1. Obiectul de studiu al filosofiei dreptului.

1.1. Definiţi obiectul de studiu al filosofiei dreptului: domenii, probleme fundamentale şi functiile:
Filozofia este nucleul concepţiei despre lume. Obiectul filozofiei estegeneralul în sistemul “lume –
om”. Filozofia este o ştiinţă complexă, care trebuie să dea răspuns la multe probleme. De aceea în
filozofie întră aşa discipline ca ontologia, gnoseologi a,antropologia, sociologia, etica, estetica ş.a.
Filozofia este ştiinţa despre cele mai generale însuşiri şi relaţii a realităţii obiective, legităţi
afuncţionării şi dezvoltării ei. Filozofia este un sistem de concepţii asupra lumii în întregime şi a rap
ortului omului cu această lume. În obiectul filozofiei întră cele mai generale legităţi a existenţei
materiale şiexistenţei omului. Filozofia este un sistem de răspunsuri desfăşurate la problemele
conceptuale. Filosofia si -a propus si îşi propune s ă se pronun ţ e asupra salv ă rii umanitatii, a
culturii si a valorilor create de om, asuprasalvarii omului in fata agresiunii istoriei, a violentei sale
distructive care le amenint Problematica filosofiei dreptului:
1.Care sunt conditii le de justificare a dreptului-calea axiologiei juridice
2.Care sunt conditiile de valabilitate a categoriilor juridice-calea epistemologiei juridice.
3.Care sunt conditiile de adeverire a omului prin dreptul pozitiv-calea ontologiei juridice. In ceea ce
priveşte funcţiile filosofiei dreptului, ele sunt cele caracteristice tuturor ştiinţelor, şi anume:
informativă, cognitivă,educativă etc. In afară de acestea, filosofia dreptului are ca
principaleurmătoarele funcţii: funcţia conceptuală şi funcţia metodologică

1.2 Caracterizați filosofia dreptului din perspectiva funcțiilor sale

1) Funcția logică – oferă posibilitatea de a studia raportul dintre drept și morală,dintre drept
subiectiv și obiectiv.
2) Funcția fenomenologică – studiază dreptul ca fenomen comun tuturor popoarelor ,ca în final să
fie un tablou juridic al umanității.
3) Funcția deontologică – oferă posibilitatea de a crea idealul dreptului,justiției și în baza lor de a
schimba realitatea juridică.
4) Funcția practică –rezolvă probleme practice cu care se confruntă omul și omenirea. Funcţia
conceptual a filosofiei dreptului constă in aceea că eainarmează oamenii cu cunoştinţe generale
despre drept, despre principiile realităţii juridice. Reprezentand atitudinea omului faţă deexistenţa
juridică, viziunile lui asupra scopului şi sensului vieţii, asupralegăturii dintre interesele şi
necesităţile lui şi sistemul de drept generalsocial, filosofia dreptului stă la baza orientării sociale, a
activităţiioamenilor, a atitudinii lor faţă de fenomenele juridice ale vieţii sociale.Astfel, datorită
faptului că filosofia dreptului are un obiect de studiuraportat la intreaga realitate juridică, ea oferă
o concepţie de ansambluasupra lumii juridice in care işi găseşte realizarea dialogul
permanentdintre om şi lume. Funcţia metodologică a filosofiei dreptului constă in aceea că
datorităobiectului ei de studiu, ea contribuie la elaborarea unor noi procedee şimetode de
lămurire, studiere şi transformare a realităţii juridice.Metodele generale de activitate, scopurile şi
idealurile elaborate şi promovate de filosofia dreptului in măsură egală se referă şi la
activitateaştiinţifică. Deaceea, filosofia dreptului se manifestă ca metodologiegenerală pentru
ştiinţele juridice speciale, pe care le ajută săşiorganizeze şi sistematizeze propriile sisteme de
cunoştinţe. In concluzie, trebuie să menţionăm că necătand la faptul că filosofiadreptului este o
disciplină teoretică şi abstractă, ea are şi o importanta funcţie practică – propune şi pregăteşte
recunoaşterea pozitivă a idealului juridic.

1.3 Apreciaţi rolul şi însemnătatea teoretică și aplicativă a filosofiei dreptului Filosofia dreptului nu
este un simplu exercitiu filosofic asupra constiintei de sine a dreptului. Miza majora a acestei
filosofii consta in potentialitatea sa de a contribui intr-o maniera specifica la optimizarea dreptului
in raport cu cerintele conditiei umane, cu valorile unui timp istoric, la perfectionarea sa ca
instrument normativ de prim rang in controlul si arbitrarea competitiei intre interese si valori.
Luata ca demers calificat, interpretarea dreptului este deopotriva cunoastere si evaluare: a
semnificatiei normative a textului legal si a faptelor ori non-actiunilor omenesti in lumina legii.
Privind insa lucrurile dintr-o perspectiva mai larga, anume aceea a conditiei stiintifice a cunoasterii
dreptului, sunt temeiuri obiective sa admitem ca in campul juridicitatii ca si in celelalte articulatii
ale vietii sociale, cunoasterea nu este o descriptie neutrala, ci investigare bazata pe evaluare si
implicare atitudinala. Filosofia dreptului cerceteaza asadar, originea dreptului, caracterele generale
ale dezvoltarii istorice a dreptului, precum si aprecierea acestuia dupa idealul de justitie afirmat de
ratiunea umana. In aceasta perspectiva, drumul parcurs de filosofie in existenta ei multimilenara, a
condus la cristalizarea unor idei cu caracter de permanenta privind dreptul, idei ce capata
continuturi tot mai bogate, in functie de intelesurile cu care sunt vehiculate in fiecare etapa
istorica, in functie de noile achizitii teoretice si practice in domeniul de cercetare. Filosofia
dreptului este rezultatul unui proces cumulativ, consecinta, la randul sau, a unui proces dialectic si
complex al continuitatii si discontinuitatii. In aceasta perspectiva, drumul parcurs de filosofie in
existenta ei multimilenara a condus la cristalizarea unor idei cu caracter general privind dreptul in
functie de intelesurile cu care sunt vehiculate in fiecare etapa istorica si de achizitiile teoretice si
practice in domeniu. Deci, filosofia dreptului se profileaza ca domeniu specializat al reflectiei
filosofice cerut de momentele de rascruce din viata sociala sa legitimeze din punct de vedere
teoretic o ordine sociala si de drept, in care, respectul fata de lege, adevar si dreptate este de prim
ordin.

2.Problematica actuală a filosofiei dreptului.

1.1.Definiţi obiectul de studiu al filosofiei dreptului: aspectele dominante, caracterul permanent și
actual al problemelor Filosofia este o manifestare specializata a spiritului uman. Este cunoastere a
temeiului existentelor, a realitatilor ultime, originare, neconditionate, de ordinul esentei, prin care
se legitimeaza tot ce este sau poate sa fie. Este un ansamblu coerent de enunturi formulate prin
categorii, teze si principii despre lume ca totalitate. Este studiul universalului, al primelor principii
care stau la baza alcatuirii lumii. Este o reflectie asupra experientelor reale ale constiintei umane,
cautare a sensului acestor experiente si a unitatii spiritului uman. Problematica filosofiei este
sugestiv prezentata de Immanuel Kant, in “Logica”, folosind patru intrebari fundamentale care
preocupa omul, la nivel filosofic:
Ce pot sa stiu?
Ce trebuie sa fac?
Ce-mi este ingaduit sa sper?
Ce este omul?
raspunsurilor pe care filosofia le da celor patru intrebari, aceasta isi fixeaza problematica in mai
multe discipline filosofice. Deci, filosofia dreptului este disciplina care studiază coraportul filosofiei
cu universalului cu variatele ascpecte ale sale și dreptului(particularului în totalitatea corpurilor și
aspectelor). Filosofia dreptului este disciplina cu caracter filosofic și juridic, știință filosofică care
studiază dreptul în afara sa.

2.2 Elucidaţi cele mai actuale probleme ale filosofiei dreptului și a caracterului global al acestora.
Factorul esenţial, decisiv care asigură unitatea şi integralitatea părţilor componente ale unui sistem
filozofic este necesitatea inerentă de a răspunde, într-un fel sau altul, la problema raportului dintre
materie şi conştiinţă. Răspunsul diferit la această chestiune califică în mod esenţial şi primar
ontologia şi gnoseologia sistemului, îl raportează pe creatorul de filozofie la idealuri şi valori, iar în
final îl angajează în ciocnirea dintre interesele claselor şi grupurilor sociale. Problema raportului
dintre existenţa obiectivă şi gîndire, dintre materie şi conştiinţă este deci problema fundamentală a
oricărei filozofii pentru că, mai întîi, cum am văzut, soluţionarea acesteia influenţează rezolvarea
tuturor celorlalte probleme filozofice ; în al doilea rînd, pentru că soluţionarea ei determină şi
influenţează conţinutul şi mesajul operei filozofice, funcţia socială a acesteia. Problema filosofica
implica un conflict cognitiv si motivational afectiv,este cel mai adesea expresia unui gol
informationa, a unor insuficiente sinesistematizate cunostinte din acel domeniu. In privinta naturii
si solutionarii problemelor intre filosofie si stiinta etrasata o granita precisa. Karl Popper – “Cea mai
durabila contributie pe care o teorie o poateaduce la dezvoltarea cunoasterii stiintifice o constituie
problemele noi pecare le suscita”. Problemele apar in cadrul raportului subiect- obiect si sunt de
naturagnoseologica Problemele filosofice vizeaza cercetarea intelesului, adevarului si arelatiilor
logice, vizeaza idei fundamentele de care depinde adevarul multor alte idei. “Scopul filosofiei – de
a prinde ideea in adevarata ei forma degeneralitate“ (Hegel) Pornind de la idei propulsive se ajunge
la principii, la aspectele cele maigenerale care privesc existenta, locul omului in ea. Immanuel Kant
prezinta o clasificare, o diferentiere a interogatiilor filosofice:
1.Ce pot stii? – se refera la posibilitatea si limitele ratiunii umane-asemenea probleme sunt tratate
de teoria cunoasterii, logica,filosofia limbajului si teoria stiintei
2.Ce trebuie sa fac? – vizeaza stabilirea si valabilitatea normelor sivalorilor de etica ce trebuie puse
din nou in friecare epoca
3.Ce-mi este ingaduit sa sper? – are ca obiect viata in gener

2.3 3. Elemente de metodologie a dreptului

2.1. Definiți termenii metodă-metodologie-metodică. Metoda- mod (sistematic) de cercetare, de
cunoaștere și de transformare a realității obiective. Metodologia-, este teoria despre metoda si
vizeaza studiul cailor, mijloacelor si procedeelor dupa care se conduce subiectul in investigarea
obiectului, in vederea sporirii eficientei cunoasterii si actiunii umane. Metodica- parte a didacticii
generale care studiază principiile, metodele și formele de predare adaptate specificului fiecărui
obiect de învățământ.

