Politologie

Cum să faci, simultan, apologia frontierelor și apologia libertății? Și, mai ales, de ce? Răspunsul dat de autor e surprinzător de simplu și de eficient: pentru că libertatea este ea însăși o frontieră. Fiind, deci, libertatea atât de restrânsă, durând atât de puțin, câștigându-se atât de greu și pierzându-se atât de ușor, doar mobilizarea simultană a minții și a trupului o poate face posibilă.

Der Literaturwissenschaftler und Anthropologe René Girard hat seit 1960 eine Theorie entwickelt, die auf der Grundlage der vergleichenden Lektüre der Mythen einen Akt der kollektiven Gründungsgewalt postuliert, auf dem alle kulturelle Ausdifferenzierung basiert: den gemeinschaftlichen Mord an Menschen. Dieser Gründungsmord, der in der Institution des Opfers ritualisiert wurde, diente der Kanalisierung der wechselseitigen Gewalt und der Wiederherstellung von Ordnung in den archaischen Lebensformen im Angesicht der Krise. Der konfliktuelle Mechanismus, der diese Gewalt entfesselt und noch heute wirksam ist, besteht in einer Dreiecksbeziehung zwischen einem Subjekt, einem Modell, dessen Wünsche das Subjekt imitiert, und dem so ausgewählten identischen Objekt des Begehrens. Dieses mimetische Trilemma ist der formale Kern von Girards Kulturtheorie, die auf dem Phänomen des mimetischen Konflikts aufbaut und eine neue Form von Handlungstheorie darstellt. Zugleich bezeichnet Girard diejenigen kulturellen Errungen¬schaften, die den Gründungsmechanismus inzwischen substituiert haben und überflüssig machen könnten. Girards Theorie des mimetischen Begehrens und der Opferlogik gehört in allen Teilen zum Gegenstandsbereich der Politikwissenschaft

A căpătat valoarea unei axiome constituționale - căreia nu pare să mai aibă sens să-i mai pui temeiurile în discuție - că șeful de stat român se bucură de o imunitate absolută. În termeni simpli, problema răspunderii penale generale a preşedintelui nu se poate pune niciodată în timpul mandatului prezidențial ci doar ulterior încetării acestuia. Există o singură excepție, infracţiunea de înaltă trădare. Vom (re)deschide această problemă - căci nici o problemă nu poate fi definitiv închisă - în modul în care considerăm că trebuie redeschisă orice problemă juridică: prin recursul la text și eliminarea presupozițiilor ideologice. În urma unei analize reci și lipsite de presupoziții ideologice a textelor constituționale se devoalează concepția falsă privind imunitatea absolută și automată a șefului de stat român.  În societatea românească, în politica și viața juridică curentă, natura semi-divină a șefului de stat și mai ales efectul acestei naturi asupra răspunderii sale legale nu au dispărut și nu vor dispare prea curând. Nu a existat nici măcar o dezbatere publică- cea de specialitate nu există nici măcar în tratatele de drept constituțional românesc spre deosebire de doctrina americană sau franceză- deși subiectul nu este, prin definiție, doar juridic, ci are reverberații în tot ce înseamnă noțiunea de politic. Când nu se începe nimic, nu se poate obține decât un singur lucru : nimic.

