Luceafarul Poeziei Romanesti
Luceafarul Poeziei Romanesti
Luceafarul Poeziei Romanesti
Din 1866 până în 1869, Eminescu a pribegit între Cernăuți, Blaj, Sibiu,
Giurgiu și București și a cunoscut în mod direct poporul, limba, obiceiurile și
realitățile românești. A intenționat, dar nu a reușit, să-și continue studiile, a
lucrat ca sufleor și copist de roluri în trupele lui Iorgu Caragiale și Mihail
Pascaly și a continuat să publice poezii, drame, fragmente de roman sau să facă
traduceri din germană.
“Astfel se stinse…cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată,
poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale
va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până
când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a
altui crin de tăria parfumurilor sale” – scria despre moartea poetului, George
Călinescu.