2.2 Indicați caracteristicile de bază ale metodologiei dreptului. Neutralitatea. Metodele trebuie s&
asigure neutralitatca legata indisotubil de orice demers stintific. Ele ne trebuie sã ne impingà cu
necesitate spre rezulat pretigurat in goop partinic. - Coerenta. Ble trebuie sà conduca spre
obtinerea unci imagini coerente a ordinui juridice gi sà rezolve contradispile specifice sisternalui
jurdio. - Simplitate3. Materia dreptuli este deosebit de complex$, dar din aceasta complexitate
trebuie s& fie desprinse constructit limitate care sã permità aplicarea lor rapid si far& nici un
schivpo. - VerificabilitateR. Toate propoxifile obtinute cu ajutorui unci metode s4 posta fi verificate.
Nu 8 car cazul cand diverse explicatif sunt simple afirmatit,

2.3 Argumentați utilitatea teoretică și practică a metodologiei juridice.

4. Şcoala sofiştilor
2.1Prezentaţi principalele idei politico - juridice ale sofiştilor. Sofistii erau cei ce sutineau ca in plan
uman totul este relativ.Ei considerau ca legile ca si obiceiurile sunt supuse schimbarii si deci sunt
relative.Sofistii concepeau individul uman ca masura a tuturor lucrurilor.Odata cu sofistii se
evidentiaza conflictul dintre cetate si individ.Este pentru prima oara cind individul iese in prim
plan.Daca legile sunt relative inseamna ca ele sunt create de oameni, omul fiind si in aceasta
situatie masura lor.Combatind absolutismul si investind incredere in individ, individualismul
sofistilor presupune democratia, asa cum democratia presupune libertate individuala.Sofistii au
distins între dreptul pozitiv(stabilit de cetate)si dreptul natural (ca drept nescris, conform naturii
umane) si au sustinut ca dreptul pozitiv trebuie sa se întemeieze pe cel natural.

2.2 Determinaţi semnificaţia expresiei „relativismul gnoseologic al sofiştilor.” Sofiștii sunt

întemeietorii discursurilor politico-juridice. “În domeniul gnoseologii(cunoașterii, cercetării), sofiștii
adoptau o poziție individualistă, fapt pentru care se vorbește “relativismul gnoseologic al
sofiștilor”, potrivit căruia orice om deține o înțelegere proprie a lucrurilor și cunoașterea acestora.
Această înțelegere are un caracter dinamic, în permanentă schimbare. Unul și același om poate lua,
pentru perioade diferite de timp, poziții diferite(chiar contrare) cu privire la aceeași
problemă.Această atitudine gnoseologică presupune inexistența unei adevărate științe, obiective și
universale, pot exista numai păreri(poziție cunoscută sub denumirea “scepticismul sofiștilor în
domeniul cunoașterii”). Chiar dacă sofiștii au introdus raționalismul în gnoseologie, pentru ei
cunoașterea nu era decât ceva profitabil. Ei își petreceau timpul călătorind prin orașe și oferind
serviciile lor pe un preț stabilit. Serviciile ce le ofereau erau folosirea capacităților lor de a
convinge, de a pune la îndoială orice lucru, chiar și un adevăr de partea căruia erau ei. Ei organizau
dezbateri și asigurau victoria celora care plăteau mai bine, chiar dacă era evident că minciuna
cîștigă.Sofistii afirmau ca fiecare om are un mod propiu de a vedea si a cunoaste lucrurile, de unde
urma ca nu poate exista o adevarata stiinta obiectivasi universal valabila, ci numai opinii
individuale.Cunoasterea este simpla opinie ce apartine fiecarui individ, acesata neputind sa se
ridice la universalitate.
2.3 Evaluaţi importanţa şcolii sofiştilor pentru doctrinele politice şi de drept. Odata cu sofistii se
produce o adevarata revolutie intelectualapentru ca in aceasta perioada se pun cu adevarat bazele
inlocuirii cauzelor divine cu cele naturale.Una din caracteristicile esentiale ale curentului sofist
consta in faptul ca relativizarea, scoate in prim plan individul uman, acesta fiind „masura tuturor
lucrurilor”.A sustine primatul individualitatii corespunde unei activitati subversive care putea
atrage din partea cetatii grave sanctiuni. De aceea se considera ca sofistii au fost initiatorii
iluminismului grec .Sofismul a fost o perioada de tranzactie de la filosofia presocraticilor spre o
filosofie matura care a atins culmile odata cu Socrate, Platon si Aristotel.Sofistii au fost cei ce au
combatut absolutismul si au investit incredere in individ, iar individualismu sofistilor presupune
democratie asa cum democratia presupune libertate individuala. Principalul merit al sofiştilor este
acela de a fi intuit valoarea şi importanţa omului în Univers, motiv pentru care au îndreptat
filosofia asupra condiţiei umane. Sofistii sunt cei ce produc o ruptura intre etica si politica, pentru
ei legea nu avea nici o influenta asupra naturii individului si nu este capabila sa faca din acesta un
cetatean bun si corect.Legea nu are alt rol decit sa faca posibila viata in societate a
indivizilor.Calitatea lor etica nu are nici o importanta Concepţiile politico-juridice ale lui Socrate

1.1. Prezentaţi ideile politico – juridice a lui Socrate. Socrate nu accepta predarea contra unei
remuneratii, si de asemenea el nu era de acor cu relativizarea tuturor conceptelor pe care le punea
in practica sofistii.Socrate promova ideile conform carora era necesara o supunere absoluta fata de
regulile cetatii, pe cind sofistii scoteau in prim plan individul uman.Socrate ii ajuta pe oameni sa
ajunga la adevar, pe cind sofistii practicau inseleciunea.Dar totusi atit sofistii cit sisocrate prin
metode diferite si adeseori contradictictorii au revolutionat gindirea greaca prin concentrarea
atentiei pe individualitatea umana

1.2 Explicaţi semnificaţia maximei lui Socrate „Eu ştiu că nu ştiu nimic”. Individualismul socratic se
intemeiaza pe adevar, care porneste de la acel:cunoastete pe tine insuti nimi prea mult”.Aceasta
cunoastere este individuala si semnifica intoarcerea privirii din exterior spre interioritate spre ceea
ce inseamna cu adevarat fiinta umana.Cunoasterea de sine este renuntarea la egoism pentru a te
descoperi intrun plan superior.Aceasta este semnificatia afirmatiei frecvente a lui socrate cum ca
singurul lucru pe care il stiu este ca nu stiu nimic”.Aceasta maxima semnifica punerea in discutie a
noastra si a valorilor ce ne guverneaza propria viata.A te indoi de tine insuti este calea spre
adevar.Adevarata problema nu este deci de a sti un lucru sau altul ci de a fi intro maniera sau alta.
Din maxima lui Socrate deriva scepticismul sau in ceea ce priveste actul cunoasterii. Socrate aduce
in discutie o problema importanta, anume aceea a posibilitatilor noastre de cunoastere si spun
pentru prima data raspicat ca noi nu putem sa cunoastem totul, ca posibilitatile noastre de
cunoastere sunt limitate si ca nu trebuie prin urmare sa ne intindem cu cunoasterea dincolo de
ceea ce nu putem cunoaste.Universul este mult prea cuprinzator decit ceea ce poate cuprinde
ochiul uman si nu totul poate fi explicat.Prin aceasta maxima Socrate ajunse la simpla concluzie- ca
numai zeii poseda intelepciune iar in fata acestora oamenii nu sunt altceva decit niste marunte
creaturi fara darul intelepciunii.Dar din aceleasi motive suntem capabili de iubire si putem aspira la
intelepciune

1.3 Analizaţi raportul lege – cetăţean pornind de la ideile politico – juridice a lui Socrate. Lui
Socrate ii apartine fraza:”o lege nedreapta este tot o lege”.Socrate ca si urmasii sai promovau ideile
conform carora era necesara o supunere absoluta fata de regulile cetatii. Justiţia, ca criteriu de
manifestare a legalităţii, este identică. Ceea ce este just, este şi legal, acest raport existent fiind
caracteristic atît legilor scrise, cît şi celor nescrise, de natură divină2 . Printr-o astfel de manifestare
de respect, Socrate îşi afirmă credinţa sa într-o justiţie superioară, pentru valabilitatea căreia nu
este nevoie de o sancţiune pozitivă. Pentru a nu încălca această justiţie cetăţeanul trebuie să se
supună chiar şi legilor rele, ca să nu-1 încurajeze pe cetăţeanul rău să le violeze pe cele bune.Atit
dreptul cit si statul sunt bazate pe o conventie, iar nerespectarea unei legi ar duce la darimarea atit
a dreptului cit si a statului.

