Filosofie

Los ACRÓNIMOS IBÉRICOS fueron la lengua “vernácula” ibérica, y constituyen los actuales morfemas y lexemas del léxico del antiguo y actual idioma español, no obstante desde la llegada de la romanización a la península fueron escritos con letras de patrón latino.

El origen del nombre Toledo, es un extracto del libro Karuo el secreto ibero, por el cual Enrique Cabrejas o Enric Cabrejas nos relata de modo llano su experiencia personal con lo extraordinario de un descubrimiento. El 21 de Abril de 2012 consiguió lo que parecía imposible: Descifrar la escritura ibérica. El hallazgo más relevante de la cultura universal en nuestro país de los últimos tiempos, sin lugar a dudas. Un hito en la historia de la escritura sin precedentes. Desde este mismo instante la obra Karuo de Enrique Cabrejas lo convierte en un referente destacado a nivel mundial en historia y lingüística. Los innumerables datos, explicaciones, pruebas y significados que nos reporta nunca conocidos antes, son una referencia obligada para todos aquellos que quieran comprender la historia, la lengua antigua e incluso también la moderna de nuestro país o para quienes en el futuro deseen estudiarla e investigarla en profundidad, más si cabe desde el mundo académico.

Libertatea ca problema Chestiunea libertatii e in general obsedanta pentru umanitate.Ceea ce inseamna libertate pentru unii este exact opusul pentru altii.Pentru a-si define libertatea personala omul necesita o instant conceptuala,rationalizabila sau transcendenta ori de ambele feluri.Omul se intreaba in ce scop e liber.Acestia sunt determinant fundamentali de care omul nu poate scapa.Definirea gesturilor e cautata cand apare o constrangere.Atunci apare si nevoia de libertate.Segmentul libertatii poate fi definit pe cale senzoriala,prin absenta.Intr-un mediu care nu prezinta constrangeri,problema libertatii fata de ceva se pune foarte rar.Apoi apare scopul.In ce scop esti liber ? Iti trebuie o tinta.Minima posiblitate de a percepe libertatea ca pe o problema deschisa e aceea de a o interpreta ca pe o functie vectoriala.Libertatea nu poate fi nicicand definite avand radacini in absolut,ci doar in raporturi foarte precise.Constrangerea e momentul declansator si tinta spre care ne indraptam.Omul revoltei isi duce sistemul sau tip bulldozer pana azi cand Filosofia Absurdului afirma ca unica libertatea a omului e aceea de a constata ca omul nu e niciodata liber,ca lumea e absurd.Ori te sinucizi ori nu,pentru a incerca restabilirea ordinii in tine insuti (vezi Sisif).Sfarsitul mileniului tine de o acutizare a crizei acestui absurd.Nevoia de ordine e cu ata mai grava cu cat suntem mai dependent pana la disperare de anumite lucruri.Omul n-a invatat inca sa fie patrus de umilinta sansei noastre foarte relative de libertate ca sa inteleaga cat de responsabil si umilitor e faptul ca traieste intre determinari.Desigur,din cand in cand au loc anumite restructurari. Risipind libertatea pe nimicuri,omul contribuie la indesirea retelei de determinari.Nimicurile sunt mici conjuncture cu punct de plecare si tinte obscure.Libertatea trebuie adusa in noi insine.Nu pot exista libertati in conditiile in care oamenii nu sunt informati.Accesul liber la informative pentru formarea unei opinii reprezinta libertatea de informare.Libertatea ar putea fi inteleasa ca o echilibrare intre responsabilitatile si tintele omului 9responsabilitatile fata de sine insusi,precum si fata de ceilalti).Orice act al omului,bazat pe libertate,va genera si efecte secundare (renuntari). Cand se vorbeste despre libertate ca despre o competenta,I se confera o polaritate intre drepturi si responsabilitati in care unele le alimenteaza pe celelalte,raport care dinamiteaza existent noastra.Exercitiul libertatii umane in ideal ar trebui sa fie un echilibru intre binele primit sic el oferit.Omul va trai intotdeauna distanta si niciodata valoarea distantei.Rationament analog si in cazul apropierii.Nu exista libertate absoluta,caci fiecare dintre noi are nevoie unul de celalalt (intr-un fel sau altul).Oamenii sunt datori sa se respecte reciproc.Obligatia de a respecta drepturile

The authors of this edition propose a novel and inspiring research approach to the subject of plants, which – being a form of life that is different, yet akin to us – is a constant source of nourishment and metaphors, decoration and obsessions. The articles included in this thematic block on plants enter into lively ongoing debates on genetics, feminism, ecology and plant ontology. They are excellent examples of the fact that in Polish philosophical and cultural reflection there was an understanding very early on of the challenges that posthumanism poses to our anthropocentric intellectual habits. Foreign readers will recognize in these Polish reflections a bold willingness to ask ethical and aesthetic questions of great relevance to the modern world that go far beyond the safe, though most likely imagined, limits of what it is to be human.

Según Georg Simmel (1858-1918), el conflicto no es un accidente en la vida social. El conflicto es parte integrante y necesaria de las sociedades y de las relaciones humanas: es un factor integrador, una forma de socialización sin la que las sociedades no pervivirían.
Simmel invierte, así, la opinión común que sostiene que la cohesión social exige atajar o, cuando menos, apaciguar los antagonismos: antes al contrario, los antagonismos contribuyen a la unidad de la vida social.
En este sentido, nos recuerda que, más allá de las invitaciones de la religión, la poesía o la filosofía a vivir en comunión, concordia y amistad, el ser humano es también animosidad e instinto de lucha: simpatía y hostilidad se entremezclan en la unidad de la vida social e individual.

Kausitaki Brahmana Upanisad is one of the oldest Upanisads, written in prose, but including many quotations from the Vedic literature, which are generally in verses. The text is divided into four chapters.
The first one deals with Brahmanic eschatology. It discusses the post-mortem fate of the soul, which can be either Pitryana (“the path of the fathers”), through which the soul continues its transmigration through the Universe, either Devayana (“the path of the gods”). Devayana is followed by those who reached the comprehension of Brahman and hence are liberated from the Universe, at their death returning to their ontological source, Brahman, the absolute reality.
The remaining three chapters expose a vitalist view of the Universe. The essence of the entire Universe is none else but the essence of life, namely breath (prana). The principle of life is the principle of everything; ultimately, everything reduces to life, to breath. Hence, life becomes the absolute reality, the all-encompassing principle.

