La noi se observa acest fapt ciudat, ca pe cand unii de origine curat romaneasca nu sunt

insufletiti de cel mai inalt patriotism si nationalism, altii de nationalitate straina sau, in orice caz,
a caror origine este mai mult decat indoielnica sunt cei mai infocati si sinceri patrioti. Ceva mai
mult. Unii dintre dansii, prin creatiunile sau faptele lor geniale, devin o adevarata podoaba a
natiunii, in care s-au absorbit cu totul
sufleteste.
Unul dintre aceste suflete distinse este Mihail Eminescu; caci daca nu s-a putut stabili inca pe
deplin originea straina a tatalui sau, in ceea ce priveste pe mama lui este lucru cert ca, dinspre
partea mamei, este de origine ruseasca. in aceasta privinta afirmarile capitanului Matei
Eminescu, fratele poetului, sunt categorice.
Mama era a patra fata a stolnicului Vasile Iurascu din satul Joldesti, si a Paraschivei, nascuta
Dontu. Acest Dontii era un muscal daca nu cumva un cazac. Numele lui adevarat era Alexa
Potlof, fugit nu stiu pentru ce caz politic, din Rusia, si pripasit pe malul Siretului, nu departe de
Sarafinesti, unde, deghizat in haine de taran, se ocupa cu prisaca (stuparia) si venise cu bani
multi din Rusia. Vorbea bine nemteste, frantuzeste, poloneste, dar nu se da pe fata, traia
incognito. Si a luat ca menajera pe langa el pe o fata din Sarafinesti, anume Catrina, fiica unui
taran, Ion Brehuescu, cu care traind in concubinaj, a facut pe bunica-mea. Mai tarziu, Catrina,
desi mult mai tanara decat Dontu, a murit de holera inaintea lui si, venind Vasile Jurascu arendas
pe acolo, s-a amurezat de fata Dontului, Paraschiva, si a luat-o in
casatorie.
In ceea ce priveste nationalitatea tatalui sau, capitanul Eminescu este mai putin precis si
categoric. in memoriul sau, din care am extras citatia deja facuta, dansul se margineste a spune:
Tata era din Calinesti, din Bucovina, sat langa Suceava. A invatat carte in Suceava, 3 clase, la
un anume dascalul Ionita2. In alta parte spune ca mama sa le spunea adesea ca tatal lor este de
origine ruteana. Probabil ca intemeiat pe aceste spuse ale mamei sale, Mihail Eminescu tachina
pe tatal sau ca nu e roman.
Cum se face ca poetul, fara sa fi fost roman curat, a gandit si simtit romaneste? O explicare
completa nu se poate da; este insa probabil ca daca a fost un aparator inversunat al cauzei fratilor
nostri subjugati, a facut aceasta si dintr-un sentiment al dreptatii, atat de adanc ranit de catre
asupritorii lor. Pe un om de inima si de caracter il revolta nedreptatea, oriunde s-ar faptui.
Ca Eminescu n-a fost roman curat, - aceasta nu trebuie sa ne intristeze. Trebuie sa ne amarasca
faptul ca multi sunt romani numai din nastere.
Gambetta, care era de origine italiana, - sau semita, dupa sustinerea lui Drumont - s-a ilustrat
prin via si geniala sa activitate de imbarbatare la lupta a francezilor impotriva germanilor in
razboiul de la 1870. Prin puterea elocintei sale si inflacararea patriotismului sau, el a cultivat
sentimentul patriotic al francezilor, mai mult decat orice francez.
Napoleon Bonaparte, cel mai mare geniu razboinic si gloria Frantei, a fost corsican. Iar Petoffi,
celebrul poet ungur, era de origine sarbeasca.
Cei care sustin ca istoria nu va putea sa ajunga in stare sa ne relateze faptele din trecut, intocmai
cum s-au intamplat, ar putea invoca si cazul cu biografia lui Eminescu. Desi ne-a fost
contemporan, cu toate acestea nici macar data nasterii lui nu se cunoaste exact.
Astfel, unii sustin ca Eminescu s-a nascut la 20 decembrie 1849; altii, la 15 ianuarie 1850. Toata
nesiguranta provine din faptul ca pe atunci, de obicei, actul de botez servea si drept act de
nastere, in care - din memorie - parintii treceau data nasterii copilului.
Cei ce sustin ca dansul s-a nascut la 20 decembrie 1849, se intemeiaza pe faptul ca insusi
Eminescu si-a inscris aceasta data intr-un registru al societatii Junimea, aflat in pastrarea
d[omnu]lui J. Negruzzi, - precum si pe aceea ca intr-o Psaltire veche, in care sunt scrise
consecutiv de insusi tatal poetului nasterile tuturor copiilor sai, sta scris: Astazi 20 decembrie
anul 1849, la patru ceasuri cincisprezece minute europenesti, s-a nascut fiul nostru Mihai.

Ceilalti se intemeiaza pe mitrica gasita la biserica Uspenia, cu hramul ,Adormirea Maicii

Domnului din Botosani, despre care - intre altii - ne vorbeste si d[omnul] Cornel iu Botez.
D[omnul] Titu Maiorescu este de aceeasi parere, anume ca poetul s-a nascut in Botosani, la 15
ianuarie 18501.
Domnul Comeliu Botez este de aceeasi parere, lata cum relateaza cercetarile sale:
M-am dus imediat la oficiul starei civile a orasului (Botosani), Aici am gasit prea putine mitrice
vechi, scrise cu Utere cirilice. Examinandu-le cu de-amanuntul, am dat peste cateva file purtand
titlul: Mitricile, Partea I, nascuti pe anul 1850 a bisericei cu hramul Adormirea Maicii Domnului
din orasul Botosani.
Cum insa acest hram nu-i decat denumirea romaneasca a bisericii Uspenia, am inteles ca o
intamplare fericita m-a pus pe urmele actului de nastere a poetului Eminescu. Descifrand acele
foi, care purtau in fruntea lor tiparite cu litere cirilice cuvintele: Registru pentru nastere si botez
pe anul 1850, am gasit trecut la no. 3, actul de nastere si botez al poetului Eminescu, purtand sub
rubricile respective, indicatiuni lamurite ca Eminescu, in adevar, s-a nascut in orasul Botosani la
15 Ghenarie 1850 si a fost botezat la 21 Ghenarie acelasi an, din parintii: Gheorghe Eminovici,
caminar si sotia sa Ralu, caminareasa, proprietari. Nas a fost Vasile Jurascu (tatal mamei
poetului), stolnic si Ioan Iconomul preotul ce l-a botezat.
Documentul gasit e cu atat mai pretios, cu cat nu e o simpla insemnare facuta de poet, ci insusi
actul original, care constata in mod legal nasterea si botezul poetului si care poarta iscaliturile
parintilor, preotului si nasului ce l-a botezat.
Toate aceste constatari le-am cuprins intr-un articol: Unde s-a nascut poetul Eminescu ? publicat
in Ateneul din Botosani, din fevruarie 1904, numar festiv.
La varsta de sase ani, tatal sau l-a trimis la Cernauti sa urmeze clasele primare, unde le-a si
terminat. Despre dansul ca elev in clasa a IIIa si a lV-a avem informatii interesante de la
d[omnul] R. L Sbiera.
Bucovina noastra - spune dansul - si in special Cemautiul, a fost locul unde Eminescu si-a trait
o mare parte a copilariei sale.
Aici nu aflam pe copilul Mihai Eminovici abia in anul 1860, ci deja doi ani mai inainte. Din
cataloagele Scoalei greco-orientale, numita pe atunci National-Hauptschule, gasim ca
Eminescu a frecventat acolo a treia si a patra clasa a cursului primar, din septembrie 1858 pana
in iulie 1860. La inceput i-a mers greu, necunoscand micul Eminescu bine limba germana, ceea
ce mi-a impartasit directorul lancu Litviniuc, primul invatator al lui Eminescu in Cernauti. Cu
timpul insa a facut el progrese atat de frumoase, incat la finea anului scolar 1858/59 fu clasificat
al 15-lea intre 72; iar in clasa a IV-a primara a obtinut in amandoua semestrele o medie generala
foarte buna, clasificat fiind la finea anului scolar (iulie 1860) al cincilea intre 82 elevi.
In septembrie 1860 trece scolarul Eminescu la liceul i. r. din Cernauti, astazi liceul prim de stat,
unde-l aflam pana in aprilie 1863. in primii doi ani a mers Eminescu mersul racului. in clasa I a
obtinut in ambele semestre o medie generala buna, fiind clasificat in primul semestru al 1l-lea
intre 69; iar in semestrul al II-lea, al 23-lea intre 66. in clasa II primi atat in semestrul I, cat si
intr-al doilea o medie generala rea, clasificat fiind in cel dintai al 59-lea intre 72, iar intr-al doilea
abia al 62-lea intre 73. Astfel ramase Eminescu repetent in clasa II.
Primul semestru al anului scolar urmator (1862/63) il incheie Eminescu in clasa II cu o medie
generala buna, ca al 7-lea intre 59 de elevi; intr-al doilea semestru insa, incepand din 16 aprilie
1863, Eminescu na mai mers la scoala. De aici inainte nu mai aflam pe Eminescu prin
cataloagele liceului din Cernauti.
Clasa III gimnaziala Eminescu a facut-o la Sibiu, dupa o afirmare categorica a d[omnu]lui I.
Slavici, un fost intim al poetului: Dupa testimoniul scolar, pe care l-am gasit intre hartiile lui

[Eminescu], el a trecut a IIIa clasa gimnaziala la Sibiu'.