6. Concepţiile politico-juridice ale lui Platon

1.1.Prezentaţi principalele concepţii politico – juridice ale lui Platon pe baza dialogurilor „Despre
stat” (Republica) şi „Despre legi” In conceptia lui Platon educarea indivizilor umani are un mare rol
in bunul mers al societatii si in organizarea de stat.Numai prin educatie poate fi instaurata
dreptatea in stat.Numai in felul acesta omul va alege acea forma de organizare a statului care ii va
asigura in cel mai mare grad libertatea.In conceptia lui Platon un filosof trebuie sa conduca statul,
deoarece doar el poate aduce individul la lumina adevarului.Bazindu-se pe oameni cu caractere
puternice statul va fi puternic si va asigura fericirea tuturor, pentru ca statul imprumuta de la
oameni caracterul acestora.Pentru ca un stat sa fie drept si deosebit trebuie ca cetatenii sai sa fie
educati in spiritul dreptatii, singurul care poate inalta cetatea la ideea de Bine.Platon distinge
urmatoarele forme de guvernamint:Timocratia,Oligarhia,Democratie,Tiranie. Platon spune ca cel
mai bun stat este staul unde toti sunt egali, si toate bunurile sunt comune.Individul trebuie sa se
supuna autoritatii statului, legii.

1.2 Analizaţi raportul dintre organismul individual şi organismul social la Platon. Pentru a fi mai
sigur în posibilitatea edificării unei cetăţi ideale, Platon a schiţat cu grijă o paralelă între stat şi
individ. Orice individ posedă trei facultăţi: raţiunea care domină, curajul care acţionează şi
sentimentul care se supune. Tot aşa şi în stat se disting trei clase: a înţelepţilor (destinată să
domine); a luptătorilor (care trebuie să apere organismul social); a meşteşugarilor şi agricultorilor
(care trebuie să-i întreţină). Una dintre ideile centrale ale dialogului Republica, prin care Platon
explică fenomenele politice, este analogia de esenţă între sufletul individual şi sufletul cetăţii, altfel
spus între “constituţia” interioară a sufletului individual şi constituţia statului, ce apare ca un fel de
mare suflet colectiv. Dreptatea interioară produce, aşadar, dreptate exterioară; justiţia, dreptatea
trebuie să fie inerentă interiorităţii omului. Societatea este inchipuita de Platon a fi analoga cu un
organism, in speta cu organismuluman. Platon crede ca trasaturile psihologice ale individului se
regasesc in anumite grupurisociale, ca in fata vietii grupurile sociale reactioneaza in mod
asemanator cu individul, ca cel ce cunoaste psihologia individuala poseda implicit cunostintele
necesare organizarii politice a societatii

1.3.Exprimaţi-vă atitudinea faţă de conceptul statului ideal formulat de Platon. Argumentaţi. Platon
descrie in opera sa Republica forma ideala de stat.Platon spune ca rostul de a fi a Statului Ideal este
acela de a infaptui Principiile Binelui si Dreptatii. Acest stat se bazează pe cele trei caste numite mai
sus: conducătorii (filozofii), militarii şi gardienii, agricultorii şi meseriaşii. Fiecare trebuie să-şi
îndeplinească stric funcţiile sale în dependenţă de capacităţile proprii. Conduc cu ţara oamenii
deştepţi, filozofii, militarii asigură ordinea publică, iar ceilalţi produc bunurile materiale. Mai
aproape de statul ideal este republica aristocratică.Statul ideal se va baza pe o astfle de educatie
care sa sesizeze prin gindire dreptatea, frumosul si binele.O cetate este buna in masura in care
individual umanprimeste o educatie corespunzatoare.In statul ideal nu este nevoie de legi
deoarece legea este inscrisa in sufletul fiecaruia.

7. Concepţiile politico-juridice ale lui Aristotel

1.1. Prezentaţi concepţiile lui Aristotel referitor la apariţia, esenţa şi forma statului. Baza oganizarii
statale este Constitutia care izvoraste din natura sociala a omului.Se sustine ca statul a aparut din
cauza insuficientei de sine a individului uman.La Aristotel statul este anterior individului, aceasta
idee sprijininduse pe faptul ca intregul este anterior partii.Statul fiind asimilat unui organism
complet este anterior individului uman care nu este decit o parte a acestui organism.Astfel la
inceput dupa Aristotel a fost casatoria si sclavia din care ia fiinta casa locul in care locuieste
familia.Din comunitatea mai multor case apare satul iar comunitatea formata din mai multe
comune este statul complet.Constitutia este cea ce determina in stat organizarea sistematica a
tuturor puterilor dar mai ales a puterii suverane iar suveranul cetatii in toate locurile este
guvernamintul.dupa Aristotel exista 3 forme de stat:regalitatea, aristocratia si republica.

1.2. Clasificaţi justiţia după Aristotel şi caracterizaţi categoriile acesteia. Raportul dintre poliltică şi
etică Aristotel ni-1 dezvăluie în abordarea sa cu privire la problema justiţiei. Justiţia, în concepţia
lui, îşi are sursa în virtute şi este orientată în folosul altuia, al societăţii întregi. Justiţia şi virtutea
sînt identice ca esenţă, însă, după manifestările lor, ele, în parte, se deosebesc: justiţia se
manifestă în raport cu alţii, iar virtutea este o calitate deosebită a sufletului11 . Principiul justiţiei
este egalitatea aplicată în diferite feluri. Astfel, Aristotel distinge două specii de justiţie: distributivă
şi corectivă. Justiţia distributivă (calitativă) exprimă relaţiile dintre colectivele de indivizi în baza
ideii de proporţionalitate. Ea este distinsă de Aristotel ca proporţie geometrică, aplicată la
repartizarea onorurilor, bunurilor şi are destinaţia de a urmări ca fiecare să primească după merit.
Justiţia corectivă (cantitativă), spre deosebire de cea distributivă, ordonează raporturile de
schimburi reciproce. Principiul egalităţii, în acest caz, se aplică într-o formulă deosebită de cea
menţionată, referindu-se doar la măsurarea, în mod impersonal, a daunei şi cîştigului. Această
justiţie este mijlocul dintre daună şi cîştig, în baza căreia fiecare din cele două părţi aflate într-un
raport să se găsească una faţă de alta într-o condiţie de paritate, în aşa fel ca nici una să nu fi dat
sau să nu fi primit nici mai mult, nici mai puţin. Justiţia corectivă se aplică la orice fel de schimburi
sau raporturi, atît de natură civilă, cît şi penală. Aristotel ajunge la concluzia că justiţia în politică
poate fi numai între persoane libere şi egale care aparţin unei comunităţi, iar prerogativele şi
dreptul trebuie să fie în mod necesar identice. Însăşi natura lucrurilor respinge puterea unei
singure persoane asupra tuturor cetăţenilor, deoarece aceasta ar da naştere bunului plac. Cea mai
eficace sursă a libertăţii este suveranitatea legii.

1.3.Apreciaţi corelaţia formei de guvernământ şi regimului politic pornind de la concepţia

aristotelică despre forma statului. Constitutia este cea ce determina in stat organizare sistematica a
tuturor puterilor, dar mai ales a puterii suverane iar suveranul cetatii in toate locurile este
guvernamintul.Guvernul este insasi Constitutia.Constitutiile care au in vedere interesul obstesc
sunt pure , cele care au in vedere numai folosul celor ce guverneaza sunt defectuoase si sunt forme
corupre ale constitutiilor bune.Primele guverneaza peste oamenii liberi celelalte sunt despotice
tratindui pe guvernanti ca pe niste sclavi.Exista dupa Aristotel 3 specii de constitutii pure carora le
corespund tot atitea forme de guvernamint: regalitatea, aristocratia si republica.Exista si alte 3
specii deviatii a celor dintii:Tirania pentru regalitate, oligarhia pentru aristocratie si demagogia
pentru republica. Regalitatea este forma de guvernamint care se bazeaza pe superioritatea
absoluta a individului care domneste, superioritate data de virtute. Aristocratia este forma de
guvernamint in care aristocratii sunt alesi dupa merit cel putin tot atit cit si dupa avutie. Oligarhia
este forma de guvernamint in care suveranitatea apertine celor bogati. Tirania apare acolo unde
puterea este concentrata in mina unei singure persoane care nu detine nici virtute nici avere si
care conduce in mod despotic.

8. Doctrina și practica dreptului la Cicero

1.1. Relatați despre principalele idei referitoare la stat şi drept ale lui Cicero .

Gindirea social-politica si juridia a lui Cicero este intemeiata pe conceptul de bine suprem.El a pus
la baza politicului si juridicului morala.Astfel un stat nu poate dura daca cei care il conduc nu au in
vedere binele comun. O cetate trebuie organizata avind ca fundament dreptul public si principiile
morale.Filosoful ca intelept al cetatii trebuie sa se implice in politica si sa conduca realizind acordul
intre clasele superioare inferioare si medii.Statul nu poate fi guvernat in afara justitiei
desavirsite.Cicero sustine ca unirea oamenilor nu se datoreaza slabiciunii ci tendintei naturale a lor
spre unire.Cea mai buna forma de guvernamint dupa parerea lui cicero este monarhia, cu conditia
ca regele sa fie virtuos.
1.2. Determinaţi care sunt categoriile dreptului în concepţia lui Cicero.