Keywords: Kausitaki Brahmana Upanisad, Veda, Brahmanism, Indian religion, Sanskrit, vitalism, breath (prana).

Participatia, sau participarea, este conceptul enigma al platonismului. El desemneaza o relatie polimorfa ce se stabilește fie între vizibil și invizibil, fie între efect si cauza, fie între modelul divin și imitatorul său mundan, fie între iubitor si iubit si, tot asa, am putea continua lista relatelor acestei relatii fara grija de a o epuiza prea curând. Este, de asemenea, si un concept ce apartine optimismului gnostic sau gnoseologic. Relatia de participatie, in fond, este un rezultat al sperantei metafizice ca lumea are un temei non-lumesc. Speranta ca acest temei este stabil si veritabil si eminent în toate sensurile, dar si speranta ca noi, oamenii, am putea avea acces la acest fundament divin.

Şcoala Doctorală de Teologie şi Studii Religioase Doctorand: Nicoleta Constantin DREPTATEA Ne confruntăm zilnic cu dileme, din cele mai diverse categorii: de muncă, de familie, de sănătate etc. Ne revoltăm, ne întrebăm, ne mirăm...şi până la urmă, ce este dreptatea? Mulţi o invocă, puţini o cunosc... Definiţia dreptăţii este satisfăcătoare, este suficientă, este desuetă? 1 Principiu moral şi juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine şi să i se respecte drepturile şi: echitate. 2 Justiţie. 3 Act de justiţie 1 Ce definiție oferă dicționarul juridic: "Concept în temeiul căruia se aprobă sau se dezaprobă, pe baza unor criterii etice și juridice, obiceiurile, faptele, comportamentul oamenilor și legile existente într-o epocă dată, precum și acțiunile popoarelor și statelor". Pentru un novice, dreptate = lege. Nu-i greșit dar e numai o parte a dreptății. Ca și cum dreptatea constituie un întreg iar legea, ca instrument de reglementare a dreptății, o felie din dreptate. Și totuși, legea nu întotdeauna reglementează dreptatea, așa cum vom vedea în continuare deoarece dreptatea este un principiu moral înainte de a fi un principiu juridic. Poate fi dreptatea clasificată în funcţie de domenii de activitate sau există un singur fel de dreptate? 1. o primă clasificare ar fi în funcţie de scopul pe care îl are dreptatea. Avem în vedere: • dreptatea distributivă-este un concept al filosofiei moral-politice foarte vechi, pe care Aristotel îl descrie în Etica nicomahica astfel: este un drept care se orientează după regula proporţionalităţii 2 .

Domnitor patriot, mare erudit, cărturar, filosof, renascentist, veritabil spirit enciclopedic, personalitate covârşitoare ale secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, reprezentant strălucit al umanismului și prefigurator al iluminismului, Dimitrie Cantemir poate fi considerat contemporan cu societatea actuală şi un precursor al societăţii bazată pe cunoaştere. Un om predispus la meditații ascetice, acesta era dornic să contribuie prin scrierile sale morale la zidirea sufletească a aproapelui său, fiind preocupat de ameliorarea condiţiei umane. Opera lui Dimitrie Cantemir, ce a cunoscut o intensă circulație încă din timpul acestuia, aparține deopotrivă culturii noastre cât și celei universale, prin formația și opțiunile autorului ei, prin tematică, destinație și recepție.
Autor al primelor scrieri filosofice originale româneşti, lucrările sale abordează şi probleme teologice. Concepţia despre lume a lui Dimitrie Cantemir a cunoscut de-a lungul vieţii cărturarului o evoluţie în direcţia accentuării tendinţelor laice şi raţionaliste. Lucrările sale de tinereţe, deşi plătesc tribut teologiei şi scolasticii, mărturisesc despre contactul autorului lor cu ştiinţa şi filosofia Renaşterii dar şi cu raţionalismul aristotelic.

Capitolul analizează  justificările sprijinului public pentru cultură și arte in Romania postcomunista, pornind de la câteva asumpții de bază: că politica culturală este inseparabilă de valori și că ideile și ideologiile contează, la fel ca instituțiile, iar clarificarea lor contribuie atât la îmbogățirea cunoașterii cât și la eficacitatea politicii culturale. Autorul argumentează că aceste justificări depind de modul în care statul își reprezintă rolul culturii și artelor, precum și de ideile particulare de ‘cultură’ și ‘artă’ pe care autoritățile publice le împărtășesc și promovează. Departe de a fi inocente sau lipsite de pertinență, aceste idei au jucat un rol central în elaborarea și înfăptuirea politicii culturale.

Acest curs propune intelegerea rapida a comunicarii structurate sub forma de negociere, precum si a modalitatilor de aplicare a tacticilor de negociere pentru atingerea unui acord benefic partilor. Cursul dezvolta paradigma cooperarii in negociere, dar trece in revista si paradigma conflictului.

Note that I do not say, “what is meta-philosophy”, but I ask, ‘What is meta-philosophy about?”

In other words, I do not merely ask what the nature, the subject-matter, the aims, objectives, methods, techniques and tools and rational of meta-philosophy are. But, I ask what is meta-philosophy about?

As philosophy of philosophy, meta-philosophy is about philosophy.

So what is philosophy?  In other words, the subject-matter of meta-philosophy, namely philosophy.

What is ‘the nature’, the objectives, the aims, the tools, methods, techniques, the subject-matter, the domains, the rational of the Western tradition of the discipline, the set of intersubjectivities, the socio-cultural practices or the discourse of philosophy?

It is embarrassing to see that what is posted in social media such as Facebook, Quora, Reddit, etc in the seemingly endless, the multitude and evergrowing groups of or for philosophy.

Just anything is posted, and worse, as if the words that are strung together has anything to do with philosophy. Among these are numerous statements stating what philosophy is.

The conflation of the meaning of academic philosophy, the philosophies of different original and creative thinkers and old wives tales or the wo/man in the streets, everyday notions of philosophy are painful.

Meta-philosophy, as suggested by the excellent work and suggestions of Suber, has many themes. He says that:

I, made this list of questions primarily to help students appreciate what is distinctive about the branch of philosophy we call "metaphilosophy".