Intr-un Memoriu asupra lui Eminescu2, intemeiat pe spusele capitanului Eminescu, se spune ca,
dupa ce a sfarsit clasa III gimnaziala, poetul a fost functionar: Tatal lui Mihai, dupa indemnul
unora si altora, convingandu-se si dansul pe deplin ca este baiatul inteligent, dupa terminarea
celor trei clase gimnaziale, l-a luat acasa si l-a facut functionar la Comitetul permanent din
Botosani.
In calitate de functionar, prin harnicia si concepturile sale atrase atentia tuturor oamenilor cu
greutate din judetul Botosani. Dar un talent ca Mihai nu putea ramane ingropat intre actele
plictisitoare si putin instructive ale unui judet, mai cu seama pe vremurile acelea. Sosind in
timpul vacantelor fratele mai mare, Serban, care pe atunci era student in anul II la Universitatea
din Erlangen, mustra pe tatal sau ca a facut functionar dintr-un om cu perspectiva foarte
frumoasa. Vorbele lui nu fura spuse in pustiu, si Mihai fu trimis in anul 1864 in Ardeal. Destul ca
dupa un timp, poate de vreo trei ani, tatal lui Eminescu se pomeneste ca gropul cu bani, ce-i
trimitea lunar, se intoarce inapoi, fiindca fiul sau nu mai era in scoala. Mihai intrase ca in
pamant.
Cu privire la data cand Eminescu ar fi intrat in trupa de teatru, d[omnul] R. Sbiera da
urmatoarele amanunte:
Dintr-o nota ce am aflat-o in catalogul liceului din Cernauti pe anul 1862/63 la rubrica
Anmerkungen (Obser-vatiuni), rezulta ca Eminescu, incepand din 16 aprilie 1863 st. n. n-a mai
urmat la acest liceu, ceea ce am amintit deja mai sus. Opiniunea ca Eminescu s-ar fi luat atunci
dupa o trupa de teatru si, ca din pricina aceasta si-ar fi intrerupt studiile, este nefondata din
urmatorul motiv: prima trupa de teatru roman n-a venit la Cernauti decat abia in anul 1864,
debutand in ziua de 1/10 martie 1864, pe cand Eminescu a parasit liceul de aici la 16 aprilie
1863, deci aproape un an inainte de aceasta. Prin urmare, alta trebuie sa fie cauza acestui fapt.
Am cautat sa ne informam sub ce imprejurari a inceput Eminescu a lipsi de la scoala, dar nu am
aflat nimic. Numai fostul profesor al lui Eminescu, I. G. Sbiera ne observa ca nu stie pozitiv, dar
i se pare ca aceasta s-ar fi intamplat in timpul Pastelor, si de nu cumva Eminescu, mergand de
Pasti acasa in Romania, nu s-a mai intors la scoala. Atragandu-mi-se prin aceasta atentia asupra
unei atare posibilitati, am cercetat lucrul mai de aproape si am aflat urmatoarele: Duminica
Pastelor a cazut in anul 1863 pe ziua de 31 martie st. v. /12 aprilie st. n. Vacantele Pastelor
dureaza la scoalele noastre secundare pana miercuri dupa Paste inclusiv. Prima zi de scoala dupa
Pastele din 1863 era, asadar, joi 4 aprilie st. v/16 aprilie st. n., deci chiar in ziua cand Eminescu
s-a absentat de la scoala. Considerand aceasta, credem deci ca suntem in drept a afirma, cu
oarecare siguranta, ca Eminescu, plecand in anul 1863 de Paste acasa, in Romania, nu s-a mai
intors in acelasi an scolar la Cernauti si ca, astfel, si-a intrerupt pentru totdeauna stuiile la liceul
de aici.
Cand a venit Eminescu iarasi la Cernauti n-am putut afla pana acum. Atata stim ca la finele
anului 1864 si inceputul anul 1865, Eminescu petrecea in Cernauti, studiind in particular, cu
scopul de a da candva, la liceul de aici, un examen. Aceasta mi-a impartasit prof. 1. G. Sbiera.
Cauza insa ca Eminescu nu si-a ajuns scopul a fost de asta data predilectia lui extraordinara
pentru teatrul roman. Din 2/14 noiembrie 1864 pana la 9/21 martie 1865 dete la Cernauti un sir
de reprezentatii trupa de teatru a d-nei Fany Tardini. Prof. I. G. Sbiera mi-a comunicat ca
Eminescu intra regulat la teatru, cerand si capatand pentru fiecare reprezentatie un bilet dintre
cele 40 de bilete gratuite ce le impartea Sbiera printre elevi in numele Comitetului teatral.
Parasind aceasta trupa Cernautiul in martie 1865, Eminescu s-a luat dupa dansa si prin Moldova
sa fi fost prins de tatal sau si apoi silit sa-si continuie studiile.
Astfel gasim pe Eminescu la moartea lui Pumnul, intamplata la 12/24 ianuarie 1866, iarasi in

Cernauti, unde publica el pentru prima data o poezie, si anume poezia a doua din brosura
Lacramioarele invataceilor gimnasiasti din Cernauti la mormantul prea iubitului profesor Anine
Pumnul Si acum studia Eminescu la Cernauti, in particular, iarasi cu scopul de a da candva la
liceul de aici un examen, ori chiar bacalaureatul (Maturitatsprufung), ceea ce am aflat de la
profesorul Ilie Lutia care, ca elev de clasa V, i-a dat catva timp lectii de limba greaca. Planul
acesta nu l-a realizat Eminescu la Cernauti niciodata. Cand a parasit Cernautiul si Bucovina, nu o
stim inca. La finea anului 1869 petrecea Eminescu deja la Viena, inscris la Universitatea de
acolo, ceea ce mi-a impartasit tot profesorul Ilie Lutia
Despre viata lui Eminescu pe langa trupele de teatru se stie prea putin. Maestrul Caragiale ne
spune ca l-a cunoscut pentru intaia oara cand acesta era angajat pe langa o trupa de teatru. Nu
precizeaza insa anul. Articolul, scris in 1889, incepe astfel: Sunt peste douazeci de ani de atunci
-Probabil, deci, ca l-a intalnit prin 1868/69, tot atunci cand d[omnul] Cacoveanu spunea ca a
petrecut cu Eminescu un an intreg la Bucuresti.
In vara anului 1868, un concurs al Societatii Transilvania din Bucuresti atrase un numar
insemnat de studenti transilvaneni in capitala Romaniei. intre ei eram si eu. in decursul acestei
veri Eminescu nu s-a aratat prin Bucuresti. Tarziu, toamna, cand daduse ploi si vremuri slabe, se
iveste si el.
Cam la spatele hotelului Hugues se afla locuinta lui Pascaly, drept in fata gimnaziului Mihai
Bravul. in casa unde locuia acest vestit artist dramatic, sus, in etajul de sus, dupa ce treceai
printr-un coridor ingust si intunecos, ajungeai la odaia lui Eminescu, aproape de odaia unui frate
al lui Pascaly, amploiat in Bucuresti. Odaia lui Eminescu, numai cu o fereastra mica, era in
latime ca de patru pasi, in lungime cam de cinci pasi. Cum intrai din coridor in odaie, in fata cu
usa, in fiind, era fereastra. Intrand pe usa, de-a stanga in coltul odaii era un cuptoras facut din
caramizi. De doua palme de la cuptoras, de-a lungul paretelui din stanga, o canapea mica, care
servea de pat; in el dormea cu picioarele la foc, fara alt asternut. Canapeaua fusese odinioara
rosie, dar acum de tot decolorata. inaintea canapelei era o masa mica de brad, iar langa masa, de
cealalta parte, un scaun de brad, nevapsit ca si masa. Acesta era tot mobilierul din odaie. Cartile
si le tinea intinse pe jos, de la fereastra pana la masa, pe godiment.
In odaie nu se stergea, nu se matura, pe sus si prin unghiuri se tesuse paienjenis, asa cum spune
el in poezia Singuratate.
Interesante imprejurarile in care Caragiale i-a facut cunostinta la Bucuresti: ,Locuiam intr-o casa
unde trasese in gazda un actor, vara director de teatru in provincie. Stagiunea migrarii actorilor se
sfarsise; era toamna, si aceste pasari calatoare se intorceau pe la cuiburile lor.
Vazandu-ma ca citeam intruna, actorul imi zise cu un fel de mandrie: iti place sa te ocupi cu
literatura Am si eu un baiat in trupa care citeste mult; este foarte invatat, stie nemteste si are mare
talent; face poezii; ne-a facut cateva cuplete minunate. Eu cred ca ti-ar face placere sa1
cunosti.
Si-mi povesti cum gasise intr-un otel din Giurgiu pe acel baiat - care slujea in curte si la grajd culcat in fan si citind in gura mare pe Schiller.
In ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan -biblioteca baiatului - plin cu carti nemtesti.
Baiatul era foarte bland, de treaba, nu avea nici un viciu. Era strain de departe, zicea el, dar nu
voia sa spuna de unde. Se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine stie ce imprejurari.
Actorul ii propusese sa-l ia ca sufleor cu 7 galbeni pe luna; si baiatul primi cu bucurie. isi luase
biblioteca si acum se afla in Bucuresti. Seara trebuia sa vie la directorul lui -astfel puteam sa-l
vaz.
Tanarul sosi.
Era o frumusete! O figura clasica incadrata de niste plete mari negre; o frunte inalta si senina;
niste ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zambet