Dreptul, în concepţia lui Cicero, nu este un produs al voinţei, ci este dat de natură . El cuprinde trei
precepte fundamentale: să trăieşti onest, să nu prejudiciezi pe altcineva, să dai fiecăruia ce este al
său. Cicero divizează dreptul în drept natural şi în drept pozitiv. Dreptul natural,opinează filisoful,
este o lege superioară, după care se apreciază justeţea legii pozitive. în De republica, el susţine că
acest drept nu poate fi modificat, abrogat şi nu te poţi abate de la el, deoarece este o lege naturală
înnăscută, implantată în individ. Dreptul natural precede orice lege scrisă, existenţa statului. Legea
naturii este raţiunea supremă după care oamenii deosebesc dreptul de nedrept, cinstea de
ruşine.Dreptul pozitiv este întemeiat pe necesităţile comune ale oamenilor, fiind supus
modificărilor în funcţie de împrejrări. Existenţa diferitelor popoare presupune şi existenţa unui
drept pozitiv divers.

1.3. Estimaţi legătura conceptuală a ideilor politico – juridice ale lui Cicero cu cele din antichitatea
greacă.

Operele sale De republica şi De legibus se apropie de tematica platoniană, dar sînt aristotelice şi
stoice după conţinut.

9. Doctrinele politico-juridice şi creştinismul

1.1. Expuneţi ideile politico – juridice a sf. Toma d'Aquino .

Toma d’Aquino subordoneaza ideea de drept natural ratiunii divine astfel ca fenomenul juridic nu
poate fi decit rational.Dreptul este intemeiat pe ratiune. El a fost cel ce sia exprimat ideea ca
guvemdmintul si legea trebuie sa aiba un scop moral. A fost un exponent de frunte al traditiei legii
naturale. Teoria sa a dreptului a pus in legaturi, prin intermediul ratiunii, legea eteme a lui
Dumnezeu, legea naturala, legea pozitiva a oamenilor si legea divina. Pentru Augustin, justificarea
guvernamintului rezida in scopul acestuia - acela de a asigura binele comun. A fost in favoarea
monarhiei limitate printr-o constitutie mixte. Guvernarea celor multi era o forma valida de
guvenamint, insi avea avantajele si dezavantajele ei. Tirania, pe de alta parte, presupunea
incalcarea binelui comun.

1.2. Comparaţi raportul stat – biserică şi scopul statului la sf. Augustin şi sf. Toma d'Aquino.

Toma are putine lucruri semnificative de spus despre Biserice si Stat ca structuri de putere.Toma
afirma ca “Puterea seculara si cea spirituala sunt distincte si isi au amindoua originea in Dumnezeu,
in asa fel incat puterea spirituala trebuie sa fie respectata inaintea celei seculare in problemele
legate de mantuire, iar cea seculara, inaintea celei spirituale, in problemele privitoare la
bunastarea civila. Aceasta diviziune este aplicabila ,doar daca nu se intimpla cumva ca puterea
seculara sa fiee unita cu cea spirituala, aaa cum se intampla, de pilda, in cazul Papei, care se afla in
fruntea ambelor puteri. SF.Toma subliniaza rolul indrumarilor oferite de preoti, atunci cand acestia
ii calauzesc pe oameni catre scopul lor suprem, contemplarea lui Dumnezeu. Rolul regilor este unul
inferior, anume acela de a guvena treburile seculare. in virtutea ierarhiei scopurilor vietii umane,
nici un guvernamint secular nu poate fi complet autonom. Puterea in regatul lui Hristos le este
rezervata preotilor. De fapt, asa cum spune Toma apoi, ,dupa legea lui Hristos, regii ar trebui se se
supune preotilor". Sf.Augustin distinge doua categorii de state :Cetatea paminteasca si cetatea lui
dumnezeu.Biserica este prezentata ca o forma de manifestare a cetatii lui dumnezeu pe
pamint.Statul are scopul de a ajuta biserica in vederea instaurarii cetatii lui Dumnezeu.Dupa
parerea lui Sf.Augustin orice interventie a puterii statului in domeniul relatiilor spirituale si
bisericesti sau a bisericii in domeniulputerii de stat este periculoasa. În ceea ce priveşte raportul
Bisericii cu Statul, Sf. Augustin arată în De civitate Dei existenţa cetăţii pământeşti şi a cetăţii
cereşti, care se opun una alteia prin scopurile şi sarcinile pe care le au: Statul conduce
administrarea bunurilor temporale, Biserica se ocupă de interesele spirituale. În acest caz ele nu se
opun, pentru că sunt amândouă voite de Providenţă; creştinul datorează ascultare puterii
temporale, dar, în acelaşi timp, trebuie să asculte Biserica în problemele mântuirii sufletului său.
Atât statul, cât şi Biserica sunt supuse Justiţiei. Pe de altă parte, ele îşi datorează reciproc ajutor, iar
statul trebuie să acorde protecţie Bisericii. Raporturile dintre Biserică şi Stat se bazează pe
următoarele principii: Biserica are dreptul de protecţie de la Stat, în timp ce ereziile şi toate cultele
false nu pot reclama aceste favoruri. Ele pot chiar să fie obiectul unor măsuri de rigoare.

1.3. Apreciaţi influenţa filosofiei greceşti asupra perioadei scolastice a filosofiei creştine.

Scolastică este o noțiune derivată din latină, schola însemnând școală, care desemnează acea
tendință din filosofie și teologie care, începând din perioada tardivă a Evului Mediu, a încercat să
explice și să facă înțelese fenomenele supranaturale ale revelației creștinecu ajutorul rațiunii
umane și, mai ales, al filosofiei lui Aristotel. Acest curent care, de la mijlocul secolului al XI-lea până
în secolul al XV-lea, a fost un element dominant în instituțiile de învățământ religios și în
universitățile Europei, avea ca scop principal alcătuirea unui sistem logic, în care să se reunească
filosofia greacă și romană cu învățătura creștină. Scolasticii acordau un deosebit respect așa ziselor
autorități filosofice și teologice, în special filosofilor anichității greco-romane și părinților bisericii, și
se fereau să adauge ceva nou la vechile învățături .

10. Concepţiile politico-juridice ale lui Nicolo Machiavelli

1.1. Prezentaţi doctrina politico – juridică a lui Nicolo Machiavelli .

Centrul doctrinei lui Machiavelli este conceptia umanista.Prin aceasta conceptie autorul se
indeparteaza de conceptia religioasa despre lume.Asemenea umanistilor Machiavelli concepe omul
in calitate de centru al conceptiei despre lume, creator al istoriei.Statul se intemeiaza potrivit
doctrinei lui Machiavelli pe relatiile dintre guvernanti si guvernati.Aceasta relatie constituind
totodata si fundament al stabilitatii guvernelor.Scopul statului este siguranta cetatenilor si
garantarea stabilitatii proprietatii private.Forma de organizare a guvernarii statului prin care se
atinge cel mai inalt grad al stabilitatii statului si a guvernarii pentru autor este republica.
Machiavelli afirma necesitatea conceperii si intelegerii realitatii politice in calitate de categorie
distincta a activitatii umane.Intelegerea si principiile activitatii politice sunt distincte de cele ale
religiei si moralitatii laice:relatiilor politice le sunt specifice legalitatile politice .

1.2. Stabiliţi semnificaţia maximei „Scopul scuză mijloacele” pe baza ideilor lui Nicolo Machiavelli.

In opera sa principele M.spunea ca in vremurile grele cind e vorba de salvarea statului, omul de
actiune nu trebuie sa se impiedice de nici un considerent de justitie sau injustitie, de omenie sau
confuzie, de rusine sau glorie:esentialul care prevaleaza asupra orice afirma Machiavelli este de
asigura salvarea si libertatea.IN acest context a fost formulat sloganul „scopul scuza mijloacele”
care a primit numele de machiavelism .In fond Machiavelli a teoretizat cu siceritate si curaj ceea ce
stia de cind lumea , anumeca ceea e conteaza in politica sunt interesele si forta nu consideratii de
justitie si morala. In vederea realizarii scopului politic urmarit Machiavelli propune in calitate de
mijloace de atingere a scopurilor politice: siretenia, viclenia, tradarea, violenta, cruzimea
etc.Asemenea mijloace fara indoiala erau utilizate la scara larga in acele timpuri.Insa faptul ca au
fost propuse in mod deschis a influentat negativ asupra renumelui autorului.Aceasta
formula:”scopul scuza mijloacele” nu este utilizata in opera lui machiavelli chiar daca se deduce din
aceasta si reflecta continutul politic al operei acestui autor.

1.3. Evaluaţi „machiavelismul” ca principiu istoric şi ca realitate .

Machiavelism este un termen referitor la teoria politică expusă de Niccolò Machiavelli, în cartea cu
titlul Principele, apărută în 1515, în care, cu sinceritate, dar mai ales cu cinism, a susținut că în
politică se pot folosi absolut orice mijloace ce pot duce la atingerea scopului propus: vicleșug,
minciună, lipsă de scrupule, sforărie, manevre diabolice, trădare, corupere etc., de unde și
principiul "scopul scuză mijloacele".Termenul machiavelism, este utilizat pentru a descrie
principiile puterii politice, iar persoanele care folosesc aceste principii în viața politică sau
personală sunt numiți frecvent machiavelici.

11. Concepţiile politico-juridice ale lui Jean Bodin

1.1.Descrieţi ideea suveranităţii statului în concepţia lui Jean Bodin.