His suggestions include the following :

Cognitivity
Systematicity
Methodology
Historicity
Self-reference and Self-application
Immanence and non-immanence
Disagreement and diversity
Primacy of the practical
Philosophy good and bad
Philosophy and expertise
Ends of philosophy
Death of philosophy
Anti-philosophies
Philosophy and assertion
Philosophy and exposition
Philosophy and style
Philosophy as literature
Literature as philosophy
Philosophical beauty
Philosophy as science
Philosophy and related fields and activities
Philosophy and argument
Philosophy and wisdom
Philosophy and metaphilosophy
Philosophy and the folk
Philosophy and 'primitive' life
Philosophy and philosophers
Philosophy and pedagogy

Atât teoria cât practica asistenţei sociale se află în faţa unor provocări şi schimbări importante, determinate de criza economică dar şi de evoluţia în sine a societăţii sau sistemului de asistenţă socială, în care sociologiei i se solicită contribuţia. În prezentul articol se reliefează necesitatea şi rolul paradigmelor sociologice contextualiste, constructiviste, modern realiste, existenţialiste, umaniste şi postmoderne în aceste procese; factori precum comunitatea, familia ori persoana/ personalitatea umană constituind categorii şi resurse cruciale ale noului tip de asistenţă socială. În perspectiva acestor paradigme problema socială, vulnerabilitatea, sistemul client se explică şi prin tulburări ale calităţii relaţiilor interumane la nivel local, personal, organizaţional, contextual, existenţial şi mai puţin prin caracteristicile universale ori structural-funcţionale ale macrosistemelor din care fac parte. Articolul cuprinde şi o referire la teoriile, metodele şi resursele contextualist-umaniste în practica asistenţei sociale de criză şi post-criză şi se încheie cu o scurtă prezentare a Asistenţei Sociale Umaniste – nou concept de asistenţă socială, numit şi a treia cale în teoria şi practica asistenţei sociale, fundamentată, printre altelele, pe teoria microsociologică şi pe paradigmele sociologice contextualist-umaniste, constructiviste, existenţialiste şi postmoderne..
*** Both the theory and the practice of social work are facing important challenges and changes, caused by the economic crisis also by the evolution of society or the social welfare system itself, in which to sociology is request its contribution. This article highlights the necessity and the role of the contextualist, constructivist, modern realist, existentialist, humanistic and postmodern sociological paradigms in these processes, factors such as community, family or person/ human personality being crucial categories and resources of the new type of social work. In light of these paradigms the social issue, the vulnerability, the client system can be explained as well by qualitative disorders and anomalies at the interpersonal relationships level, at the local, organizational, personal, contextual, existential, human level and less by the universal or/and structural-functional characteristics of the macrosystems of which these are part. The article includes also a reference to the contextualistic-humanistic theories, methods and resources in crisis and post-crisis practice of social work, and ends with a short presentation of the Humanistic Social Work – new concept of social work theory and practice, called also the Third Way, based, inter alia, on the micro-sociological theory and on the contextualist-humanistic, constructivist, existentialist and postmodern sociological paradigms.

Αποτελεί κοινή διαπίστωση πως ο κάθε άνθρωπος σχηματίζει τη δική του αισθητική άποψη ως προς το τι κάνει ωραίο ένα έργο τέχνης, καθώς η αισθητική στάση θεωρείται ζήτημα υποκειμενικού ή προσωπικού γούστου. Εντούτοις, θα μπορούσαμε να αναρωτηθούμε μήπως οι αισθητικές κρίσεις δεν είναι εντελώς υποκειμενικές και το γούστο δεν είναι ζήτημα απλής προτίμησης.                                                                                                                  Κληρονομώντας την παράδοση των Βρετανών εμπειριστών, ο Ντέιβιντ Χιουμ (David Hume 1711-1776) αντιμετώπισε το ζήτημα εάν η ομορφιά είναι ποιότητα των ίδιων των αντικειμένων, δηλαδή υπάρχει μέσα στα πράγματα, ή αντίθετα υπάρχει μόνο μέσα στον νου ως υποκειμενικό συναίσθημα ευχαρίστησης. Η εμπειριστική απάντηση του μοιάζει να είναι αμφίλογη: Παρά την παρατηρούμενη «ποικιλία και ιδιοτροπία του γούστου» (variety and caprice of taste), κριτήριο της «καλής αίσθησης» (good sense) του ωραίου είναι η «λεπτότητα της φαντασίας» (delicacy of imagination) η οποία αποδίδεται σε ομοιόμορφα χαρακτηριστικά της ανθρώπινης φύσης.                                                                             
Αργότερα, ο Ιμάνουελ Καντ (Immanuel Kant 1724-1804) θα υπερασπιστεί την αντικειμενικότητα της κρίσης περί του ωραίου, υποστηρίζοντας ότι μπορούμε να προσδιορίσουμε το ωραίο ως το αντικείμενο μιας καθολικής αρέσκειας. Για τον Γερμανό φιλόσοφο οι καλαισθητικές κρίσεις δεν εμπίπτουν απλώς και μόνο στη σφαίρα των υποκειμενικών αισθημάτων. Αντιθέτως, οι καλαισθητικές κρίσεις δύναται να εγείρουν αξιώσεις καθολικότητας, αν και πρόκειται για μια ιδιότυπη καθολικότητα υποκειμενικού χαρακτήρα. Η καλαισθησία προϋποθέτει την αφαίρεση από απλούς υποκειμενικούς όρους και τη συμμετοχή της σε μια «κοινή αίσθηση» (sensus communis). Συνεπώς, για τον Καντ, οι καλαισθητικές κρίσεις υπερβαίνουν τη σφαίρα των ατομικών συναισθημάτων, αποκτώντας καθολική ισχύ η οποία ωστόσο, είναι σαφώς διαφοροποιημένη από την καθολική ισχύ της γνώσης.
1) Παρουσιάστε την εμπειριστική θεωρία γούστου στον Ντέιβιντ Χιουμ και αναδείξτε τις προϋποθέσεις που παράγουν το υποκειμενικό αίσθημα του ωραίου και το μέτρο του γούστου.
2) Αναλύστε τον τρόπο με τον οποίο ο Ιμάνουελ Καντ, στο πλαίσιο της κριτικής φιλοσοφίας του, επιχειρεί την υπέρβαση της αντίθεσης υποκειμενισμού και αντικειμενισμού στη θεώρηση του ωραίου, μέσω της ανάλυσης της «υποκειμενικής καθολικότητας» και της «κοινής αίσθησης» ως των δύο βασικών γνωρισμάτων των καλαισθητικών κρίσεων.