Noțiunea de ,,model semi-prezidenţial/ parlamentar, prezidențial etc.” nu are nici o legătură cu modalitatea răspunderii așa-zis constituționale românești din textul Constitutiei din 1991. Nu avem cum să analizăm ,,altfel”-ul românesc al art.95 din Constitutie prin categoriile acestor modele, decât dacă vom continua să ne iluzionăm că există un model de care aparținem și, întrucât a funcționat sau funcționează undeva în lumea occidentală, va funcționa și la noi în mod automat .
Ceea ce guvernează ,,fel”-ul românesc al răspunderii prezidențiale constituționale este exact caracteristica fundamentală a lipsei oricărui model: haosul, în care indeterminarea și iraționalitatea sunt regula.
Răul produs până acum de luptele politice ale ultimilor ani nu ține de vreo lipsă de egalitate de arme constituționale între Parlament și Președinte, rău ce ar fi fost indus, mai mult sau mai puțin necesar, de existența vreunui model (semi-prezidențial/ parlamentar). Sursa lui este, din nou, tocmai lipsa oricărui model.
Așa-zisa răspunderea constituțională este o improvizație jalnică a cărei imagine hidoasă nu este decât reflecția cea mai vizibilă juridic a politicului românesc, indiferent de culoare lui și de instituții,  și este prin esența ei constituțională ,,imparțial ca tot românul”.

Necesitatea abordării unui asemenea subiect este, după părerea mea, crucială în contextul socio-politic și cultural global actual, întrucât problematizarea migrațiilor și a mișcării populațiilor dintr-un teritoriu în celălalt reprezintă astăzi, nu doar una dintre cauzele tensiunilor armate care au loc între marile puteri ale lumii, ci și unul dintre motivele (sau pretextele) de înarmare.

Motto: Maria montesque polliceri (Gaius Sallustius Crispus) 
Eritis sicut Dii scientes bonum et malum! (Septuaginta. Genesis)

Résumé

Pollicitatio (onis) comme substantif commun, signifie une offre, c’est à dire, promettre quelque chose, proposition, s’engager à faire quelque chose...  Sa racine lexicale se trouve aussi dans le verbe indo-européen polliceor, offrir par promesses...  Ayant en vue la force agressive des promesses en vain de la part des forces politiques d’aujourd’hui, un éclaircissement romain classique est plus que nécessaire. C’est assez logique à soutenir, presque sans aucune réserve, que, selon les mots d’Oxenstierna : La facilité à faire des promesses et la difficulté de les tenir sont presque inséparables...  C’est juste la conception de Rousseau qui complète cette belle phrase, en disant : Le plus lent à promettre est toujours le plus fidèle à tenir...
                                          * * *

Das Thema " Politik und Umwelt " weist über die Umweltpolitik als abgegrenztes Politikfeld hinaus. Die Bearbeitung der Herausforderungen, die aus der Konfrontation gegenwärtiger Gesellschaften mit der Begrenztheit natürlicher Ressourcen und der Zerstörung ökologischer Systeme erwachsen, hat die Inhalte, Strukturen und Prozesse der Politik umfassend verändert. In dem Band wird Umweltpolitik sowohl als ein Beispiel der allgemeinen Entwicklung politischer Systeme wie auch als Motor für deren Modernisierung beschrieben. Die einzelnen Beiträge berühren dabei grundlegende Problemstellungen der Politikwissenschaft. Sie diskutieren am Beispiel nationaler, internationaler und transnationaler Umweltpolitik Fragen nach dem Regieren jenseits des Nationalstaates oder in Mehrebenensystemen, den Entwicklungen und Veränderungen grenzüberschreitender Zusammenarbeit im internationalen System, dem Einfluss nicht-staatlicher Akteure, der Interdependenz und Integration verschiedener Politik-domänen, der staatlichen Handlungsautonomie und Steuerungsfähigkeit unter den Bedingungen von Globalisierung und internationalem Wettbewerb, sowie Probleme der Gerechtigkeit, Partizipation und Demokratie. Insgesamt spiegeln die Beiträge dabei die Vielfalt der methodischen Ansätze und theoretischen Orientierungen in der Politikwissenschaft wider. Sie zeigen, dass deren Anwendung in der Untersuchung der Umweltpolitik und ihrer besonderen Herausforderungen sowohl für die Gewinnung von praxisrelevantem Wissen als auch für die Weiterentwicklung der Disziplin fruchtbar ist. Ja, ich bestelle Fax +49(0)611.7878-420

Collective Our Mandate This journal represents an attempt to explore issues, ideas, and problems that lie at the intersection between the academic disciplines of social science and the body of thought and political practice that has constituted Marxism over the last 150 years. New Proposals is a journal of Marxism and Interdisciplinary Inquiry that is dedicated to the radical transformation of the contemporary world order. We see our role as providing a platform for research, commentary, and debate of the highest scholarly quality that contributes to the struggle to create a more just and humane world, in which the systematic and continuous exploitation, oppression, and fratricidal struggles that characterize the contemporary sociopolitical order no longer exist.