Statul este prezentat de ginditorul francez in calitate de totalitate a familiilor asupra carora se
rasfringe o conducere suverana.Statul se deosebeste de alte forme de asociere sociala prin
caracterul sau juridic si suveran al statului.In fiecare stat trebuie sa existe potrivit doctrinei lui
Bodin o putere suprema ,unica si indiviziblia.Deoarece nu exista stat fara putere suverana, ea se
instituie incalitate de element distinctiv al existentei statale.Reprezentind puterea permanenta si
indivizibila a staului, suveranitatea este reprezentata de autor in calitate de realizare de catre stat a
celor mai importante activitati:1.Adoptarea legilor;2.Declararea si incheierea
razboaielor;3.Numirea functionarilor4.Realizare justitiei inclusiv gratierea ;5.Stabilirea si colectarea
ipozitelor.

1.2.Stabiliţi trăsăturile fundamentale ale suveranităţii după Jean Bodin.

Principalele trasaturi ale suveranitatii potrivit doctrinei acestui ginditor francez sunt:
1.Caracterul permanent-puterea de stat se instituie pentru o perioada de timp care nu se
determina in mod anticipat.Potrivit doctrinei lui Bodin, detinatorul puterii de stat, investit in
functie pentru o perioada determinata de timp nu este suveran
2.Caracterul absolut-suveranul nu poate fi supus legilor create de el.Suveranul este deasupra
legilor, comportamentul lui nu poate fi supus reglementarilor juridice.Vointa suveranului este mai
presus de lege si vointa celorlati subiecti de drept.
3.Caracterul indivizibil si unitar-autorul francez afirma necesitatea detinerii depline a puterii de stat
de catre o persoana sau organ de conducere, respingind forma mixta de guvernare.
4.Caracterul neconditionat si continuu:autorul afirma dreptul detinatorului puterii de stat de a
solutiona problemele social-politice fara a fi obligat sa-si coordoneze propriile decizii cu alte
persoane sau institutii.

1.3.Evaluaţi trăsăturile formelor de guvernământ în concepţia politico-juridică a lui Jean Bodin.

Formele de organizare a statului sunt determinate in baza criteriului apartenetei puterii de stat.
Bodin afirma existenta a 3 forme ale suveranitatii:
1.Democratia:puterea intregii sau a majoritatii cetatenilor
2.Aristocratia:puterea celor alesi
3.Monarhia: puterea unei singure persoane. Bodin afirma astfel existenta a 3 forme de guvernare
care sunt identice cu formele de organizare a statului: democratia, aristocratia, monarhia.
Dar el optează pentru monarhie, ca formă de guvernare în stat în care deţinătorul puterii este o
singură persoană, care este capabilă şi suficientă să menţină suveranitatea unică şi indivizibilă. Dar
se opune categoric monarhiei tiranice şi monarhiei senioriate. El propune monarhia legitimă, în
cadrul cărei supuşii ascultă de monarh iar acesta ascultă de legile naturii. Puterea executivă, ca
atribut esenţial al guvernării, nu are nici una din trăsăturile puterii suverane dar nici atribuţii care
să ştirbească natura suverană. Dar fiecare formă de guvernământ poate fi: un guvernământ
popular, aristocratic sau mix (forme de guvernământ).
12. Concepţiile politico-juridice ale lui Hugo Grotius

1.1.Definiţi fundamentul, principiile şi metodele de cunoaştere a dreptului natural după Hugo

Grotius.

Puternic influentat de noua orientare de gindire produsa de Renastere, convisn fiind ca dezbinarile
teologice nu pot duce la principii unitare care sa intemeieze activitatea politico-juridica,Grotius
considera ca singurele care pot asigura aceasta unitate sunt principiile dreptului natural.Grotius
considera dreptul natural izvoraste din nevoia de a trai in societate, din grija pe care o are omul de
a pastra societatea.Gr. afirma ca apartine dreptului natural tot ceea ce este in conformitatea cu
natura rationala si sociala a omului.Deasemenea dreptul natural nu apartine vointei fie ea umana
sau divina.Sustinind ca dreptul natural este imuabil,Grotius va spune ca aceasta nu numai ca nu
depinde de vointa omului ci nici chiar vointa lui Dumnezeu nu-l poate schimba.Deci dreptul natural
este o dispozitie a ratiuni care isi trage valoarea din natura sa din puterea sa inascuta dintrun
imperativ nascut din constiinta sociala a omului.

1.2.Determinaţi contribuţia lui H.Grotius în dreptul internaţional public.

Premergător tratatului de pace de la Westfalia, juristul olandez Hugo Grotius (1583-1645),

considerat părintele ştiinţei dreptului internaţional, prin operele sale şi îndeosebi Mare Liberum
(Marea Liberă) şi De jure belli ac pacis(Despre dreptul războiului şi păcii), realizează prima
expunere de ansamblu a dreptului internaţional. El dădea astfel, un fundament juridic puternic
independenţei şi suveranităţii statelor, care creau reguli de conduită între ele. A dat, de asemenea,
dovadă de toleranţă, respingând discriminările în relaţiile dintre statele creştine şi cele „infidele‖ şi
admiţând încheierea de tratate cu acestea. Dezvoltând ideea războiului just, a formulat reguli de
purtare a acestuia, inspirate din considerente umanitare. Nu întâmplător literatura consacrată
evoluţiei dreptului internaţional public precizează că „adevăratul fondator al dreptului
internaţional rămâne însă olandezul Hugo Grotius, creatorul unei teorii intermediare între
concepţia tradiţională, bazată pe religie, şi concepţia pozitivistă, potrivit căreia dreptul nu se
întemeiază pe voinţa divinităţii, ci pe conştiinţa şi raţiunea umanităţii. Pacea Westfaliană rămâne
ca un moment de referinţă în viaţa internaţională, deoarece a consfinţit – într-un tratat convenit
după negocieri dificile şi complicate – încetarea Războiului de 30 de ani. Tratatele Westfalice
inaugurează în istoria Europei începutul congreselor europene şi reaşezarea raporturilor între
statele continentului. H. Grotius formula principiul libertăţii de comerţ, navigaţie şi pescuit în largul
mării în sensul că marea „dincolo de o anumită limită‖ de la ţărm nu poate fi însuşită de state sau
persoane particulare, prin ocupaţie sau alte mijloace, iar folosirea mării de un stat să nu împiedice
libertatea altor state.

1.3.Argumentaţi aplicabilitatea principiului „pacta sunt servanda” în dreptul intern şi în dreptul

internaţional.
Principiul forţei obligatorii, exprimat şi prin adagiul pacta sunt servanda, este acea regulă de drept
potrivit căreia actul juridic civil legal încheiat se impune părţilor (în cazul contractelor) sau părţii (în
cazul actelor juridice unilaterale) întocmai ca legea. În alte cuvinte, executarea actului juridic civil
este obligatorie pentru părţi, iar nu facultativă. în aplicarea principiului pacta sunt servanda, s-a
decis că o parte contractantă nu poate să modifice, în mod unilateral, preţul convenit în momentul
încheierii contractului.

13. Concepţiile politico-juridice ale lui Thomas Hobbes

1.1Prezentaţi teoria contractului social în viziunea lui Thomas Hobbes.

Oamenii mereu se afla intre ei intr-o stare de razboi, aceasta stare este determinata pe de oparte
de frica oamenilor de moarte iar pe de alta parte de cautarea gloriei.dar aceasta este si starea care
trezeste in fiecare constiinta necesitatii instituirii unei puteri politice care tinindui pe toti la respect
va putea sa stabileasca principiile unei paci si unei concordii civile.Hobbes sutine ideea ca statul
este intemeiat printr-un ac voluntar prin care fiecare om se angajeaza fata de fiecare altul de a
investi un tert cu dreptul de al guverna.Astfel toti oamenii prin acest contract social abandoneaza
dreptul de a se guverna pe ei insisi, suveranului.In conceptia lui Hobbes exista doua contracte:cel
prin care indivizii se asociaza intre ei si cel prin care ei cedeaza toate drepturile suveranului.

1.1. Determinaţi raportul dintre drept şi lege după Thomas Hobbes.

Hobbes furnizeaza urmatoarea formula:autoritatea, nu adevarul este cea care face legea.Legea
este expresia vointei celui care dispune de dreptul de a comanda, ea nu este validata nici de
particulari nici de juristi ci unicul legislator este suveranul, singura sursa a legislatiei politice

1.2. Exprimaţi atitudinea faţă de ideea lui Thomas Hobbes despre egoismul înnăscut al omului .

Hobbes afirma ca omul nu este sociabil de la natura , omul este in mod natural egoist, cauta numai
binele sau propriu este insensibil fata de cel al altora.Daca omul ar fi privit ca guvernat numai de
natura sa ar trebui sa se recunoasca drept inevitabil un razboi permanent intre fiecare individ si
semenii sai, pentru a fiecare cauta sa aiba un folos in dauna celorlalti.

14. Concepţiile politico-juridice ale lui Jean J. Rousseau

1.1.Prezentaţi teoria contractului social în viziunea lui Jean J. Rousseau.

In conceptia lui Rousseau acordul vointelor libere este cauza aparitiei societatii.Libertatea este
principiul care o face sa existe si totodata sa subziste.Contractul social nu este obligatoriu pentru
popor decit daca el este liber consimtit.Pacea sociala nu poate fi obtinuta decit printro conventie,
oamenii au ajuns intrun stadiu in care nu mai puteau raminea in starea de natura.Aceasta
necesitatea ia impins pe indivizii izolati spre unirea fortelor pentru a invinge orice rezistenta.Daca
contractul nu este respectat fiecare din asociati il poate denunta si va reintra in drepturile sale
naturale anterioare.Fiecare asociat se uneste in felul acesta cu toti si nu se uneste cu nimeni in
particular el nu se supune decit lui insusi si ramine liber ca inainte.In conceptia lui Rousseau
societatea nu este o adunare de indivizi ci o structura de relatii , de relatii juridic stabilite si
aparate, protejate de corpul social in intregul sau.