Deoarece teoria și valorile asistenţei sociale umaniste se remarcă și prin accentul pus pe personalitatea, trăirile și relațiile umane ale clientului, în mod necesar, prioritizează interesul pentru personalitatea umană și calitățile psihologic-sufletești ale profesionistului. Între sufletul inerent traumatizat al clientului şi personalitatea/ sufletul profesionistului, în perspectiva valorilor umaniste, se instituie un înalt grad de congruenţă sufletească, umană, empatetică/ compatetică. Aspectul face, așadar, ca studiul problemei calităţilor psihologic-sufleteşti ale profesionistului să reprezinte o preocupare teoretică centrală în literatura asistenţei sociale umaniste.
Această lucrare aduce, în plus față de cele anterioare, în dezbatere problema calităților psihologic-sufletești ale profesionistului în principalele activități și roluri ocupaționale, reliefând importanța acestora și în cazul altor profesioniști, pe lângă asistentul social, precum cea a psihologului, a profesionistului din cadrul personalului de îngrijire, educație, terapii de recuperare etc, a asistentul maternal profesionist, a profesionistului din aparatul de conducere, chiar și a angajatului din aparatul funcționăresc și de deservire ori a voluntarului, a lucrătorului din organizații neguvernamentale, umanitare etc.
Volumul ”Calităţi Psihologic-Sufleteşti ale Profesionistului în Asistenţa Socială Umanistă” este structurat și cuprinde, în principal, cinci capitole.
Primul capitol, Asistenţa socială umanistă  - a treia cale în teoria și practica asistenței sociale, este consacrat prezentării conceptului şi specificului asistenţei sociale umaniste, cu accent pe principalele sale surse, valori, teorii (teoriile dezvoltării și empowermentului, teoria empatiei, teoria atașamentului, teoria fericirii, teoria îngrijirii, teoria acțiunii și teoria participării), practici și metode (practicile bazate pe evidențe, metodele adoptate/ adaptate din psihoterapia umanistă, metodele apreciative, metoda balanței), în contextul promovării acesteia ca a treia cale în asistența socială contemporană, prin raportare la asistența socială tradițională și asistența socială critică ori radicală
Capitolul al doilea, Personalitatea umană - sfera/ dimensiunea ontologic-spirituală, prezintă ceea ce s-ar putea numi sursele psihologic-ontologice ale calităților sufletești și umane ale profesionistului, adică sufletul afectiv (social), sufletul spiritual (sufletul mistic, sufletul ludic, sufletul estetic, sufletul moral, sufletul intelectual), onto-formațiunea fericirii și eul onto-proiectiv, componente ale sferei ontologic-spirituale a personalității umane, aceasta din urmă ca parte și dimensiune a personalității globale.                                                                                                                                                           
În capitolul al treilea, Personalitatea umană și calităţile psihologic-sufleteşti ale profesionistului în asistenţa socială umanistă, se ajunge efectiv la conținutul problematicii propusă de titlul cărții, abordându-se tema calităților psihologic-sufletești ale profesionistului, adică empatia și compatia, fericirea şi bunăstarea sufletească, dezvoltarea și sensibilitatea spirituală, dezvoltarea personală și umană, creativitatea, cultura și multiculturalismul, altruismul, agreabilitatea, toleranţa, omenia, carisma; pornindu-se de la categoria de personalitate umană a profesionistului, și insistându-se pe necesitatea definirii acesteia în raport de  modul, umanist-spiritual, de reprezentare a clientului. În procesul asistențial, de reabilitare sufletească/ umană și socială personalitatea/ sufletul clientului și personalitatea/ sufletul profesionistului intră în congruență social-ontologică, compatetică; relația compatetic-spirituală și socio-umană care se formează constituind mijloc și resursă de reabilitare socio-umană și sufletească a clientului, de fericire și împlinire personală/ umană.
În capitolul al patrulea, Calități psihologic-sufletești și conduite ale profesioniștilor în ”sistemul” asistenţei sociale umaniste, se încearcă o reliefare/ prezentare a calităților psihologic-sufletești și conduitelor profesionale umaniste în activitățile de bază din asistența socială, precum în managmentul de caz, case work și procesul de intervenţie, cu accent pe conduitele umane și calitățile psihologic-sufletești ale asistentului social, psihologului/ psihopedagogului, profesionistului din cadrul personalului de îngrijire, educație, terapii de recuperare, ale asistentului maternal profesionist, angajatului din aparatul de conducere, funcționăresc și de deservire, ale voluntarului, lucrătorului din organizații ne-guvernamentale, umanitare etc.
Capitolul al cincilea, Asistența socială umanistă a copilului și familiei. Calități psihologic-sufletești și conduite ale profesioniștilor, are rolul de a operaționaliza, concretiza și valida practic majoritatea tezelor teoriei și metodologiei asistenței sociale umaniste, afirmate în lucrare, cu focalizare, desigur, pe calitățile psihologic-sufletești ale profesionistului, necesare cu precădere în instituțiile rezidențiale pentru copii, în familiile substitutive; interesul concentrăndu-se pe calitățile psihologic-sufletești și conduitele umane ale practicienilor care se află în contact direct prelungit cu copilul ori familia.
În secțiunea Concluzii se constată că oricât de bună ar fi politica socială, de performante ar fi sistemul de asistență socială, stategiile, programele, proiectele, activitatea șefilor de instituții, hrana, condițiile materiale, în ultimă instanță rezultatele activității și funcționării serviciilor de asistență socială depind de calitățile, resursele și conduitele umane ale profesioniștilor, asistenților sociali, lucrătorilor din activitățile de îngrijire, educație și de supraveghere, de calitățile psihologic-sufletești și conduitele umane ale asistenților maternali și personali, ale profesioniștilor din cadrul personalului de recuperare, chiar a supraveghetorilor. Aspectul ar impune astfel și necesitatea instituirii unor dezbateri privind sistemul de pregătire/ educație, angajare și evaluare a personalului, și calitățile necesare unui profesionist în perspectiva valorilor și misiunii asumat umaniste a asistenței sociale, în care să se promoveze noi atitudini pedagogice, o mai largă deschidere curriculară, în programele academice, spre ontologia umanului şi metodele educaţionale umaniste, precum şi o deplasare radicală, în planul activităților și obiectivelor educaţionale, de la educaţia intelectului spre educaţia personalităţii umane a viitorului profesionist din sistemul asistenței/ protecției sociale.