bland si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar coborat dintr-o veche icoana, un copil
predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.
Ma recomand, Mihail Eminescu.
Asa l-am cunoscut eu.
Ce l-a facut pe Eminescu sa imbratiseze viata de actor? Probabil fiindca ea convenea mai mult
temperamentului sau. Dansul era un visator si avea o fire de boem.
Este greu ca teatrul sa nu placa visatorilor; caci, la urma urmei, ce este altceva, decat mijlocul
artificial de realizare a unor fictiuni create de imaginatia poetica a celui nemultumit cu realitatea
prozaica?
De altfel literatura in genere serveste totdeauna ca refugiu acelora pe care viata brutala ii raneste
si ii dezgusta. Ne multumim ca macar in carti sa gasim indeplinite cele ce ne inchipuim si dorim.
Pentru firile nedisciplinate, pentru boemii innascuti, viata de actor este cea mai convenabila.
Dansii gasesc un farmec deosebit in traiul dezordonat, in viata al carei singur principiu si regula
de purtare este aceea de a nu avea nici una. Cat pentru neplacerile materiale ce decurg din ea,
Eminescu nu prea le lua in seama caci avea marele dar de a se abstrage din realitate, refugiinduse in lumea viselor si abstractiilor.
Imprejurarile in care Eminescu a parasit teatrul ne sunt destainuite in Memoriul intemeiat pe
spusele capitanului Eminescu.
In anul 1869, Mihai fu gasit ca sufleor in trupa raposatului Pascaly, care pe atunci se afla in
Botosani. Mihai mai fusese sufleor si in trupa artistului Caragiale. Dupa multe staruinte batranul
Eminovici izbuteste sa induplece pe tanarul actor ca sa mearga la Ipotesti. Apucat aci, Eminescu
n-a mai putut scapa ca sa se intoarca la postul sau; dansul a fost sechestrat formal, tinut numai in
camasa si in izmene, pana ce a plecat trupa lui Pascaly din Botosani. Morala si multele mustrari,
ce se descarcau necontenit de la toti ai familiei, l-au determinat in fine pe Mihai sa renunte la
viata de actor si sa declare ca doreste sa studieze filosofia.
Anul 1866 este o data insemnata in viata poetului, caci atunci dansul a publicat intaiele poezii si
tot atunci si-a schimbat - mai bine zis i s-a schimbat - numele de Eminovici in Eminescu.
Intaia poezie a sa este, dupa cum vazuram, La moartea lui Aron Pumnul, publicata in brosura
Laecrimioarele in-vaetaeceilor gimnaezisti de 'n Cernaeuti la mormantul prea iubitului lor
profesoriu Arune Pumnul, raepaeusat intr'a 12/24 Ianuariu. 1866. Cernaeuti, 1866.
Moartea lui Aron Pumnul l-a indurerat foarte mult pe Eminescu, care-i fusese unul dintre
discipolii cei mai devotati.
Prin anul 1875, Eminescu, insotit de un prieten al sau, a vizitat mormantul lui Aron Pumnul la
Cernauti si apoi casa care fusese proprietatea marelui nationalist decedat. Privind casuta, poetul
se adanci in ganduri si zise: Uite, in casuta cea mica am locuit eu. Aci era si biblioteca
studentilor romani, la care am fost si eu bibliotecar.
Dupa aceasta n-a mai vorbit nimic, ci mereu meditand, s-a indreptat spre locuinta sa, unde si-a
impachetat lucrurile spre a pleca la Bucuresti.1
In privinta numelui de familie: Adevaratul nume al tatalui poetului pare a fi Iminovici, iar nu
Eminovici, dupa cum se constata din propria sa iscalitura cu slove chirilice puse in josul actului
de nastere si botez al poetului si din decretul prin care i s-a dat rangul de caminar.
In actul de vanzare a Ipotestilor, din 1878, catre Gh. Marinovici se iscaleste Gh. Eminovici, cu
litere latine.
Bals, in corespondentele lui ii zicea tot Eminovici. Lumea ii zicea Gheorghies Eminovici, cu
accentul pe litera o2.
Unii au afirmat gresit ca numele poetului l-a schimbat Aron Pumnul. Daca ar fi fost asa, dansul
nu s-ar fi iscalit Eminoviciu in josul poeziei dedicate fostului sau maestru. Aceasta schimbare a
facut-o losif Vulcan, dupa cum se va vedea din urmatoarele:

inainte cu 20 de ani, intr-o dimineata de februarie a anului 1866, redactiunea noastra primi o
epistola din Bucovina. Epistola continea poezii, primele incercari ale unui tanar care se
susbsemna Mihail Eminovici. Comitiva poeziilor ne mai spunea ca autorul lor este numai de 16
ani.
Publicaram cu placere acele inspiratiuni juvenile; prima aparu in nr. 6 al Familiei din anul acela.
Redactorul insa isi permise o mica schimbare. Numele Eminovici nu-i suna bine, caci avea o
terminatiune slava; romaniza dar numele, modificand terminatiunea si astfel poeziile acelea
aparura in foaia noastra sub numele Eminescu. Autorul n-a protestat, ba a adoptat insusi acest
nume si semna apoi asa toate poeziile si scriierile sale in viitor. Astfel fu introdus numele
Eminescu in literatura noastra; scriitorul acestor sire i-a fost nasul.*
Dupa moartea lui Aron Pumnul, Eminescu s-a dus la Blaj, unde, dupa diferite marturisiri ale
celor ce l-au cunoscut acolo, voia sa treaca in particular examenul de clasa V liceala. Fiind
respins la limba greaca, a parasit Blajul pe la sfarsitul lui septembrie, acelasi an.
In toamna anului 1869 Eminescu pleca la Viena, unde se inscrise la Universitate, numai un
semestru, ca student regulat inscris, dar si mai departe asculta lectii de drept si medicina. Studiul
principal a fost filosofia.
In 1869/70, semestrul de iarna, asculta filosofia practica, istoria filosofiei, introducerea in
filosofie, introducerea in filosofie pe baza cartii a cincea a metafizicii aristotelice. Afara de
acestea asculta pe juristii Stem si Diering, urma la anatomistul Hirtl; vizita clinicile profesorilor
de seama. Citea mult si intelegea repede pe Kant, Schopenhauer, Platon, Rousseau. Mai tarziu
citi pe poeti; iubea in special pe Homer, Goethe, Shakespeare, Firdusi. Dintre latini, pe Horatiu,
Ovidiu, Tibul, Terentiu.
S-a facut afirmatia ca Eminescu a parasit Viena in anul 1871; nu este exact, caci exista doua
scrisori de la dansul din anul 1872, scrise de la Viena.
Viena, in 10 februarie 1872
Scumpii mei parinti.
Scumpii mei parinti.
Astazi ies pentru prima oara din casa, dupa o troahna indelungata si dupa o desavarsita lipsa de
apetit, care a tinut mai douazeci de zile. inainte de doua zile am inceput a avea un apetit mai bun
si acum reintru in obisnuintele de mai inainte si in traiul ce-l duceam inainte de boala. Ma simt
mai tare, si galbinarea e ca si disparuta de pe piele si din fata, numai in albul ochilor se mai vede.
V-as fi scris mai de mult, dar eram intr-o stare sufleteasca atat de amarata si de rautacioasa din
cauza bolii mele, incat mai ma temeam sa va scriu sub inspiratia acelei rele dispozitiuni. Mai
adaog ca scrisoarea D[umnea]voastra cea din urma, in care mi se comunicau lucruri asa de triste,
mi-a marit boala si ma facura si mai otarat de cum eram. Nimeni nu venea la mine, pentru ca
oprisem pe orisicine a veni, si astfel ramasesem numai in prada cugetelor si inchipuirilor mele,
care numai senine nu puteau fi.
Doctorul mi-a spus ca principala cauza a boalei mele a fost izolarea deplina in care traiesc si
incunjiirarea societatei si a oamenilor. Eu nu cred sa fie asta. E drept ca nu ma duc decat foarte
rar in adunari, dar totusi ma duc cateodata.
Va rog si d-asta data ca sa-mi trimiteti banii cam asa, ca pe la 25 a lunei sa-i capat, caci, desi va
va fi facut greutati, totusi nu stiti cat de mult bine imi faceti cu aceasta. Oriunde locuiesc, e
natural ca aceia trebuie sa fie oameni saraci, cari asteapta ziua in care am sa le platesc locuinta ca
pe o sarbatoare, caci in genere e una din resursele lor principale. Acum locuiesc asemenea la
niste oameni foarte de treaba, caci in decursul boalei mele au fost modele de amabilitate, dar sunt
foarte saraci. Eu nu le pot raspunde altfel la amabilitatea lor decat cel putin prin punctualitate.