1.2.Comparaţi cauzele de apariţie a statului după Jean J. Rousseau şi Thomas Hobbes.

La Hobbes Oamenii mereu se afla intre ei intr-o stare de razboi, aceasta stare este determinata pe
de oparte de frica oamenilor de moarte iar pe de alta parte de cautarea gloriei.dar aceasta este si
starea care trezeste in fiecare constiinta necesitatii instituirii unei puteri politice care tinindui pe
toti la respect va putea sa stabileasca principiile unei paci si unei concordii civile.Hobbes sutine
ideea ca statul este intemeiat printr-un ac voluntar prin care fiecare om se angajeaza fata de
fiecare altul de a investi un tert cu dreptul de al guverna.Astfel toti oamenii prin acest contract
social abandoneaza dreptul de a se guverna pe ei insisi, suveranului.In conceptia lui Hobbes exista
doua contracte:cel prin care indivizii se asociaza intre ei si cel prin care ei cedeaza toate drepturile
suveranului. La Rousseau insa oamenii in starea lor naturala sunt fericiti , liberi, independenti si
inocenti.Conform opiniei lui R. Asocierea nu este in fiinta omului, asocierea oamenilor fiind un act
de deliberare, o decizie prin care oamenii contrar tendintelor lor naturale se asociaza pentru a face
fata impreuna amenintarilor.

1.3.Apreciaţi influenţa doctrinei lui Jean J. Rousseau asupra programului revoluţiei franceze.

Rousseau a influențat hotărîtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și
conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din
1789.Rasunetul ideilor lui Rousseau este dovedit de faptul ca "Declaratia drepturilor omului si ale
cetateanului", devenita program al Revolutiei de la 1789, din Franta a fost elaborata pe baza "Contractului
social", regasit, în mare parte apoi, în prima Constitutie republicana a Frantei, precum si în alte constitutii
europene. Impactul puternic al ideilor contractualiste rousseau-iste a fost asupra iacobinilor care au văzut în
minitratatul de drept politic, „Contractul social”, instrumentul de distrugere a statului monarhic-feudal, de
construire a unei noi ordini politice. Jean Jack Rousseau ın lucrari criticınd regimul din Franta a scos ın
evidenta noi cai de solutionare. In special Rousseau sustinınd ca statul apartine poporului şi nu conducerii a
fost eficient ın ınsuşirea ıntelesului de stat-natiune. A initiat prabuşirea suveranitatii divine a regelui şi ın loc
a scos ın evidenta vederea suveranitate a poporului. Rousseau sustinınd ca toti oamenii s-au nascut egali şi
liberi a subliniat stringenta continuarii şi ın viata sociala a egalitatii şi libertatii. Cu notiunea de consens social
a atras atentie la reprezentarea vointei generale, a pus bazele legilor şi constitutiei actuale. Razboaiele la
care a participat ın sec. 18 Franta a adus statul ın pragul falimentarii cu exceptia regelui şi aristocratiei
poporul traia ın saracie şi mizerie, toate acestea au constituit motive ce au instigat revolta .

15.Particularități ale concepției lui Jean J.Rousseau

1.1. Prezentaîi teoria contractului social in viziunea lui Jean J.Rousseau

Teoria contractului social este incompatibilă cu concepţiile teologice, presupunând căoamenii s-au organizat
ei înşişi, fără ajutorul providenţei. Ca teorie a originii societăţii civile, eaadmite că oamenii au fost, în stare
de natură, liberi şi egali, formând societatea printr-un actvoluntar şi renegând intervenţia divină în stabilirea
acestei subordonări naturale între oameni, aşacum susţin gânditorii catolici.Ca teorie a originii
guvernământului, teoria contractului social admite că statul a fost format printr-un contract între popor şi
cei pe care i-a ales drept conducători, fiind susţinută mai ales decătre protestanţii francezi, care apără
drepturile supuşilor împotriva regelui. În acelaşi timp, aceastăteorie se poate întoarce contra adversarilor
regalităţii, deoarece cine zice contract zice egalitate între părţile contrastante, monarhul fiind socotit,
aşadar, egal cu poporul şi putăndu-se în felul acestasprijini pe contrast pentru a se împotrivi pretenţiilor
supuşilor săi. În ciuda slăbiciunilor ei, teoriacontractului social a avut un rol important în luptele politice din
secolul al XVI-lea, cand partea ceamai avansata a burgheziei încearcă, prin Reformă, să obţină anumite
libertăţi.

1.2. Comparați cauzele de apariție a statului după Jean J.Rousseau

Alături de întrebarea privind originea inegalităţii între oameni, Rousseau pune şi întrebarea despre originea
statului. Autorul reiese din aceea, că cândva a existat „starea naturală” a umanităţii în care oamenii erau
egali şi liberi. Pentru Rousseau „omul natural” este un om izolat, care trăieşte în afara societăţii. După
părerea lui, oamenii în „starea naturală” nu aveau nevoie unul de altul. Omul nu avea nevoie de careva
cunoştinţe. Descriind amănunţit condiţiile de viaţă în „starea naturală”, filosoful face concluzia că
inegalitatea, fie naturală, n-are în această stare însemnătate. În această perioadă asuprirea omului de către
om este imposibilă. În opoziţie cu Hobbes, considera că pe timpul „stării naturale” nu numai că nu s-a dus
un război al tuturora împotriva tuturora, ci, dimpotrivă, domnea prietenie şi armonie între oameni.
Rousseau numeşte „starea naturală” a umanităţii „secolul de aur”. Cu timpul în omul primitiv se naşte
deprinderea de a trăi în comun. În turmă, unde se naşte această deprindere, apare familia şi, astfel, treptat
se formează societatea umană. Perioada ieşirii din starea de sălbătăcie, când omul devine sociabil,
rămânând liber, Rousseau o consideră „cea mai fericită epocă”. a. Apariţia statului este a doua treaptă de
inegalitate. După Rousseau, odată cu apariţia statului inegalitatea dintre oameni creşte. Stabilirea puterii de
stat adânceşte inegalitatea economică prin inegalitate politică. Creând statul, poporul nu a apărat
libertatea, ci a devenit sclav. Şi în sfârşit, a treia treaptă a inegalităţii – apariţia despotismului ca formă de
guvernare, un grad extrem de inegalitate, când oamenii devin în aceeaşi măsură sclavii despotului. Toţi
oamenii acum sunt în mod egal fără drepturi în faţa unui om, care este purtătorul puterii în stat.

1.3.Apreciați influența doctrinei lui Jean j. Rousseau

O tratare atentă şi originală în opera lui Rousseau rezidă în raportul dintre libertate şi egalitate. Pentru a
înlătura starea de inegalitate şi sclavie, în care se găseau oamenii, el propune un nou contract social care ar
cuprinde următoarea clauză fundamentală, comună pentru toţi: individul cu tot ce are, cu toate drepturile
sale, se cedează comunităţii. Egalitatea devine astfel baza libertăţii. Ideea este genială şi evident progresistă,
dar fundamentul ei rămâne abstract-utopic (într-o societate întemeiată pe proprietatea privată). Încă în
Discurs asupra inegalităţii el atrage atenţia asupra rolului proprietăţii private în geneza inegalităţi, care, la
rândul ei, reprezintă terenul de anulare a libertăţii. El şi-a dat seama că acest pericol nu este înlăturat nici
după stabilirea contractului social, care instituie libertatea şi egalitatea în plan politic. Pentru Rousseau,
proprietatea privată nu mai este privită ca un dat natural, ci ca un produs istoric. Puterea nu-i apare nici ca o
esenţă teologică, nici ca o construcţie juridică, nici ca o cucerire militară, ci ca o sumă de interese. Statul
însuşi este consecinţa apariţiei proprietăţii private: el a fost creat de bogaţi (statul existent în realitate
devine un mijloc al dominaţiei celor bogaţi), printr-un contract de înşelăciune, pentru a-şi apăra
proprietăţileEsenţa suveranităţii fiind voinţa generală, puterea legislativă nu este suverană, iar toate
celelalte provin din puterea legislativă şi trebuie să-i fie subordonate. Finalitatea separaţiei stricte
preconizate între puterea legislativă şi cea executivă este de a ţine puterea legislativă la adăpost de
corupţie. Esenţialul îl reprezintă principiul unicităţii şi indivizibilităţii puterii suverane a poporului ca unică
piatră de temelie a unei autentice democraţii. Aceasta reprezintă una din marile sale contribuţii la
elaborarea teoriei democraţiei. Rousseau insistă asupra ideii că, întrucât suveranul trebuie să renunţe la
exercitarea nemijlocită a puterii executive, el trebuie să păstreze asupra acestei puteri un control riguros şi
să-şi rezerve dreptul de a o relua când va dori. Accentul pus pe stricta subordonare a guvernământului faţă
de puterea legislativă ilustrează geniul politic al lui Rousseau. Astfel, în filosofia politică, el rămâne autorul
unei originale şi influente teorii despre democraţie, în corpul căreia radicalismul, raţionalismul şi utopismul
se îmbină în multe puncte.

