dintre Harap-Alb și Spân. Harap-Alb este inițiatul care
parcurge un drum al maturizării cu scopul de a deveni un bun
conducător, dând dovadă de trăsături înaltele de caracter .Spânul dă
dovadă de trăsături negative de caracter, fiind omul lingușitor,
mincinos, care-și maschează cu greu răutatea („Hei, hei! zise Spânul
tremurând de ciudă”, „Spânul, bodrogănind din gură, nu știa cum să-și
ascundă ura”). Chiar monștrii sunt țărani cu calități deosebite dar nu
surprinzătoare în varietatea lumii satului.
Tema o constituie confruntarea dintre cele două principii
fundamental opuse: binele și răul, cu victoria celui dintâi, o supratemă
pe care se grefează romanul unei inițieri (bildungsroman). Fiul
craiului nu pornește la drum pentru a aduce lumina în lume, ci pentru
a o primi în sine, sub forma învățăturii morale, a experienței de viață.
Un prim episod ilustrativ pentru textul narativ este cel al coborârii
fiului de crai în fântânăsimbol ambivalent al vieții și al morții.
Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de trecut -
pădurea labirint - ,,un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca
cărările”, fiul de crai cade în capcana Spânului. Notația naratorului
evidențiază diferența dintre cele două personaje: ,,Fiul craiului, boboc
în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul
are o îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți, fiul
de crai, protejat până atunci la casa părintească, ignoră răul.
Schimbarea identității înseamnă, de fapt, începutul inițierii sale,iar
numele oximoronic dobândit oglindește noblețea sufletească a slugii,
contrastul dintre esență și aparență. Jurământul pe ascuțișul sabiei-
simbol heraldic cavaleresc - închide inițierea în limitele sacrului. La
ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile
ale unei noi etape existențiale.
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea
răufăcătorului și restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele
inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat prudența, răbdarea,
valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este o
încercare dificilă, duce Spânului pe fata împăratului Roș și își respectă
până la sfârșit cuvântul dat. Spânul urzește planuri de răzbunare
și ,,icnește în sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, d/ar este
aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie
și apa moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă
împărăția. Spânul spusese verișoarelor sale: ,,Hei, dragele mele vere…
d-voastră încă nu știți ce-i pe lume. Dacă dobitoacele n-ar fi fost
înfrânate, de demult ar fi sfâșiat pe om”. Filozofia sa de viață este
infirmată. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față de cel lipsit.
Triumful moral al binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o
concluzie în final pozitivistă a autorului.
Viziunea scriitorului despre lume este una fabuloasă, deoarece sunt
prezente multe întâmplări supranaturale, săvârşite de personaje cu
însuşiri ieşite din comun şi astfel lumea basmului devine ,,o oglindire
a vieţii în moduri fabuloase’’(G. Călinescu).
Titlul enunță numele speciei „Povestea “ cât și numele
protagonistului “Harap – Alb” . Acesta parcurge un drum al inițieri
fiind prezentat de-a lungul firului epic în trei ipostaze : fiu de crai ,
harap – alb și împărat . El este numit de Spân Arap – Alb , o sintagmă
oximoronică formată dintr-un substantiv comun “ harap ” ce
înseamnă cu pielea și parul de culoare neagră , aflat în opoziție cu
epitetul cromatic „alb”.
 Conflictul textului este unul dublu, fiind vorba pe de o parte de un
conflict general specific basmului (bine-rău) și pe de o altă parte, de
un conflict particular, între Harap-Alb și Spân. Conflictul debutează în
momentul întâlnirii celor doi, când fiul Craiului este păcălit de Spân și
devine sluga acestuia, fiind constrâns să respecte cu sfințenie toate
regulile impuse. Evoluția conflictului se bazează pe toate probele la
care este supus Harap-Alb, menite să îl aducă la pierzanie dar care în
cele din urmă îl fac mai puternic. Conflictul se finalizează în mod
pozitiv deoarece Harap-Alb, deși este decapitat de Spân, este mai apoi
readus la viață de fața Împăratului Roș, iar Spânul sfârșește prin a fi
omorât de cal.
Perspectiva narativă este obiectivă, realizată la persoana a treia de
către un narator omniscient și omniprezent. Obiectivitatea narațiunii
este încălcată, însă, pe alocuri prin intervenții directe ale naratorului în
discurs. Este o trăsătură a oralității stilului, marcă inconfundabilă a lui
Creangă.
Totodată, subiectul basmului este un element de structură important.
Un crai avea trei feciori, iar în alt capăt de lume, un frate, Verde -
Împărat avea trei fete. Îi trimite craiului o scrisoare prin care îi cere un
moștenitor la tronul său, însă să fie vrednic. Această vrednicie trebuie
însă dovedită prin trecerea mai multor probe. Tatăl își supune fiii la o
probă: se îmbracă în piele de urs și le iese în cale. Primii doi eșuează,
iar mezinul dovedește curaj și sfătuit de Sfânta Duminică, pe care o
miluiește cu un ban, depășește proba. Acesta constituie un simbol al
trecerii spre altă etapă a vieții. Tatăl îl sfătuiește să se ferească de
Omul Spân și de Omul Roș, și îi dăruiește pielea de urs, calul, hainele
de la nuntă.
Pe drum se întâlnește cu Spânul, de două ori refuză să vorbească, dar
a treia oară își încalcă interdicția, astfel, Spânul îl supune prin
vicleșug, îl testează și îl face slugă. Ajunși la împărăție, Spânul îl
supune la o serie de probe: aducerea salatelor din Grădina
Ursului,aducerea pietrelor prețioase din Pădurea Cerbului și pe fata de
împărat. Primele două probe sunt trecute cu ajutorul obiectelor magice
de la Sfânta Duminică. A treia probă cuprinde mai multe serii
(triplicarea).
Pe drum, spre Împăratul Roș, crăiasa furnicilor și crăiasa albinelor îi
dăruiesc câte o aripă drept răsplată pentru că le-a ajutat poporul de
gâze, iar cei cinci tovarăși (Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă și Păsări
- Lăți – Lungilă ) reușesc să-l ajute la probele de la împărăție (reglarea
temperaturii din casa înroșită, ospățul, alegerea macului de nisip, fuga
nocturnă a fetei transformată în pasăre, ghicitul fetei și proba impusă
de fata farmazoană - aducerea a „trei smicele de măr dulce și apă vie
și apă moartă de unde se bat munții în capete”).
Pe drum, cei doi tineri, mezinul si fata, se îndrăgostesc, iar aceasta îi
dezvăluie adevărata identitate a fiului de crai. Spânul, enervat la
culme, îi taie capul fiului de crai, calul îl aruncă în înaltul cerului,
făcându-l praf și pulbere, iar fata îl învie pe Harap-Alb cu apă vie și cu
apă moartă .Fiul de crai reintră în posesia paloșului și primește
recompensa: pe fata Împăratului Roș și împărăția, ceea ce confirmă
maturitatea.
În concluzie , prin toate aceste trăsături argumentate putem afirma
că “ Povestea lui Harap – Alb „ este un basm cult .