Ba chiar, daca ati anticipa si mi-ati trimete vreo trei galbeni dupa primirea acestei epistole, iara
restul pe la 25, cum am spus, ati face foarte bine - se-ntelege, daca, in imprejurarile
D[umnea]v[oastra] grele, va este cu putinta. Dupa cum veti fi inteles, am nevoie de o restaurare
cum se cade, si sunt multe lucruri cari ar putea sa o grabeasca si de cari trebuie sa ma lipsesc, din
cauze lesne de gacit.
Viena, 8 april 1872
Iubite tata.
Fiindca sa incep inscrierile in semestrul al doilea, va rog pentru suma obisnuita de 8 galbeni,
cari-mi trebuiesc la inceputul fiecarui semestru, pentru plata banilor colegiali. Nu vi i-am cerut
inainte pentru ca, poate, v-ar fi venit greu de a mi-i trimete deodata cu banii lunari.
De cand s-a inceput caldurile de primavara, eu m-am indreptat foarte mult si astfel se vede ca
scap de toate relele cate m-au bantuit in iama aceasta. Noutati nu am a va spune decat ca
scumpetea devine din zi in zi mai nesuferita. Mi-ar trebui un pardessus, pentru ca pe o vreme asa
calda nu pot umbla cu paltonul, apoi nu e nici atat de cald ca sa pot umbla numai in jacheta.
Mihai
Pe cand Eminescu era student la Viena, lua parte la constituirea societatii Romania Juna.
Eminescu parasi Viena fara a lua nici o diploma universitara. Cand a parasit Viena, nu stim cu
hotarare. Atat in Memoriul de care am vorbit, cat si d[omnul] Comeliu Botez in Omagiu, spun ca
Eminescu s-a dus de la Viena la lena. Ce a facut acolo si cat a stat, nu stim. Destul ca la Berlin a
figurat ca student regulat inscris de la 18 decembrie 1872 pana la 26 iulie 1873.
In semestrul de iarna 1872/73 el asculta: logica, bazele filosofiei, conceptia istorica, istoria
filosofiei, istoria Egiptului, prelegeri despre monumentele egiptene, principiile logice ale
stiintelor experimentale (prof. Helmholtz), cursuri asupra rezultatelor noi in stiintele naturale (Du
Bois-Reymond). Iar in semestrul de vara 1873, cursurile de: istorie noua, moravurile si
obiceiurile Egiptului, dezvoltarea si critica filosofiei hegeliene, optimism si pesimism politic
(prof. Duhring).
Eminescu n-a parasit Berlinul in anul 1873, dupa cum se afirma intr-o biografie a lui. De la
inceputul anului 1874 se afla inca acolo.
In ianuarie 1874, domnul Titu Maiorescu ii scrise, pentru a-l intreba daca ar primi sa vina ca
profesor de filosofie la Universitatea din Iasi. Reiesea insa din scrisoare d[omnu]lui Maiorescu
ca aceasta propunere era legata neaparat de conditia ca Eminescu sa fi luat mai intai doctoratul in
filosofie. La scrisoarea in romaneste a d[omnu]lui Maiorescu, Eminescu raspunde cu o lunga
scrisoare in nemteste, datata Charlotenburg, 5 februarie (st n.) 1874.
De ce in nemteste? Poate din urmatoarea pricina: Eminescu era in acel timp un fel de functionar
la agentia diplomatica romaneasca din Berlin. Pentru regularea afacerii Stroussberg fusese trimis
la Berlin ca agent diplomatic al tarii, dfomnul] Theodor Rosetn' (care a stat acolo in aceasta
calitate din 1871 pana in decembrie 1873). El il lua pe Eminescu pe langa dansul, ca sa-i
serveasca de secretar, pentru ca stia bine nemteste. Eminescu pastra aceasta insarcinare si pe
langa N. Kretzulescu, urmasul d[omnu]lui Rosetti la Berlin.
Eminescu raspunde d[omnu]lui Maiorescu ca e prea devreme pentru dansul, fiindca nu e destul
de preparat. De aceea el ceru timp inca cel putin un semestru, si fiindca, in lipsa unui ajutor de
acasa, e silit sa pastreze ocupatia de la Agentie, care-i rapeste toata vremea, roaga, in cazul cand
ar veni intr-adevar la Ministerul Cultelor un membrui al directiei critice, sa i se dea un astfel
de ajutor, care sa-i lase vreme si liniste pentru studii.
D[omnu]l Maiorescu l-a intrebat cat timp si ce suma ii trebuie pentru doctorat. Eminescu prefera
insa sa intoarca intrebarea, rugand sa i se spuna cat timp si ce mijloace i se pot pune la dispozitie,
ca sa stie sa se intinda potrivit acestor date; in acelasi timp declara ca se obliga a restitui suma ce