16.Concepții politico-juridice ale lui John Locke

1.1.Descrieți teoria contractului social în viziunea lui John Locke

Concepția despre contractul social diferea de cea a lui Hobbes în mai multe moduri fundamentale, păstrând
doar noțiunea centrală conform căreia persoanele aflate într-un stat de natură s-ar aduna de bună voie
pentru a forma un stat. Locke credea că indivizii aflați într-o stare de natură ar fi obligați moral, prin Legea
naturii, să nu se rănească reciproc în viața sau posesiunile lor. Fără ca guvernul să-i apere împotriva celor
care încearcă să-i rănească sau să-i înrobească, Locke a mai crezut că oamenii nu ar avea nicio siguranță în
drepturile lor și ar trăi cu frică. Pentru Locke, indivizii ar fi de acord doar să formeze un stat care să ofere, în
parte, un „judecător neutru”, care să acționeze pentru a proteja viețile, libertatea și proprietățile celor care
au trăit în interiorul său.[14]

În timp ce Hobbes a susținut o autoritate aproape absolută, Locke a susținut libertatea inviolată în
conformitate cu legea Al doilea tratat de guvernare. Locke a susținut că legitimitatea unui guvern vine de la
delegația cetățenilor la guvern asupra dreptului lor absolut de violență (rezervând dreptul inalienabil de
autoapărare sau „autoconservare”), împreună cu elemente ale altor drepturi (de exemplu, proprietatea va fi
răspunzătoare impozitare) după cum este necesar pentru a atinge obiectivul securității prin acordarea
statului a monopolului violenței, prin care guvernul, în calitate de judecător imparțial, poate folosi forța
colectivă a populației pentru a administra și a aplica legea, mai degrabă decât fiecare om care acționează ca
propriul său judecător, juri și călău - condiția în starea de natură.

1.2.Analizați principiile obligatorii pentru stabilirea regimului de libertate evidențiate de John Locke.
 Filozofilor iluministi li se acordă merite pentru modelarea ideilor liberale. Aceste idei au fost mai întâi
adunate și sistematizate ca o ideologie distinctă de către filosoful englez John Locke, considerat în general
ca tatăl liberalismului modern. Locke a susținut totuși că, atunci când monarhul devine tiran, acesta a
constituit o încălcare a contractului social, care protejează viața, libertatea și proprietatea ca drept natural.
El a concluzionat că poporul are dreptul să răstoarne un tiran. Plasând viața, libertatea și proprietatea ca
valoare supremă a legii și a autorității, Locke a formulat baza liberalismului pe baza teoriei contractelor
sociale. Locke a avut și alți adversari intelectuali în afară de Hobbes. El a susținut că „societatea conjugală
este alcătuită dintr-un pact voluntar între bărbați și femei”. Locke a susținut că acordarea stăpânirii în
Geneza nu era pentru bărbați asupra femeilor, așa cum credea Filmer, ci pentru oameni asupra animalelor.
Locke nu era cu siguranță o feministă după standardele moderne, dar primul gânditor liberal major din
istorie a îndeplinit o sarcină la fel de importantă pe drumul spre a face lumea mai pluralistă: integrarea
femeilor în teoria socială.Locke se bazează pe următoarele argumente principale-

-Trăind în Franța, Anglia și Olanda, Locke observă adaptări diferite asupra religiei și consideră că oamenii au
dreptul de a practica ce religie doresc fără a întâmpina nici o rezistență din partea statului.

-Locke respinge viziunea statului totalitar sau a monarhiei absolute subliniind faptul că oamenii au cedat
doar o parte din drepturile lor naturale prin contractul încheiat.

-Locke este adeptul proprietății private considerând că aceasa este generată , devenind și ligitimă în
momentul când munca este asociată cu resurse existente în natură , singurele condiții impuse de către
Locke este faptul că oamenii nu trebuie să devină proprietarii asupra unor bunuri care nu le pot controla.

Locke este considerat părintele liberalismului având o influență majoră în evoluția politică a Mării britanii și
a Statelor Unite la nivel în mod de guvernare.

1.3.Apreciați contribuția lui John Locke la formularea teoriei separării puterilor.

John Locke afirmă că în activitatea unui stat al libertăţii trebuie să fie reflectată prin separaţia puterilor în
stat, iar activitatea statului poate fi analizată după trei direcţii principale de exercitare a puterii de stat:
legislativă, executivă şi federativă. În concepţia lui Locke, puterea legislativă trebuie să aparţină
parlamentului şi era considerată putere supremă, deoarece – era dată de la Dumnezeu şi fiind considerată
sfântă , dicta reguli de conduită general obligatorii. Puterea executivă, limitată la aplicarea legilor şi la
rezolvarea unor cazuri care nu puteau fi prevăzute şi determinate prin lege, urma să fie încredinţată
monarhului .Puterea federativă este îndreptată spre asigurarea securităţii societăţii în relaţiile externe.
Această putere, în opinia autorului, se ocupă cu problemele păcii şi a războiului, cu formarea coaliţiilor şi
uniunilor, precum şi cu discutarea altor întrebări cu persoanele şi statele străine şi, în general, prerogative
cu caracter diplomatic. Dar dacă filosoful Locke distinge trei funcţii separate în activitatea de ansamblu a
statului, el nu cere în schimb ca fiecare dintre ele să fie încredinţată unor organe separate. În opinia lui,
numai funcţia legislativă şi cea executivă trebuie să fie exercitate de titulari distincţi şi independenţi .Însă
importanţa operei lui Locke nu constă în reflectarea unei tehnici compuse de conducere statală. Toate
aceste idei privind separaţia puterilor au avut ca punct de plecare concepţia lui Locke. Gânditorul tindea
spre rezolvarea unei probleme foarte importante – menţinerea puterii de stat în anumite limite, care ar
asigura securitatea dezvoltării societăţii, constituirea unui mecanism politic, unde organele centrale ale
puterii de stat vor fi lipsite de posibilitatea de a deţine puterea absolută şi de a depăşi limitele competenţei
lor, care ar încălca drepturile şi interesele individului. Din punct de vedere juridic, Locke presupunea că
această sarcină poate fi realizată pe baza organizării corecte a puterii de stat. În separaţia puterilor el vedea
„o metodă de limitare a împuternicirilor” acelora, cărora oamenii le-au încredinţat puterea. Separaţia
puterilor ar asigura activitatea legală a organelor puterii de stat, îndreptată la ocrotirea drepturilor
cetăţenilor, deoarece concentrarea întregii puteri în mâinile unei singure persoane sau unui singur organ ar
acorda posibilitatea de a ignora legislaţia, ar duce la apariţia despotismului.

17 Perspectiva contractualistș a lui John Locke asupra statului și dreptului

1.1.Descrieți particularități ale contractului social în viziunea lui John Locke

În cazul în care teoria contractelor sociale a lui Locke diferă La fel ca Hobbes în fața lui, Locke credea în
guvernare de către monarhie ca mijloc de a stabili și de a impune ordinea socială. Unde era diferit, era în
opinia sa despre starea naturii. Potrivit lui Locke, starea naturii în timp ce era prepolitice, nu era prematură.
În plus, Locke credea că Legea Naturii, care guvernează natura și moralitatea, a poruncit ca membrii
societății să nu facă rău altora în ceea ce privește viața, libertatea, sănătatea sau posesiunile lor. În opinia lui
Locke, starea naturii era, de fapt, o stare de libertate, în care toți membrii societății aveau dreptul să-și
urmărească propriile interese. Prin supunerea lor la un contract social cu conducătorii pe care ei i-au numit
într-o societate legală, indivizii au asigurat că au păstrat libertățile pe care le prețuiesc așa.

Importanța teoriei contractului social formulate de Locke se manifestă prin faptul că acest gânditor pune în
prim-plan individul, nu însă statul, iar drepturile omului sunt absolutizate, statul neavând dreptul să le
limiteze în niciun fel. Ca urmare, doctrina contractului social oferă oamenilor o garanție că drepturile și
libertățile lor vor fi respectate, iar prin încheierea contractului social poporul nu pierde calitatea sa de
suveran, păstrând dreptul de a rezilia contractul în cazul în care guvernanți încalcă dispozițiile lui. Observăm
că puterea statală emană de la popor, ca deținător plenipotențiar al suveranității, și se întoarce, în ultimă
instanță, tot la popor, care este beneficiarul activității puterii statale. Cu urmare se formează un cerc,
puterea politică fiind delegată de popor și acționând în interesele poporului. În cazul în care guvernanții
încep să acționeze în scopul atingeri intereselor particulare, poporul are dreptul la răscoală pentru a restabili
ordinea publică. Poporul nu-și pierde calitatea de suveran. În caz de necesitate, poporul este în drept: a) să
anuleze contractul social, b) să înlăture sau să răstoarne și/sau să modifice componența reprezentanților săi
din cadrul puterii statului. În cazul, în care legiuitorul sau guvernul va abuza de puterea încredințată,
încălcând contractul social, poporul, la rândul său, dobândește calitatea inițială de suveran. Prin intermediul
acestor idei John Locke afirmă și existența dreptului poporului la răscoală. Ca urmare, sunt constituite relații
de interdependență, care generează obligații reciproce între guvern și guvernanți.

1.2.Identificați principiile obligatorii pentru stabilirea regimului de libertate evidențiate de John Locke și
dezvoltați în explicații.

Conceptele fundamentale ale filosofiei sociale susținute de John Locke sunt libertatea și egalitatea care, în
concepția filosofului, fac parte din natura umană.

Filosoful continuă ideea aristocratică, și anume aceea a omului ca ființă socială, dimensiune naturală a
acestuia. Dacă omul nu ar avea în sine chemarea spre asociere cu ceilalți oameni, ca dar natural, societatea
civilă nu ar putea să se constituie. Prin urmare, a existat un drept natural, nescris, anterior dreptului pozitiv
specific societății civile. Principalul element al acestui drept este libertatea. Dreptul de a fi liber constituie
fericirea omului și el se concretizează în posibilitatea sa de a poseda bunuri. În acest fel, dreptul de
proprietate reprezintă un alt element important al dreptului natural. În concepția filosofului, acest drept
este absolut, iar conservarea și apărarea lui este esențială pentru existența omului atât în stare naturală, cât
și în stare socială. Este important să precizăm că pentru John Locke proprietatea se întemeiază pe muncă.