In order to find a convincing position in the ‘free will’ debate, two sorts of determinism are distinguished. The merits of encompassing determinism, which is determinism as it is usually understood, and individual determinism, which focuses on the agent, are brought to the fore. The existence of encompassing determinism cannot conclusively be proven, but it may be demonstrated, on the basis of individual determinism, that actions come about in a determined way, leaving no room for ‘free will’. In order to facilitate the discussion, recent scientific developments in such diverse fields as, e.g., quantum mechanics and neuropsychology are incorporated. Balancing the arguments, I aspire to a consistent and nuanced viewpoint, not eschewing divergent conclusions.

Hobbes’s political philosophy starts from a number of premises that are supposed to be self-evident, supplemented by various observations from experience. These statements are examined critically and in their interrelatedness in order to find out to what extent Hobbes provides a convincing system of thought. The importance of the basis of man’s actions, his self-interest, is inquired, since it serves as the basis of his practical philosophy. After this, Hobbes’s views on ‘moral’ notions are expounded. As it turns out, Hobbes maintains a number of concepts that have such a connotation, but interprets these in a specific way. The article is concluded with a modest systematic reconstruction of Hobbes’s main thoughts in practical philosophy.

O conjunto dos 28 trabalhos aqui apresentados pelos integrantes do GT Hegel é a expressão do estudo e da pesquisa realizados atualmente sobre Hegel nos Cursos de Pós-Graduação em Filoso a do Brasil e apresentados no XVI Encontro Nacional da ANPOF.

Studiul de față analizează validitatea diferitelor abordări disciplinare ale artei și valorilor estetice – cu accent pe practicile și valorile artistice contemporane – prin investigarea relației tensionate dar promițătoare dintre estetica filosofică și sociologia artei. Ipoteza noastră este că natura esteticului, văzut ca o dimensiune complexă a vieții sociale, și natura hibridă a practicilor și experiențelor artistice contemporane, precum și cumulativitatea necesară a cunoașterii – distinctă de simpla acumulare – solicită un nou cadru conceptualo-metodologic – unul hibrid – ce depășește convenționala diviziune disciplinară. Această ipoteză va fi susținută de o triplă argumentare menită să surmonteze tensiunea dintre logica incluzivă a artei contemporane, care o conduce înspre hibridizare, și logica dezvoltării esteticii și sociologiei artei, care le orientează spre afirmarea specificității. Principalii pași spre acest nou cadru constau în: 1) apărarea abordării estetice a artei contemporane, chiar dacă hibridă, care permite evidențierea valorii operaţionale a judecății estetice în procesele de luare a deciziei și de construcție a strategiilor instituţionale din „lumea artei” contemporane; 2) situarea considerentelor estetice în analiza sociologică și reciproc; și 3) definirea și abordarea unui „obiect științific comun” și, astfel, umplerea golurilor generate de „efectul de siloz” al unor abordări disciplinare izolate. „Obiectul științific comun” al esteticii și sociologiei artei este atât hibrid cât și virtual: nu este o entitate ontologică, nici o realitate văzută în unicitatea ei, ci nexul, înlănțuirea sau punctul de intersecție al pluralității cercetărilor existente.

Spinoza is known for his radical views on freedom. In this article, it is explored to what extent this reputation is justified. He integrates human actions in the necessary development of the universe and seems to leave no room for human freedom. The position of God is relevant, since it is Spinoza’s starting-point in general and appears to require an intricate conception of freedom; it may be demanded whether this can be clarified. In the case of man, the difficulty lies primarily in the degree to which Spinoza takes his own characterization of necessity seriously; there seems to be an inconsistency here. The final section provides a possible way out of this conundrum, by focusing on the possible basis of an action.

This paper tries to determine the nature of contemplation in Schiller's aesthetics. It argues that contemplation takes an antinomical form in the case of tragic art and a synthetical form when the subject sees a "living form". The Kantian sources of both forms of contemplation are briefly sketched. The main thesis is that Kant's Critique of Judgement arrives at a "negative presentation" of infinity in the Analytic of the Sublime and an "indirect presentation" of infinitude in the Analytic of the Beautiful, whereas Schiller, through his concept of "living form", makes the positive appearance of the infinite in the finite possible.

Stoicismul este o şcoală celebră in istoria gîndirii europene. A fost întemeiată la Atena, în anul 300 a.Chr. Numele ei, ne spune Diogenes Laertius, se trage de la cuvîntul O'roa , "portic", sub care oamenii de cultură purtau conversaţii. Acest portic, pictat de Polygnotos, a adăpostit, între colonadele sale, "dialogurile" primei şcoli filosofice stoice. În istoria stoicismului antic, s-au delimitat trei mari etape: stoicismul vechi, reprezentat de Zenon din Kytion şi discipolii săi, stoicismul mediu, ilustrat de Chrysippos şi succesorii săi, şi, în sfîrşit, stoicismul roman, in fruntea căruia se aflau Seneca, Epictet şi Marcus Aurelius. În opinia mea, Epictet este un om foarte cerebral ce ne învață că emoțiile sunt animalice, iar noi trebuie să folosim logica de câte ori avem ocazia, pentru a ne putea păstra astfel apartul decizional. De exemplu, pe vremea când era înca sclav, stăpânul lui a vrut să îi testeze teoriile legate de filosofie și a început în glumă să îi răsucească piciorul, Epictet replica fără vreo grimasă: Se va rupe! , văzând că el nu se pierde cu firea a decis să-l forțeze atât de tare până când acesta s-a rupt. În momentul în care a văzut asta, Epictet i-a replicat, ți-am spus că se va rupe. De atunci a dobândit un ușor handicap ce îl va însoți tot restul vieții. Acesta este una din învățăturile stoicilor, indiferent de situația în care te afli, trebuie să îțî controlezi emoțiile, altfel ele vor ajunge să îți altereze gândirea. Epictet ne spune că indiferent dacă urla sau stătea nemișcat, rezultatul ar fi fost același. O primă idee importantă extrasă din Manulul lui Epictet este aceea că trebuie să acceptăm că universul este bun așa cum este, există o lege a naturii a unei rațiunii imanente superioare ce conduce lumea cu înțelepciune. Cartea lui Epictet numită Enchiridion(Manualul) este o excelentă antologie a Diatribe-lor. Acest manual se adresează unui discipol care aspiră să devină filosof. Doctrina comună a Porticului dobîndeşte o expresie nouă şi energică. Epictet adoptă ontologia şi gnoseologia stoică, dar renovează etica. În ontologie, stoicii sînt materialişti, dar admit existenţa unui principiu activ, imanent materiei, identificat cu divinitatea. Stoicii sint panteişti, iar divinitatea este imanentă. Situarea zeului în afara lumii nu e proprie gîndirii stoice. Marin-Trop Ionuț