i se va trimite. Un raspuns precis nu poate da. Cand e vorba sa spun [da sau ba], atunci, de
obicei, nu spun nimic, si natura mea primordiala se arata pe fata - devin ticait.
D[omnu]l Maiorescu era numit ministru al Instructiunii Publice in ziua de 19 aprilie [1874],
d[omnia]sa scrie lui Eminescu ca, pentru a fi numit suplinitor la Universitate, trebuie mai intai sa
ia doctoratul: in ziua in care-l va vesti ca a trecut examenul de doctorat, il va numi profesor
suplinitor, ramanand apoi sa se prezinte la concurs peste un an. il roaga sa-i raspunda precis, daca
se poate chiar telegrafic, cand isi va da doctoratul si ce suma ii trebuie (avand a o restitui apoi in
rate, din salariul de profesor -lucrul ne avand in aceasta forma, nimic penibil pentru
d[umnea]ta>>).
La aceasta Eminescu raspunde printr-o telegrama si o scrisoare (amandoua din 7 mai st. n. 1874).
A lasat, de o luna, postul de la Agentie si lucreaza singur in Charlotten-burg. Spera ca-si va da
doctoratul la lena in august. Adica, adaoga el, nu sper, caci nu sper niciodata nimic, ci incerc
neaparat. (ceea ce nu s-a intamplat!) Pentru toate cheltuielile pana la doctorat, crede ca-i ajung
300 de taleri.
Suma de 300 de taleri ce am indicat-o e, de altminteri, o suma maximala si, articol cu articol,
desigur prea mare, insa numai cand se face abstractie de curioasa mea individualitate, care se
asteapta pururea la ce e mai rau. De m-oi duce la fund candva, asta se va intampla neaparat
pentru-un lucru de nimica, caci acestea sunt cei mai aprigi potrivnici ai mei.
Acum epilogul.
Cu ordonanta nr. 24 din 26 aprilie (st. v.) 1874, ministrul T. Maiorescu dispune urmatoarele:
Din suma de lei 3. 776 ramasa disponibila din pensiunile mensuale prevazut la art. 51, cap. 3 al
bugetului exercitiului 1873, divizia compta-bilitatii, se autoriza a emite pe numele agentului
financiar al acestui minister un mandat in suma de 140 galbeni (una suta patruzeci galbeni), din
cari 40 galbeni se vor trimite ca ajutor d[omnu]lui I. Slavici, student la Universitatea din Viena,
iar 100 galbeni d[omnu]lui Mihail Eminescu, student in filosofie la Universitatea din Berlin,
pentru depunerea doctoratului si teza, cu conditia ca in urma sa inapoieze ministerului acesti una
suta galbeni.
Cu firea lui, Eminescu nu s-a putut hotari sa treaca examenul de doctorat. D[omnu]l Maiorescu la numit atunci director al bibliotecii din Iasi (1 sept. 1874-liul. 1875), apoi revizor scolar (1 iul.
1875-l iun. 1876).
La caderea guvernului conservator, Eminescu e inlocuit, iar d[omnul] Maiorescu dat in judecata
de Camera, dimpreuna cu aproape toti ministrii din fostul guvern. In Raportul prezentat Adunarii
deputatilor in ziua de 10/22 martie 1877 de catre Comisiunea de dare in judecata (Andrei Vizanti,
G. Misail, Nicolae Fleva) se afla, in partea a IV-a, Descoperirile /acute de comitet in privinta
prevenitului T. Maiorescu (voi. II Risipa si deturnare de bani publici ); sub numarul VI (pag.
149), citim urmatorul titlu: imprumutul /acut dfomnujlui M. Eminescu si ajutorul dfomnujlui I.
Slavici, studenti la Universitatea din Viena si Berlin. Dupa ce se reproduce ordonanta de mai sus
a prevenitului fost ministru de Culte si Instructiune Publica T. Maiorescu, se adauga urmatoarele:
Prin acest fapt, prevenitul Maiorescu a comis o adevarata risipa de banii statului, dand cu
imprumut banii publici si cu termen nelimitat la favoriti de ai sai.
Nici o lege, nici un capitol din buget nu-l autoriza a se constitui in casa de banca si a face niste
asemenea imprumuturi.1
Epilogul acestei triste afaceri dovedeste inversunarea luptelor noastre politice, in care nu se
respecta valoarea personala, nu se mai respecta nimic. Pe Eminescu sa-l lasi pe drumuri, iar pe
Titu Maiorescu sa-l tratezi ca pe un hot de cai: iata fapte care nu sunt deloc spre fala tarii noastre.
Dar sa revenim la timpul cand Eminescu a fost numit revizor scolar. in calitatea lui de om de
caracter, el si-a luat rolul in serios, indeplinindu-si cat mai corect atributia. Dansul nu a voit sa se

faca unealta politica a administratiei, asa dupa cum este obiceiul la noi. Ceva mai mult: si-a
permis - ce indrazneala! - sa o critice chiar, atunci cand oamenii ei isi depaseau atributiile.
Eminescu a avut naivitatea sa creada ca este destul sa ai numai calitati; nu stia ca unele defecte ar
fi placut mai mult decat calitatile sale. Din aceasta cauza calomniile si invinuirile neintemeiate
au inceput sa curga la Ministerul de Istructie, al carui Consiliu permanent a gasit de cuviinta sa-i
trimita si un aviz, intemeiat pe spusele mincinoase ale prefectului. La acest aviz, Eminescu a
raspuns prin urmatorul Protest, din care se desprinde indignarea si amaraciunea omului corect,
devenit prada minciunii si calomniei:
Protest in contra unui aviz al Consiliului Permanent
Am fost cu drept cuvant surprins de ordinul D[om-niei]voastre nr. 3483, prin care sunt invitat
de-a arata, de ce in intervalul de la 15-31 martie a. c. n-am inspectat nici una din scoalele rurale
ale judetului Iasi si ce m-a impiedicat de a-mi indeplini aceasta datorie*. Mai intai am cautat a
justifica acest ordin prin vreo greseala de adresa a organelor de control din acel onorat
Ministeriu, caci nu stiu din care articol al legii instructiunii s-ar putea deduce regula ca revizorul,
care impreuneaza toate activitatile unei cancelarii intr-o singura persoana, fiind curier, copist,
registrator, administrator, esaminator etc, trebuie sa fie cu toate acestea si vecinie in calatorie,
incat la fiecre 15 zile sa faca si revizie, si toate aceste in marginile a cei 212 1/2 1. n. pentru
fiecare judet. Daca exista un asemenea revizor in tara, rog a ma informa unde-i acel pretios
individ, ca sa apelez la vasta sa experienta si sa aflu, in care mod - mai mult sau mai putin
apostolic - isi indeplineste sus-mentionata datorie. Eu, din contra, stiu ca norma de pan-acuma
este, ca revizorul sa inspecteze de doua ori pe an fiecare scoala. Considerand acuma numarul de
152 scoale publice si private din circumscriptia subsemnatului, imprastiate pe o suprafata de mai
multe sute de kilometri patrati (1.143,570 p), considerand minunatele cai de comunicatie dintre
comuna si comuna, ca amandoua judetele nu sunt sese, ci pline de dealuri si paduri, ca pentru
inspectarea lor sunt abia sase luni lucratoare, daca sustragem sarbatorile si vacantele de peste an,
considerand in urma ca intr-o zi nu se poate inspecta constiincios decat doua scoale, de vreme ce
ziua scolara are numai 5 ore (ba, joia numai 3), veti vedea, Domnule Ministru, ca sarcina
subsemnatului este de a inspecta de doua ori 152 scoli in timpul de 180 de zile, iar pentru
lucrarea administrativa si de cancelarie i-ar ramanea in acest timp 28 de zile. Si care este lucrul
sau administrativ? 500-600 de hartii intrate, care trebuiesc rezolvite, apoi o multime de plangeri
verbale, toate aceste ingreuiate inca prin lipsa de autoritate fata cu primariile si subprefecturile si
prefecturile.
Fiindca legile timpului si ale spatiului sunt apriorice si nu sufar nici o discutiune, de aceea va
veti convinge ca indatorirea de a inspecta scoalele din 15 in 15 zile este o imposibilitate, asupra
careia n-a insistat nici chiar ministrul care a emis ordinul respectiv. Caci aceasta dispozitie,
cuprinsa in circulara ministeriala no. 8. 114 din 26 august 1872 n-au avut alt efect, Domnule
Ministru, decat ca Prefectura de Iasi sa raporteze cu regularitatea unui ceasornic tot la 15 zile,
daca revizorul a facut inspectii. Aceste raporturi sunt pretioase, intrucat se poate constata ca
revizorul nu spune neadevarul fata de superiorii sai, niciodata insa nu stiu ca aceste raporturi sa
se fi talcuit drept o indatorire a revizorului de a fi vesnic pe drumuri. De aceea imi pare foarte
rau ca sunt silit a respinge ca nefondat avizul onor. Consiliu permanent, ca nu mi-as indeplini
datoria. Din contra, cred ca din august si pana astazi putini vor fi revizorii cari sa fi inspectat
atatea scoli ca, respectuos, subsemnatul. Rog sa iertati, daca tonul acestui raport este aspru, dar
circulara nr. 8114 a mai avut odata o reflectare analoga cu aceasta din partea predecesorului meu
A. Naum prin raportul sau nr. 253 din 12/24 sept[embrie] 1872.
Ca si anul 1873, in care Eminescu a facut cunostinta cu Veronica Miele, tot astfel si data de 1
iulie 1876, cand a fost dat afara din functia de revizor scolar, poate fi socotita ca una dintre
acelea care joaca un rol hotarator in viata unui om. Cat l-a durut pe Eminescu aceasta fapta, se
poate deduce din urmatoarea lui scrisoare, adresata Veronicai Miele:

,Am cetit scrisoarea d[umnea]v[oastra], care e plina de compatimire. Canalia liberala a nimicit
ideile ce mi le faurisem despre viata! De acum, ramas fara o pozitie materiala asigurata, purtand
lovitura morala ca o rana care nu se mai poate vindeca, voi fi nevoit sa reiau toiagul pribegiei,
neavand nici un scop, nici un ideal. Crede-ma, stimata doamna, ca de azi sunt un om pierdut
pentru societate. O singura fericire ar renaste in sufletul meu, daca as putea sa ascund
nedreptatea. Posteritatea nu vreau sa afle ca am suferit de foame din cauza fratilor mei. Sunt prea
mandru in saracia mea. l-am dispretuit si acest gest e prea mult pentru un suflet care nu s-a
coborat in mocirla vremurilor de azi.'
Dupa ce Eminescu a fost inlocuit, in urma staruintelor membrilor societatii Junimea, a fost
numit redactor la Curierul de Iasi, fapt despre care vorbesc in capitolul Pesimismul lui Eminescu.
In aceasta calitate, Eminescu a condus ziarul pana in toamna anului 1877 cand, in urma unui
conflict intre dansul si directorul tipografiei Curierului de Iasi, dansul si-a dat demisia. O
publicam intreaga, pentru a se vedea cum a inteles Eminescu sa faca gazetarie. Ea confirma si
mai mult adevarul ca dansul a fost un om de caracter.
Domnule Redactor,
Fiindca cateva siruri din ziarul d[umnea]v[oastra] Steaua Romaniei au format obiectul unui
conflict intre mine, redactorul Curierului de Iasi si un d[omnul] Mircea, avocat aici in Iasi si
director al Tipografiei Nationale, si fiindca in urma acelui conflict m-am retras de la redactia
partii neoficale, voiesc a nu lasa pe nimeni in intuneric asupra conflictului, nici asupra
imprejurarii c-am incetat a redige mai departe zisa foaie.
In ziarul D[umnea]voastra aparuse mai multe atacuri asupra d[omnu]lui primar Pastia. Tipografia
Nationala avand o multime de legaturi cu primaria, acest domn Mircea a crezut sa ma poata
obliga ca in partea neoficiala sa apar eu pe d[omnul] primar in contra atacurilor aduse de foaia
d[umnea]v[oastra] Eu am trebuit sa declin cu desavarsire aceasta insinuatiune, aproape blesanta,
de vreme ce nici cunosc pe d[omnul] Pastia, nici ma cunoaste si sunt de prea putina vreme in tara
si d[omnia] sa de prea putina vreme primar, pentru ca eu sa pot emite despre d[omnia] sa o
opinie fie buna, fie rea, dar a carii raspundere s-o iau asupra-mi si despre care sa fiu pe deplin
convins. Misiunea mea, dupa contractul verbal ce l-am avut cu asociatii, e sa relatez fapte, nu sa
apar sau sa atac persoane, caci pe terenul afacerilor publice persoana a fost si este lucru secundar.
Daca in notite literare am citat numele, simpla cauza e ca pe acest teren terminul hotarator e
talentul individual, pe cand nu se cere nici un talent individual pentru a repara o ulita sau a erige
fanare.
D[omnul] Mircea a recurs atuncia la o insinuatiune si mai meschina pentru d[omnia] sa, si mai
dezonoratoare pentru mine. D[omnia] sa sa scrie laude primarului si sa treaca in public ca fiind
scrise de mine. Aceasta imi convenea si mai putin, de vreme ce n-asi [fi] voit cu nici un pret ca
stilul unui om, care nu stie a scrie, sa treaca drept stil al meu si idee a mea. Si fiindca n-am
obiceiul sa fac o taina din opinia buna-rea ce-o am de[spre] fiecare, i-am spus ca refuz sa fiu
amestecat cu orisicine in aceeasi troaca. Acest orisicine e pentru mine acest domn, precum si
oricare l-as considera drept o nulitate. E drept ca sa-mi port greselele mele, care din mila
Domnului vor fi destule, iar nu si acelea a[le] oricarui advocat de mana a treia sau afle] oricarui
bulgar, ce de ieri de alaltaieri tine pana-n mana pentru a innoda doua vorbe romanesti.
Sa se stie, deci, ca eu nu mai sunt redactorul ziarului Curierul de Iasi si ca neroziile viitoare cate
or aparea in acel ziar privesc pe secundogenirurele greco-bulgaresti din tara de la noi, iar cele din
trecut pe mine.
Primiti, Domnule Redactor, multamirea mea pentru bunavointa de a fi trecut aceste siruri in
coloanele ziarului d[umnea] voastra'.

Dupa aceasta, Eminescu a plecat la Bucuresti, unde a fost redactor la ziarul conservator Timpul,
din toamna anului 1877 pana in 1883, cand a innebunit.
Dupa cum am spus, la 1 iulie 1876 Eminescu a fost inlocuit din functia de revizor scolar al
judetelor Vaslui si
lasi.
La 16 iulie 1876 o lovitura si mai grea l-a atins, fiind dat in judecata, ca ar fi instrainat carti de
la Biblioteca. Sub povara acestei lovituri morale a stat pana in decembrie 1877, cand Parchetul
Tribunalului din Iasi a stins actiunea penala ca nefiind caz de urmarire.1
Dupa cum spune capitanul Eminescu, liberalii l-au inlocuit si ca culme, prin uneltirile
cunoscutului Vizanti, [l-au] dat si in judecata tribunalului corectional, pe motiv ca ar fi sustras
si vandut carti din Biblioteca.2
Dupa cum se stie, Vizanti a fost nevoit mai tarziu sa se expatrieze, din cauza unor furturi de bani.
Iata cine se gasise sa invinuiasca pe Eminescu de hotie!
Complice la aceasta infamie, Vizanti a avut si pe D. Petrino, care inlocuise pe Eminescu in
functia de director al Bibliotecii. Acesta din urma dusmanea pe Eminescu pentru o critica pe care
dansul o publicase in Albina din Pesta, 1870, nr. 3 si 4, asupra cartii lui Petrino3) intitulata:
Putine cuvinte despre conruperea limbei romane in Bucovina, Cernauti, 1869. - Articolul este
reprodus in Eminescu, Diverse, Iasi, Ed.Saraga, p. 76-87.
In urma acestei pare, Curtea de conturi i-a cerut lui Eminescu sa depuna inventarul cartilor si
mobilierului bibliotecii, pentru vremea cat a functionat ca director al ei. La acesta, dansul a
raspuns urmatoarele:
Adresa catre prezidentul Curtii de Conturi
,Domnule Prezident,
Urmator hotararei No. 328, luata de inalta Curte de Compturi prin care subsemnatul, fost director
al bibliotecei centrale din Iasi e indatorit a depune la grefa acelei Curti inventariul de cartile si
mobilierul bibliotecei pentru vremea cat a functionat el, are onoare a va alatura pe langa acesta
sub A.) inventariul precum a fost trimes onor. Ministeriu cu adresa bibliotecii no. 17 din 22
martie 1875, cuprinzand: 1) cifra efectivului in carti ale acelui minister, 2) specificarea
mobilierului sau, astfel cum au fost acestea la sfarsitul anului 1874 (Acest memoriu a fost trimes
ministeriului, pentru a fi comunicat Curtii de Compturi; ceea ce se vede ca nu s-a intamplat).
Sub B.) Suma in plus a cartilor si obiectelor, intrate si trecute in inventariu pana la 1 Iulie 1875,
cand subsemnatul a incetat de a fi bibliotecar (facut dupa procesul verbal de predare, incheiat
intre mine si succesorul meu, D[omnul] Dim. Petrino, la 2 iulie 1875).'
Sub C.) Socoteala asupra 585 1. n., primiti de la ministeriu in mandatul No. 8658 (din a. 1874),
indicandu-se pretutin-denea raportul catre ministeriu, cu care subsemnatul a trimes quitantele
legalizate a primitorilor banilor in cestiune.
Sub D.) Socoteala pentru suma de 100 1. n., cheltuielele curente ale bibliotecii pe a. 1874
(privind in comun atat pe predecesorul meu, D. Bodnarescu, cat si pe mine.)
Sub E.) Socoteala pentru suma de 50 1. n., cheltuielele curente ale bibliotecei pe semestrul l-iu al
anului 1875.
Aceasta este tot ce am de spus asupra gestiunei mele dintre
1 septembrie 1874, cand am fost numit, pana la 1 iulie 1875, cand am incetat a fi bibliotecar.
Toate actele citate in anexe au numar, sunt trecute in registre si le-am extras din dosarele
bibliotecii, incat adevarul lor se poate controla orisicand din partea inaltei Curti.
Primiti, va rog, etc.
(N. B. Acad. Rom. 2255, f. 306, randul de sub D si E sunt sterse cu o linie).
In iunie 1883, Eminescu innebuni. in urma unor grabnice ingrijiri, starea lui mintala se
imbunatati, luciditatea ii reveni. Iar dupa o calatorie in strainatate, dansul se reintoarse in tara.
La 2 septembrie 1884 dansul a fost numit sub-bibliotecar la Biblioteca centrala din Iasi (Arhiva