Articolul este o scurtă prezentare a încălcării grosiere a Tratatului de Aderare al României, a Trataului UE și a Tratatului EC,  de Comisia Europeană, prin Decizia MCV din 2006, și de C.J.U.E. prin Hotărârea CJUE din 18 mai 2021 care validează Decizia MCV din 2006 și o impune ca obligatorie României. Analiza privește doar acest aspect al Deciziei C.J.U.E din 18 mai 2021, respectiv Decizia MCV din 2006 , fără a analiza restul soluțiilor pronunțate prin Hotărârea CJUE din 2021 privind alte probleme : S.I.I.J., regimul juridic al răspunderii magistraților, etc. Articolul este scris într-un limbaj accesibil oricui, fiind doar  sinteză scrisă în limbaj comun a a unui studiu mai extins de natură juridică asupra  tututor soluțiilor pronunțate prin Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, încă nefinalizat. Articolul încearcă să arate și modul de operare  al Comisiei Europene și al CJUE, atât juridic cât, și mai larg, politic în ce privește relația unui bloc politic( UE) cu membrii săi cu forță politică și economică redusă( România). Acest modus operandi nu diferă cu nimic de acela al oricărei birocrații și de cel din cadrul oricărui bloc politic, precum UE, indiferent de culoarea politică a blocului politic si de perioadă istorică în care acționează. O varianta a articolului, un pic mai extinsă și mai polemică, poate fi citită pe https://curatconstitutionalblog.wordpress.com/

„Integration“ wird auf vielfache Weise ausgesagt, doch nie als etwas, das gleichgültig wäre. Stets geht es um die Integration von etwas oder jemandem in ein größeres Gebilde, dabei bezeichnet sie sowohl den Vorgang wie den Zustand: sie stellt eine Ganzheit her und sie stellt sie dar. Integration sichert die Kohäsion von Gesellschaften, sie sichert deren Problemlösungsfähigkeit und steht für umfassende Teilhabe.
Doch ist damit erst eine Aufgabe und keineswegs schon eine Erklärung gegeben. Vielfältig sind die damit verbundenen Fragen und impliziten Voraussetzungen: Was ist das für ein Gebilde, in das Integration stattfindet? Wird etwas integriert oder integriert es sich? Gibt es notwendige Grundlagen, die einer gesellschaftlichen Integration von Individuen vorangehen müssen? Was ist das Integrierte, wenn Integration stattgefunden hat? Welcher Zustand ist gegeben, wenn Integration nicht stattfindet? Wie lässt sich der Prozess der Integration als Bewegung beschreiben, wer bewegt sich dabei? Und nicht zuletzt: Verbindet sich mit der Sache der Integration ein Sollen und ist sie plan- beziehungsweise verhinderbar? Beiträge aus Philosophie, Soziologie und Politologie, Rechts- und Erziehungs- sowie Migrations- und Religionswissenschaft beleuchten die normativen Grundlagen und die empirische Situation der Integration in Deutschland.

Mit Beiträgen von
Elif Alp-Marent, Micha Brumlik, Manuel Dieterich, Aladin El-Mafaalani, Andreas Funke, Sonja Haug, Christian Hofmann, Wolfgang Kaschuba, Gertrude Lübbe-Wolff, Julian Nida-Rümelin, Boris Nieswand, Simon Schmidbauer, Christian Schwaabe, Michael Spieker, Krassimir Stojanov, Dietrich Thränhardt, Annette Treibel und Bernhard Uhde.