Nihilism poses grave problems for those who seek directives to lead their lives. In this article, the three most important ways to deal with nihilism are inquired, with an emphasis on their credibility. Both nihilism from a metaphysical perspective and the emphasis on pleasure from nihilistic considerations are given attention. The acceptance of nihilism can have far-reaching consequences, which are evaluated at various points. Nietzsche’s approach must also be considered. He accepts what he calls a sort of nihilism, but as a means to ‘new’ values. This alternative to nihilism is examined no less critically than the other two stances.

The quest to provide a fundamental understanding and explanation of reality is an ambitious one. Perhaps it is too ambitious. The possible restrictions for such an enterprise to be successful must be inquired in order to determine the issue. Section 1 explores one’s understanding in reaching (scientific) conclusions: to what extent does a successful account testify to understanding? Section 2 focuses on the other side of such an account: does it provide an explanation in a more fundamental sense than pointing out causes of phenomena, or is it restricted to such a task? A critical stance vis-à-vis the (scientific) enterprise of unearthing reality’s structure remains necessary in order not to confuse a consistent and productive theory with one that demonstrates an understanding and explanation in the sense of this article.

Darwinism has become an encompassing theory, leaving the confines of science and accounting for all aspects of life. Such an outlook entails important consequences for the evaluation of life. In particular, organisms are considered mere means for species’ preservation and development, while reason is no special faculty, but rather an outgrowth of functions that are rudimentarily present in animals. Darwinism cannot, for that reason, be said to be ‘true’, but if Darwinism is the correct view, the implications for man are grave, no purpose or meaning of life being discernible. Darwinists are accordingly faced with the question why they continue their inquiries.

Studiul relaţiei dintre filosofie şi naţiune în gândirea româ¬nească a relevat, dincolo de controversele cunoscute, o problematică reală a filosofiei, sociologiei şi antropologiei: viziunea proprie despre lume. S-a desprins astfel existenţa unor teme autohtone ce solicită un mod românesc de meditaţie.
În acelaşi timp, trebuie reţinut că s-a pus cu acuitate chestiunea originalităţii filosofiei româneşti în două ipostaze: o filosofie născută din „materialul românesc“, reflecţie asupra specificităţii etnice, şi o filosofie românească originală, cu o viziune inedită asupra adevărurilor generale. Numai în acest fel gândirea românească ar ieşi din starea de imitatoare a altor filosofii. Nu putem trece însă peste un fapt indiscutabil, anume că epoca noastră modernă a cunoscut alternanţa între perioade dominate de spiritul imitativ şi perioade în care a prevalat spiritul de construcţie filosofică. Nu atât o voinţă de a imita, cât presiunea exterioară de a imita a caracterizat răstimpurile de aservire spirituală.
Autenticitatea filosofiei româneşti a făcut obiectul de analiză a două curente: raţionalismul şi autohtonismul. Primul a căutat să examineze filosofia românească prin norme şi criterii ale filosofiei universale, al doilea a încercat să evalueze potenţialul românesc de creativitate filosofică, ambele aducând contribuţii reale în cunoaş¬te¬rea sistemului de gândire românească. Dar evoluţia lor a fost oprită brutal de noul sistem politic şi ideologic impus în România după cel de al doilea război mondial. S-a repetat şi în acest caz drama noastră ancestrală, de a nu fi putut dezvolta şcoli de gândire pe drumul pro¬priu al filosofiei româneşti. Teoria ondulaţiei universale, persona¬lis¬mul energetic, filosofia misterului, matricea stilistică sunt doar câteva dintre contribuţiile reale ale gândirii româneşti, rămase însă doar la nivelul unei viziuni individuale. Ele nu au fost dezvoltate într-un sistem filosofic de la care să se revendice grupări de filosofi români. O particularitate a culturii româneşti şi deci şi a filosofiei este discontinuitatea în evoluţia ideilor şi a iniţiativelor culturale.
Obsedată de ideea continuităţii, cultura românească nu a reuşit decât foarte rar să înfăptuiască o activitate creatoare neîntreruptă. Nici în ce priveşte libertatea de cugetare nu s-a putut asigura continuitate, perioadele de interdicţie au alternat cu perioadele de exprimare nestingherită a opiniilor. Nu greşim dacă afirmăm că perenă a fost şi este pentru cultura noastră şi implicit pentru cugetarea românească interogaţia despre limitele capacităţii proprii de creati¬vitate şi despre proiectele ratate. Este momentul pentru o asumare temerară a spiritului românesc, aşa cum este el, şi o cunoaştere în toate straturile sale, fără a mai pune la îndoială gândirea naţională.