Bibliotecii, no. 49/84). De la jumatatea anului 1886 nu se mai observa nimic scris de dansul in
cataloagele sau registrele bibliotecii (Kirileanu).
Aceasta este cea din urma functie ocupata la stat de catre Eminescu.
Din 1870, cand Eminescu s-a manifestat ca poet genial, pana in 1883, cand a innebunit, trecuse
destul timp pentru ca poetul sa devina inteles si apreciat macar de catre ziaristii de atunci. Dupa
cum este firesc, ziaristii sunt cei mai obligati sa fie in curent cu toate noile manifestari ale mintii
si geniului omenesc. - Ei bine, cu ocazia innebunirii poetului, dansii au dat dovezi ca nu au fost
ceea ce trebuiau sa fie.
Domnul C. Miile a avut fericita idee sa publice de curand impresiile produse in publicistica de
atunci, de catre nebunia lui Eminescu.
Eram eminescian fervent in clipa cand a innebunit poetul si imi aduc aminte de nota pe care am
inserat-o in Dacia viitoare, care aparea atunci in Bruxelles, sub ingrijirea lui V. Gh. Mortun si a
mea.
Din rafturile pline de praf ale bibliotecii mele iau colectiunea Daciei viitoare si citesc
urmatoarele, cari mi se pare ca sunt scrise de actualul domn ministru al Lucrarilor Publice, care
pe atunci se iscalea Spancioc: Eminescu a innebunit. Si de Eminescu iata ce zic gazetele
noastre, de la cea mai de frunte pana la cea mai din urma: DfomnulJ Mihai Eminescu, redactorul
ziarului Timpul a innebunit. Demnul] Paleologu va lua directiunea sus-zisului ziar Asta tot.
Nici doua randuri. Si cu toate acestea, acest om, in care se pomeneste numai jurnalistul, e poetul
cel mai poet al Romaniei. Alecsandri cat de Alecsandri si mare bard latin, va fi doborat fara doar
si poate in stima generatiilor viitoare - daca in limba romaneasca se va mai vorbi - de acest
jurnalist'.
Dupa cum se stie, starea lui Eminescu se agraveaza cu totul in anul 1887. Ajutoarele de la
particulari erau putine in raport cu cheltuielile necesitate de boala. De aceea, s-a facut o
interventie la consiliul judetului Botosani, pentru ajutorarea poetului. Din peripetiile acestei
interventiuni se desprinde mentalitatea unora dintre oamenii de atunci, pretinsi civilizati,
mentalitate care nu ne face cinste deloc. Si nu trebuie sa credem ca nu se mai gasesc nici acum
de acestia. Sa nu ne lasam inselati de aparente, si sa fim pe deplin incredintati ca, daca am pune
la incercare pe multi dintre admiratorii lui Eminescu, am constata ca, atunci cand este vorba de
interesul personal, dansii s-ar da in laturi. Admiratia platonica necostand nimic, nu e de mirat ca
Eminescu are atat de multi admiratori de acestia.
Dar sa revenim la fapte.
in anul 1887, intr-un moment cand boala poetului luase proportii cu totul grave, Eminescu a mai
obtinut o subventie de la consiliul general de judet, in urma intervenirii persoanelor de seama din
aceeasi localitate, care au adresat presedintelui consiliului judetean o petitie colectiva, prin care
se imortalizau meritele poetului.
Am gasit acea petitie in arhivele judetului Iata-i cuprinsul:
Domnule Presedinte,
Domnilor Consilieri,
Cetateanul ilustru, barbatul virtuos, poetul mare si neimitat: Mihail Eminescu, se afla de cateva
saptamani in orasul nostru, in casa surorei sale D-ra [H]Enrieta Eminescu. Multa lume aicea
cunoaste suferintele extreme de care e atinsa sora poetului si putini s-au gandit pana la ce semn
prezenta nepretuitului oaspe apasa din aceasta cauza, existenta acestei fiinte. Lipsita aproape
definitiv de libertatea pasului, ea vede cu durere ca-i e peste putinta a prodiga, spre usurarea
scumpului ei frate, toata ingrijirea de care l-ar inconjura, daca pe langa bogatia afectiunilor ce o
leaga de fratele sau, s-ar simti intarita si de vigoarea sanatatii. inchipuiti-va o sora . devotata si
iubitoare, pironita pe niste picioare artificiale, curs de 10 zile si 10 nopti inaintea unei figuri
pierdute si mute, dinaintea unui frate ce refuza a manca, ce nu articuleaza o singura silaba, si veti

avea icoana sfasietoare a celor ce se petrec in casa bunei d-re [H]enrieta Eminescu!
Daca aceasta scena ar cuprinde scena unui muncitor de rand si nu figura monumentala a unui
barbat, care a depus o cununa pururea verde pe fruntea aceste ospitaliere tari, totusi societatea ar
trebui sa-i intinda o mana protectoare, un ajutor.
Botosanii, care dupa veacuri va veni cu certitudine necontestabila sa recupereze ca satul Ipotesti
din apropierea orasului, au dat nastere omului genial, are azi dreptul si datoria nemarginita de a
pasi in fata sa si cu lacrimile in ochi a-i zice: Copil al nostru! Product din sangele acestor
locuri! Nu voim ca viitorul sa arunce asupra-ne valul rusinei si un oprobiu fara margeni. Esti fala
noastra si nu te-om parasi!
Dar D[umnea]v[oastra], Domnule Presedinte si Domnilor Consilieri, trebuie sa stiti ca un
consiliu medical compus din D-rii Stefanovici, Hyneck si Haynal au fixat ieri 26 mai c,
conducerea imediata a pacientului la stabilimentul Breslauer din Viena.
Deci un ajutor tarziu va fi numai un pretext in ochii tuturor.
Amintindu-va aceasta sfanta datorie, subsemnatii ne intemeiem pe credinta ca ea nu este dorinta
noastra particulara, ca aceasta dorinta este a orasului intreg si ca d[um-nea]v[oastra] erati in
asteptarea unei asemenea propuneri, pentru a o executa imediat.
27 mai 1887 (Urmeaza 60 iscalituri)
Petitia de mai sus a cetatenilor a fost pusa in discutia Consiliului judetean in sedinta de la 14
iunie 1887. in Consiliu s-au ridicat glasuri impotriva ajutorului cerut. S-a obiectat intre altele ca
poetul e prea mare pentru judet, deci ar trebui sa-l ajute tara; ca judetul are nevoie de cazarmi
si prin urmare ar fi incorect sa se ajute poetul, ca s-ar crea un precedent, deoarece acordanduse acest ajutor lui Eminescu, ar putea pretinde ajutoare si alte persoane.'
I s-a acordat un ajutor de 120 lei lunar din iulie [1887] si pana la 1 aprilie 1888.

Eminescu si literatura populara izvoare

Studiile pentru lamurirea personalitatii lui Eminescu sunt tot mai numeroase, ceea ce este
imbucurator, insa trebuie sa desprindem din ele o invatatura: pentru a se ajunge la scop nu e
nevoie de alunecare spre frazeologie deliranta sau de speculatie pseudo-filozofica mai mult
ori mai putin obscura, ci de informatie sigura, corecta si controlabila.
Manuscrisele poetului, revistele la care el a colaborat, curentele de idei ale epocii, cultura
straina ce si-a asimilat-o, pot fi cercetate si duc la cunoasterea lui Eminescu din punct de
vedere istoric si estetic, intrucat ele ne arata si faze'e de dezvoltare ale activitatii, si procesul
de creatie al celor mai insemnate opere publicate de autor ori editate dupa caietele lui.
Lucrarea de fata, o editie noua a celei din 1936, cauta sa scoata in relief ce-l leaga pe
Eminescu de literatura noastra populara. Numai prin insusirea a ceea ce este autohton poetul
a ajuns la conformitate in simtire, gandire si aspiratii cu neamul sau si i-a devenit cel mai
insemnat reprezentant poetic. Cercetarea activitatii lui folcloristice ne arata cum Eminescu
si-a asimilat literatura populara din toate provinciile romanesti, a savarsit in cugetul sau o
sinteza de limba vorbita pretutindeni in ce avea ea mai colorat si mai armonios, si-a
imbogatit campul inspiratiei, si-a nuantat sensibilitatea poetica. Contactul direct si indelung
cu productiile poporului l-a dus si la conceperea unei literaturi nationale pe baze autohtone.
Iata de ce studierea documentelor scoate la iveala nu numai numeroase si variate culegeri
populare, ci si incercari de prelucrare a materialului si de imitare a lui, pentru a se ajunge la
noi creatii literare. Cunoasterea acestei activitati folcloristice este absolut necesara pentru
lamurirea a ceea ce in general se numeste fenomenul Eminescu. De aceea incercam sa