Aktuelle Forschungsergebnisse belegen, dass das gesamte Erdsystem aufgrund menschlicher Tätigkeiten außerhalb des Normalzustands der vergangenen 500.000 Jahre operiert. Eine der zentralen politischen Herausforderungen unserer Zeit ist es daher, die menschliche Entwicklung mit der des gesamten Erdsystems überein zu bringen und stabile soziale Institutionen aufzubauen, die eine langfristige Koevolution natürlicher und sozialer Systeme gewährleisten. Dies ist die Herausforderung der Erdsystem-Governance. Dieser Essay erläutert das Konzept der Erdsystem-Governance und skizziert die Grundzüge des Earth System Governance Projects.

Textul este o analiză rece și lipsită de presupoziții ideologice a textelor constituționale , în urma căreia se devoalează concepția falsă privind asemănarea dintre modelul constituțional francez semi-prezidențial și pretinsul model constituțional românesc . Această concepție se arată a fi un refugiu în imaginar, ce afirmă existența unui model acolo unde nu există nici un model. Nu există nici o legătură între modelul francez și așa-zisul model românesc, pentru cel mai banal motiv posibil în drept( nu doar în dreptul constituțional): textele românești nu sunt nici măcar asemănătoare cu cele franceze. În România, însă- ca cel mai adesea- se inversează relația cauză-efect din orice model occidental constituțional: tipul de regim politic (prezidențial, semi-prezidențial etc.) nu se mai definește din interpretarea a ceea ce este scris în Constituție, ci invers. Responsabilitatea sau iresponsabilitatea prezidențială nu mai rezultă din interpretarea normei juridice, ci dintr-o presupoziție ideologică: Președintele răspunde sau nu răspunde, pentru că așa ,,trebuie” să se întâmple conform ,,tiparului” unui anumit regim politic( cel francez, în cazul românesc) despre care se pretinde că îl imită.

Textul este ultimul capitol al cărții, dedicat concluziilor, atât asupra temei principale a cărții( răspunderea șefului de stat) cât și asupra integrării în ei într-un model cultural-în sens larg al termenului- specific istoriei românești.Ca și întreaga carte, și acest capitol este scris pentru cel mai important cititor posibil, din punctul meu de vedere, al unei cărți : publicul larg, nespecializat în drept sau orice alte științe sociale. Fără atragerea publicului larg, fie și prin umilul instrument numit carte, la dezbaterile fundamentale pentru devenirea unei țări, o carte devine, mai devreme sau mai târziu, literă moartă.

Articolul este o sumară analiză a stării de urgență din perspectica Constituției României, dar și o încercare de demitizare a unui ,, monstru” de fapt inexistent. Articolul nu este scris în  ,, limba de lemn juridică”,  ci într-un limbaj accesibil și cel fără cunoștințe juridice sau la începutul carierei profesionale. Formal, referințele din text privesc articolele din Constituție.

Irony is a double-edged sword. It is a rhetorical strategy, which in spoken language is mostly used for entertainment, but can also be used as a face threatening act. In semi-structured conversations, such as talk show rounds, the effects of irony depend on variables such as the type of TV talk shows in which the conversation develops, the participants involved and the relationships between them.
This article deals with the identification of the communicative functions of ironic utterances, how they are handled by the various parties involved (guests and TV-presenters, the public in the studio and the audience at home) and their pragmatic effects on the development of the ongoing
communication. Five episodes of the NDR talk show form the corpus of this work. The observation of both linguistic and paralinguistic markers reveals irony as a rhetorical strategy which, in the context examined, has a mainly seductive function. In fact, it is used from speakers to catch the hearers’ attention, creating affiliation and alignment. This effect is realized through the management of the relationships between interlocutors who belong to different communication circles and are involved in communication in different ways.