Acest capitol are ca scop elaborarea unui nou cadru conceptual pentru a aborda experienţa estetică a cotidianului, cu accent pe preferinţele şi alegerile noastre estetice din viaţa cotidiană şi implicaţiile lor practice. Având în vedere deficienţele persistente în întemeierea teoretică a noii sub-discipline numită „Estetica Cotidianului” sau „Estetica Vieţii Cotidiene” (în continuare, abreviate EC şi EVC), o reflecţie filosofică este crucială pentru un astfel de demers. Propun o abordare în conformitate cu filosofia practică, adică, pornind de la o examinare critică a întrebărilor şi asumpţiilor care sunt anterioare oricărei aplicări posibile. Mai întâi, voi examina critic literatura recentă referitoare la estetica cotidianului, argumentând: 1) că încercările de o oferi o mai bună întemeiere teoretică EC sunt încă împiedicate de deficienţe înrădăcinate în conceptualizări inadecvate tocmai ale ţintelor cheie ale analizei, „cotidianul”, „experienţa estetică” şi „sinele care experimentează”; şi 2) că o îmbunătăţire a cadrului analitic pentru abordarea dimensiunii estetice a vieţii cotidiene este posibilă prin clarificarea principiilor de bază ale EC şi a întrebărilor încă deschise - cum ar fi problemele unităţii şi continuităţii experienţei şi sinelui şi, prin urmare, a instrumentelor conceptuale ale EC în raport cu estetica artei. Teza principală este aceea că un cadru analitic mai adecvat poate fi realizat prin conceperea EC ca o estetică practică, în tradiţia filosofiei practice. Această teză va fi susţinută prin intermediul unor concepte şi argumente oferite de respectiva tradiţie, în special în versiunea revizuită de Hans-Georg Gadamer în hermeneutica sa filosofică. La acestea se adaugă, în continuare, câteva precizări privitoare la caracteristicile altor elemente cheie ale analizei - „experienţă”, „viaţă” şi „lumea vieţii” - sugerate de filosofia vieţii şi fenomenologia sociologică (Georg Simmel, Alfred Schutz). În încheiere, voi ilustra pe scurt modul în care un astfel de demers practic poate oferi noi modalităţi de conceptualizare în acest domeniu, în special pentru studiul deciziilor şi acţiunilor din viaţa cotidiană determinate de gustul şi preferinţele noastre estetice.

This article is focused on answering the question to what extent one can be a sceptic. Sextus Empiricus’s Outlines of Scepticism serves as a guide. In section 1, it is investigated whether three logical laws have a certain foundation or are subject to doubt. In section 2, Sextus’s way to deal with these laws is examined; the question arises how dogmatic his approach is. After that, a possible ‘reply’ by Sextus to the criticism receives attention. Section 3 is concentrated on a possible alternative to Sextus’s approach. Besides logical laws, some important methods are concerned.

Vechea dihotomie Orient-Occident este adânc înrădăcinată în substratul cultural mondial prin însăși natura și prin tradițiile elementare ce definesc aceste civilizații. Precum două zeități gemene, imperii veșnic învecinate, dar esențențialmente distincte, continentul asiatic și cel european au devenit leagănul unor ample sisteme filozofice. Filozofia estică poate fi definită în sens foarte larg şi deloc restrictiv drept o antologie a înțelepciunii, compusă în primul rând din istorisiri și proverbe menite să ghideze audiența spre adaptarea unui anumit stil de viață. La extremitatea opusă, tradiția occidentală este fundamentată pe teorie și argumentare sistematizată.
În ciuda diferențelor cardinale, ce fac imposibilă înglobarea esențelor celor doi poli, anumite probleme intelectuale au ieşit în prim plan în ambele culturi. Astfel, au existat frecvent trăsături comune, criptate prin particularități de expunere, stil și limbaj. Fie că acestea s-au dezvoltat separat, fie că s-au creat mici punți de legătură ce au făcut posibilă inflitrarea lor dintr-o tradiție în cealaltă, existența similitudinilor este una certă. Pornind de la această ipoteză, eseul de față încearcă alcătuirea unui studiu comparativ între concepția nihilistă lansată de Friedrich Wilhelm Nietzsche si Taoismul chinez fondat de Lao Zi, accentul fiind pus cu precădere pe asemămările dintre cele două viziuni.

Éste artículo tiene como objeto hacer una re-exposición de la teoría política de Baruch Espinosa (1632-1677) a la luz de su ontología –entendida ésta como una ontología materialista. Por lo tanto, se hará una interpretación materialista de la teoría política éste filósofo, desde un acercamiento al «Materialismo Filosófico» de Gustavo Bueno –específicamente, desde su filosofía política, como «materialismo político». Para esto, exploraremos brevemente ciertas ideas de su Tratado Político –teniendo en cuenta, desde luego, la Ética y el Tratado Teológico-Político. Lidiaremos con ideas como «derecho natural», «Estado» o «Libertad», u otras ideas que irán saliendo a través de estas y que junto a la construcción de unas, dialécticamente criticará y destruirá otras –como «Pueblo», «Voluntad», «monarquía absoluta» etc.

(The Political Ontology of Espinosa)
The aim of this article is the reexposition of Baruch Espinosa's (1632-1677) political theory, in the light of his ontology –understood as a materialist ontology. Therefore, we will make a materialist interpretation of the political theory of this philosopher, from an approach to Gustavo Bueno's «Philosophical Materialism» –specifically, from his political philosophy, as a «political materialism». For that goal, we will briefly explore certain ideas from his Political Treatise –of course, with the help of other works, like the Tractatus Theologico-Politicus and the Ethics. We will deal with ideas like «natural law», «State», «Freedom», and other ideas that may arise from those and in which construction, they dialectically criticize and destroy others –v.g., «People», «Will», «absolute monarchy» and so on.

Provocările venite în ultimul timp din câmpurile artistic şi filosofic au modificat în chip radical înțelegerea actuală a naturii și finalităţilor artei. Sunt analizate aici contribuţiile unor teoreticieni majori, participanţi la disputa dintre modernism și postmodernism, de la protagoniştii influentei  French Theory, precum Roland Barthes și Jacques Derrida, care sunt prezentaţi aici într-o nouă lumină prin apelul la contextul şi subtextul operelor lor, la alţi autori fundamentali dar mai puţin cunoscuţi în spaţiul cultural românesc ca teoreticieni ai artei, precum Hans-Georg Gadamer, promotorul hermeneuticii filosofice și al ontologiei operei de artă, criticul de artă Clement Greenberg, „părintele” modernismului estetic american, Rosalind Krauss, una dintre cele mai influente figuri ale postmodernismului „rezistent”, şi Charles Jencks, teoreticianul post-modernismului neoclasic.

Cartea se adresează atât studenților în filosofie, litere sau arte, cărora le oferă un util instrument de lucru, cât și tuturor celor care vor să înțeleagă mai bine mizele și subtextul unui fenomen controversat al culturii actuale, postmodernismul.

Despre moarte, durere, doliu, viaţa de după moarte şi nemurire. De ce trebuie să murim ca oameni pentru a trăi ca specie.