alcatuim o editie completa bazata pe toate izvoarele sigure ce se cunosc pana acum.
Despre activitatea folcloristica a lui Eminescu se stia foarte putin pana in 1902. Culegerile
publicate in Convorbiri literare dupa moartea poetului au fost reproduse in voi. Poezii, ed.
Sara-ga, dar despre imensul material din manuscrise nu se stia nimic. in ianuarie 1902
caietele lui Eminescu au fost incredintate Academiei Romane de Maiorescu. Evenimentul
acesta a survenit in plina miscare samanatorista si a avut o influenta deosebita in deschiderea
de noi cai de cercetare asupra lui Eminescu. in Samanatorul, I, 1902, 28 aprilie, p. 341,
apare imitatia populara Ursitorile, reprodusa dupa ms. de Nerva Hodos si Chendi. Tot acestia
reproduc in aceeasi revista, la p. 350, povestirea Borta-vantului, iar la 5 mai, tot aici. Poezii
populare din colectia Eminescu. Probabil Chendi face sa apara cateva din culegerile inedite
in Viitorul, Iasi, I, 1902, 5 aprilie. in Convorbiri literare, XXXVI, 1902, nr. 4, publica dupa
ms. Codrule, Maria-ta Cateva reproduceri dupa manuscrise ajung la cunostinta publicului
prin voi. Poezii postume, publicat de Nerva Hodos in 1902 (editie noua de Chendi in 1908).
in sfarsit editia Literatura populara, 1, publicata de Chendi in 1902, insemneaza o data
pentru cunoasterea lui Eminescu in acest domeniu.
Chendi, prin lucrarea lui, a pus in evidenta munca de culegere si de prelucrare a lui
Eminescu in legatura cu fondul popular autohton si pentru intaia oara s-a putut intrevedea
locul literaturii populare in preocuparile poetului inca din epoca adolescentei. Chendi a facut
o lucrare de popularizare si aceasta explica lipsurile editiei.1 A alcatuit o antologie
folcloristica, n-a aratat variantele din diferite manuscrise si nici prefacerile succesive pe care
Eminescu le-a adus multor culegeri; a indepartat cu totul informatia precisa si a facut astfel
cu neputinta controlul si confruntarea textelor; urmarind si un scop didactic, a clasificat
culegerile pe grupe si nu numai a distrus astfel viata interioara a fiecarui manuscris, dar ne-a
pus si in imposibilitate de a urmari in timp si spatiu activitatea folcloristica a poetului.
Desi studiul introductiv al lui Chendi cuprinde informatie istorico-literara noua si atinge
probleme de mare insemnatate, nu s-a bucurat din partea cercetatorilor literari ai epocii de
atentia pe care o merita. Mentionam de asemenea si numeroasele variante din alte culegeri
de folclor, cu care este adnotata editia, metoda noua pe atunci la noi, si ne-am folosit de ele,
aducandu-le completari.
Nu se pot spune insa cuvinte de lauda pentru felul cum a fost transcris materialul dupa
caietele de la Academie. Nu insistam asupra acestui lucru, caci editia noastra din 1936 a
facut din textul corect un bun comun raspandit prin editorii ulteriori.
Editia de Literatura populara pleaca direct de la izvoare. Manuscrisele lui Eminescu si
Convorbiri literare au fost cercetate si s-a extras tot ce este in legatura cu folclorul. Voind sa
punem la indemana cercetatorilor literari materialurile folcloristice complete si controlabile,
am indicat si locul unde se afla fiecare culegere. La fiecare poezie reprodusa am aratat
variantele din diferite manuscrise, prelucrarile eventuale facute de Eminescu, variantele
asemanatoare din alti folcloristi. Am reprodus doine, hore, strigaturi, balade, colinde, oratie
de nunta, ghicitori, proverbe si locutiuni, povesti in proza in forma lor populara, imitatii si
prelucrari care pleaca de la motive ori modele populare. N-am reprodus culegerile triviale pe
care poetul, in pasiunea lui de folclorist, le-a cuprins in caietele Iui. De altfel, sunt mult mai
putine decat se credea obisnuit si parte par sa fie mai mult productii lautaresti de mahala.
Cantecele de lume, irmoasele formeaza colectii compacte. Sunt, desigur, alaturi de autentica
poezie populara. Perpessicius le-a dat loc in editia sa din 1963 (Volumul VI din Opere de
EminescU) si il urmam in aceasta cu informatie mai ampla, mai ales fiindca isi au valoarea
lor pentru cunoasterea societatii noastre in sec. al XlX-lea, dupa cum reiese limpede din
studiul lui Ovidiu Papadima, Anton Pann Cantecele de lume si folclorul Bucurestilor",

Bucuresti, 1963. Sublinieri cu creionul rosu arata interesul lui Eminescu pentru unele
irmoase. Un ms. anonim de astfel de productii s-a pastrat chiar in caietele lui Eminescu, iar
studiul Iui Al. Elian, Eminescu si vechiul scris romanesc, in Studii si cercetari de bibliologie,
I, Bucuresti, 1955, ne-a imbogatit cunostintele in privinta manuscriselor de cantece lautaresti
care au apartinut poetului si au fost donate de Maiorescu Academiei Romane.
Intre culegeri, in manuscrise, se afla si fragmente de poezii populare. Si pe acestea le-am
reprodus, caci si ele vadesc interesul lui Eminescu pentru unele expresii ori motive. Poate
avea intentia sa completeze aceste fragmente atunci cand i s-ar fi dat prilejul.

O chestiune care ne-a preocupat este aceea a ordinei de publicare a materialului. Fireste, din
punct de vedere didactic, ar fi fost util sa grupam cantecele populare pe specii, asa cum au
facut Chendi si Perpessicius, dar judecand ce am fi pierdut fata cu folosul, am renuntat la
astfel de clasificari. Fiecare manuscris cu culegerile din el, indiferent de specia literara a
acestora, apartine unei epoci de activitate pe care o putem data uneori sigur, alteori cu
probabilitate, iar poeziile con-stituiesc de multe ori grupe de culegeri din Moldova, Ardeal
ori Banat si ne permit sa urmarim si peregrinarile sufletesti ale poetului de-a lungul
provinciilor. In afara de aceasta, unele poezii, desi de specii deosebite, sunt cuprinse de
Eminescu in aceeasi grupare. Ele formeaza suite de culegeri. Redam in editia de fata
culegerile asa cum le-a scris Eminescu, ele fiind culese in acelasi timp, acelasi loc si auzite
de la aceiasi oameni. Avem astfel in fata ochilor imaginea unui joc la tara cu succesiunea
fara ordine precisa de doine, hore, strigaturi. Si in felul de transcriere al lui Eminescu se
poate observa uneori unde lautarul, cu instrumentul lui, a marcat o oprire si o tranzitie. Mai
mult deci decat interesul didactic, ne-a preocupat viata intima a spiritului lui Eminescu in
munca de culegere si comunicarea Iui cu manuscrisele pe care le revede de mai multe ori,
pentru a le da chiar prefaceri si completari, stapanit de naluca frumusetii. Fireste a trebuit sa
renuntam la pastrarea stricta a ordinei cand aceeasi culegere revine in mai multe manuscrise.
Am format grupe aparte pentru balade, colinde, imitatii, povesti in proza, proverbe si
locutiuni, ghicitori care prin insasi natura lor sunt ceva deosebit de cantecele populare, doine
si hore.
Culegerile asa cum sunt facute si cum au aparut din pricina imprejurarilor de viata care nu iau permis lui Eminescu sa si le publice singur, prezinta mai intai un interes de istorie literara
si numai in al doilea rand constituiesc o problema de folclor. Si editia de fata nu trateaza
diferite chestiuni generale pe care le suscita domeniul folclorului in stadiul actual al stiintei,
ci vrea sa fie un document istoric precis pentru cercetarea dezvoltarii intelectuale si artistice
a poetului.
Pentru stabilirea activitatii lui Eminescu in domeniul folclorului este necesara studierea
manuscriselor de la Academie, ceea ce nu este fara greutati. Unele manuscrise ni s-au pastrat
complete si pot fi usor consultate si se poate stabilii pe baze sigure si datarea lor. Altele sunt
formate din foi variate ca format si cuprins. Si aceste foi au facut parte din caiete omogene,
dar nefiind legate, s-au amestecat. incredintate Academiei dupa moartea poetului, au fost
legate la sir, fara nici o ordine si au constituit actualele caiete eterogene, greu de cercetat, pe
care le cunosc toti cei pe care pasiunea intelectuala i-a indemnat sa se documenteze asupra
operei poetului.