"Nimeni nu vrea să moară. Chiar și cei care doresc să ajungă în cer, nu ar vrea să moară pentru a ajunge acolo. Și totuși, moartea este destinația pe care o împărtășim cu toții. Nimeni nu a scăpat vreodată. Și aşa şi trebuie, pentru că Moartea este foarte probabil cea mai bună invenție a Vieții. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea şterge pe cele vechi pentru a face loc celor noi. În momentul ăsta noul eşti tu, dar într-o zi, nu peste mult timp, vei deveni treptat vechi, și vei fi şters la rândul tău. Îmi pare rău că sună aşa de dramatic, dar este cât se poate de adevărat. Timpul tau este limitat, așa că nu-l irosi trăind viața altcuiva. Ai grijă să nu fii prins în dogme - trăind prin rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsa zgomotul opiniilor altora să înece propria ta voce interioară. Și cel mai important, ai curajul să urmezi inima și intuiția ta. Ele știu cumva deja ce îți dorești tu cu adevărat să devii. Orice altceva este de importanţă secundară." (Steve Jobs)

CUPRINS:

Moartea
- Termeni asociaţi
- Senectutea
- Semne de moarte biologică
- Conceptul de moarte
- Moartea în societate şi cultură
- Uitarea veşnică
- - Uitarea şi Subiectivitatea
- - În filosofie
Moartea programată a celulelor
- Istorie
- Tipuri
- - Apoptoza
- - Autofagia
- - Alte tipuri
- Originea evolutivă
Obiceiuri mortuare
- Înmormântarea
- - Istorie
- - Motivaţii pentru înmormântare umană
- Cimitire
- - Obiceiuri şi practici în cimitire
- - - Flori
- - - Pietre
- - - Cruci
- - Cimitire şi superstiţie
- Preotulsul în religia ortodoxă
- - Serviciul religios
- - Coliva
- - Când se practică parastasul
- - Litate
Doliul
- Procesul de doliu
- Reacţii
- Cinci identităţi ale persoanelor în doliu
- Ştiinţa durerii
- - Cele patru traiectorii Bonanno ale durerii
- Teoria celor cinci etape
- Procese fiziologice şi neurologice
- Teorii evolutive ale doliului
- - Riscuri
- - Complicaţii ale doiului
Experienţe aproape de moarte
- Caracteristici
- Studii
- - Varianţa în studiile EAM
- - Analiza neurobiologică şi psihologică
- - Starea REM
- - Visul lucid
- - Psihologia computaţională
- - Efecte
- - Cercetarea inter-culturală
- - Studiile Van Lommel
- - Studiul AWARE
Nemurirea
- Abordări ştiinţifice
- Abordări religioase
- Nemurirea biologică
- - Specii biologice nemuritoare
- - Evoluţia îmbătrânirii
- Speranţe privind nemurirea biologică umană
- - Substanţe care prelungesc durata de viaţă
- - Nemurirea tehnologică
- - Crionica
- - Încărcarea minţii la calculator
- - Cibernetica
- - Nemurirea evoluţionară
- Puncte de vedere religioase
- - Religia greacă antică
- - Marii maeştri
- - Budism
- - Creştinism
- Etica nemuririi
- - Indezirabilitatea nemuririi
- Sufletul
- - Abordări filosofice
- - - Socrate şi Platon
- - - Aristotel
- - - Avicenna şi Ibn al-Nafis
- - - Toma de Aquino
- - - Immanuel Kant
- - - James Hillman
- - - Filosofia minţii
- Scientologia
Viaţa de Apoi (Viaţa de după moarte)
- Filozofia vieţii de Apoi
- - Filozofia modernă
- - Filozofia procesului
- Ştiinţa despre viaţa de Apoi
- Modele metafizice ale Vieţii de Apoi
- - Reîncarnarea
- - Raiul şi iadul
- - Limbo
- - Purgatoriul
- Religiile abrahamice
- - Iudaism
- - Olam Haba
- - Reîncarnarea în tradiţia evreiască
- - Creştinismul
- Istoricitatea şi originea Învierii lui Isus
- - Contextul istoric
- - Învierea lui Iisus
Nemorţi
- Fantome
- - Tipologia
- - - Context antropologic
- - Fantomele şi viaţa de apoi
- - Teama de fantome
- - Atribute comune
- - Locaţii
- Moroi
- Scheleţi
- - Mit şi folclor
- Strigoi
- - Etimologie
- - Istorie
- - Diferite tipuri de strigoi
- - Cum ajunge cineva strigoi
- - Prevenţie
- - În cultura populară
- Vampiri
- - Etimologie
- - Credinţe populare
- - - Descriere şi caracteristicile comune
- - - Credinţe non-europene
- - Vampiri psihici
- - - Vampiri energetici
- Vârcolaci
- - Caracteristici
- - Apotropaice
- - Vârcolacul şi Occidentul
- Zombi
- - Apocalipsa zombi
- - - Ideea
- - - Elementele arhetipale
Aspecte culturale ale morţii
- Înmormântarea în diferite culturi
- Durerea şi doliul
- Tradiţii mortuare
- - Sacrificii umane şi animale
- - Filozofia, religia şi mitologia morţii
- - Personificări ale morţii
- - Simbolismul numeric în Asia de Est
- - Glorificarea şi fascinaţia morţii
- Mitul originii morţii
- - Africa
- - Oceania
- - - Polinezia
- - Civilizaţia occidentală
- - - Mitologia greacă
- Moartea pe Internet
- - E-mail
- - Facebook
- - Dropbox
- - Google
- - MySpace
- - Twitter
- - Wikipedia
- - YouTube
- - Moştenirea digitală
Dispariţia omului ca specie
- Percepţia riscului de extincţie umană
- Soluţii propuse
- În cultura populară
Arta
- Sculptura
- - Gisant
- - Îngerul durerii
- Picturi
- - Moartea lui Sardanapal
- Poezii
- - Alexandru Vlahuţã, "Din prag..."
- - George Bacovia, “Decor”
- - George Coşbuc, “Moartea lui Fulger”
- - Lucian Blaga, “Omule”
- - Mihai Eminescu, “Cu mâine zilele-ţi adaogi”
- - Ştefan Augustin Doinaş, “Moartea Ofeliei”
Citate

Nei paragrafi conclusivi della terza dissertazione della "Genealogia della
morale" Nietzsche espone l'obiettivo della propria filosofia matura e circoscrive il compito al quale intende dedicarsi negli anni a venire. Quest'ultimo consiste principalmente
nel porre in questione ciò che la filosofia non ha mai affrontato problematicamente e operare in particolare una critica del «valore della verità», che è per Nietzsche anche una critica della morale e della cultura europee.