Gândirea lui John Locke se deosebește în această privință de filosofia lui Hobbes, care susținea că problema
centrală în societate este puterea. Pentru Locke, problema esențială nu mai este guvernământul, ci
instituirea unei civilizații bazate pe reguli și a unui sistem legislativ care să ducă la o bună organizare
administrativă și să limiteze puterea discreționară a statului.

Este necesar, afirmă Locke, un guvernământ al proprietarilor cărora trebuie să i se lase toată libertatea
pentru a realiza prosperitatea lor și a societății în care trăiesc. Filosoful se ridică împotriva autorității
arbitrare a suveranului, considerând-o ca inacceptabilă. Totul trebuie să fie întemeiat pe reglementări
fundamentale, raționale, liber consimțite, care, la rândul lor, să decurgă dintr-un principiu suveran,
respectiv „toleranța”: „În chestiunea libertății de conștiință, care de câțiva ani a fost așa de mult discutată
printre noi, lucru care a încurcat cel mai rău chestiunea, a înfierbântat disputa și a mărit animozitatea, a
fost, gândesc eu, faptul că ambele părți și-au exagerat cu același zel și la fel de greșit pretențiile, una dintre
părți predicând absoluta putere, iar cealaltă cerând o libertate universală în chestiunile de conștiință, fără a
stabili care sunt lucrurile cu îndreptățire la libertate și fără a arăta care sunt granițele impunerii și ale
supunerii .

Necesitatea existenței legilor este vitală pentru existența societății și pentru supraviețuirea comunității:
„Dacă nu va fi dirijată de anumite legi, iar membri săi nu vor accepta să respecte o anumită ordine, nici o
societate – oricât de liberă ar fi sau oricât de lipsită de importanță ar fi ocazia pentru care a fost constituită
… nu va putea să subziste sau să se mențină unite, ci se va destrăma și sfărâma în bucăți”

1.3. Apreciați contribuția lui John Locke în formularea și promovarea teoriei separării puterilor.

John Locke afirmă că în activitatea unui stat al libertăţii trebuie să fie reflectată prin separaţia puterilor în
stat, iar activitatea statului poate fi analizată după trei direcţii principale de exercitare a puterii de stat:
legislativă, executivă şi federativă. În concepţia lui Locke, puterea legislativă trebuie să aparţină
parlamentului şi era considerată putere supremă, deoarece – era dată de la Dumnezeu şi fiind considerată
sfântă, dicta reguli de conduită general obligatorii. Puterea executivă, limitată la aplicarea legilor şi la
rezolvarea unor cazuri care nu puteau fi prevăzute şi determinate prin lege, urma să fie încredinţată
monarhului. Puterea federativă este îndreptată spre asigurarea securităţii societăţii în relaţiile externe.
Separaţia puterilor ar asigura activitatea legală a organelor puterii de stat, îndreptată la ocrotirea drepturilor
cetăţenilor, deoarece concentrarea întregii puteri în mâinile unei singure persoane sau unui singur organ ar
acorda posibilitatea de a ignora legislaţia, ar duce la apariţia despotismului. Filosoful John Locke menţiona
că într-un stat bine organizat dreptul de a face legile trebuie încredinţat unor adunări constituite anume în
vederea acestui scop. După adoptarea lor, adunările trebuie să se separe din nou şi să respecte şi ele legile
pe care le-au adoptat.Afirmând că aplicarea legilor trebuie supravegheată, Locke arăta: „este necesar să
existe o putere care să vegheze permanent la exercitarea legilor ce sunt în vigoare. Astfel, puterea legislativă
şi puterea executivă trebuie să fie separate”. Motivaţia pentru care puterea legislativă şi executivă nu
trebuie să fie concentrate în mâinile unei singure persoane, în concepţia lui Locke, constă în faptul că
puterea legislativă este aceea care are dreptul de a determina cum trebuie să fie întrebuinţată forţa statului
pentru a proteja comunitatea şi pe membrii săi .
Trebuie însă remarcat faptul că Locke, deşi distinge cele trei puteri, însă nu intuieşte esenţa principiului
separaţiei acestora, adică de a împiedica tirania, teoria sa reducându-se la o simplă distribuire a unor funcţii
specializate ale statului şi exercitarea lor separată.

18 Concepții politico juridice ale lui Charles Montesquieu

1.1. Prezentați tezele de bază din doctrina politico juridică a lui Charles Montesquieu

Montesquieu a avut o contribuție importantă în domeniul gândirii politice și sociale. Este considerat unul
dintre creatorii legislației moderne, promotor al unor teme și idei politice care stau la baza statului
democratic modernLucrarea cea mai importantă a vieții sale, Despre spiritul legilor, publicată în 1748,
introduce termenul politic "separația puterilor în stat", constituind un model de guvernare a tuturor statelor
democratice de astăzi. Conform acestei teorii majore prezentate de Montesquieu puterile guvernului
trebuie separate și echilibrate pentru a garanta libertatea individului. Prin promovarea unui sistem în care
cele trei puteri din stat să fie în balanță, astfel încât niciuna dintre ele să nu poată ajunge în situația de a le
uzurpa celelalte, Montesquieu joacă un rol conceptual important în dezvoltarea societății.

Despre spiritul legilor se începe cu o scurtă discuție despre legi în general. În cartea I, Capitolul III, susține că
„legea în general este rațiunea omenească în măsura în care ea guvernează toate popoarele de pe pământ
iar legile politice și civile ale fiecărui popor nu trebuie să fie decât cazuri particulare la care se aplică această
rațiune omenească“. Scopul deliberat a lui Montesquieu în această carte este să explice legile umane și
legile sociale. Cartea este un studiu comparativ, concentrat asupra a trei tipuri de guvernare (republică,
monarhie și despotism), fiind realizat sub influența ideilor lui John Locke. Montesquieu încearcă să înteleagă
"spiritul" regulilor societății, relațiile care există între ele, conduita oamenilor și structura societății,
abordând în acest fel și probleme sociologice.

Lucrarea lui Montesquieu își păstrează importanța și în prezent, fiind una dintre operele care au influențat
decisiv elaborarea Constituției franceze din 1791 și Constituției Statelor Unite ale Americii, care, la rândul
său, a influențat esențial scrierea a numeroase constituții din multe state ale lumii. Ideile prezentate în
Spiritul legilor au devenit extrem de semnificativ în dezvoltarea statalității nu numai în Franța, ci și în
întreaga lume.

1.2. Determinați completările și precizările aduse de Charles Montesquieu teoriei contractului social.

Printre cele mai importante precizări și adăugiri pe care le impune acest baron al gândirii franceze în Teoria
contractului social sunt a)conceptualizarea teoriei în calitate de bază mitodologică. Autorul totodată
realizează cercetarea apariției statului în calitate de proces istoric având fundamente obiective,
b)delimitarea statului de societate, autorul afirmând că constituirea statului este realizată de către oameni
care au atins starea de societate, c) o altă precizare adusă teoriei contractului social, se impune prin
concepția statului. Statul potrivit doctriniei gânditorului francez reprezită un mijloc al luptei cu ostilitatea și
războaielor dintre oameni. Fiecare om potrivit acestei concepții tinde să obțină cea mai înaltă bunăstare
materială și socială din dauna celorlalte persoane.Statul în acest sens are ca scop înlăturarea ostilităților și
războaielor din societate.

1.3. Apreciați contribuția lui Charles Montesquieu în formularea și promovarea teoriei separării
puterilor.

Teoria modernă a separării puterilor este în mod tradițional asociată cu numele de Montesquieu . Filosoful
francez, în Spiritul legilor , publicat în 1748 , își bazează teoria pe ideea că "Cine are putere este condus să
abuzeze de ea; merge până unde nu găsește limite ... este necesar ca puterea oprește puterea ". De
asemenea, identifică trei puteri ale statului - legislativ, executiv și judiciar. Plecând de la aceste presupuneri
și luând ca model constituția engleză a vremii, Montesquieu elaborează un model de stat în care puterea
legislativă „va fi încredințată corpului nobililor și corpului care va fi ales pentru a reprezenta poporul” , în
timp ce puterea executivă „Trebuie să fie în mâinile unui monarh, deoarece această parte a guvernului, care
are aproape întotdeauna nevoie de acțiune instantanee, este mai bine administrată de una decât de mai
mulți”. Rămâne puterea judiciară pe care Montesquieu o consideră „într-un anumit sens nulă” și despre
care el crede că ar trebui încredințată judecătorilor provocați temporar din popor.

În modelul lui Montesquieu, puterea legislativă și executivă se condiționează și se limitează reciproc, de

fapt: „Puterea executivă trebuie să ia parte la legislație cu facultatea sa pentru a o împiedica să se deprime
de prerogativele sale. Puterea legislativă participă la execuția, puterea executivă va fi, de asemenea,
pierdută. Dacă monarhul ar participa la legislația cu puterea de a domni, nu ar mai exista libertate. cu
facultatea sa de a preveni. Iată atunci constituția fundamentală a guvernului vorbim despre: corpul legislativ
fiind format din două părți, unul îl va menține pe celălalt legat de facultatea reciprocă de prevenire. Ambele
vor fi legate de puterea executivă, care va fi la rândul său legată de puterea legislativă. Aceste trei puteri ar
trebui să rămână într-o stare de odihnă sau inacțiune, dar de atunci, pentru mișcarea necesară a c
îndrăznește, sunt obligați să meargă înainte, vor fi obligați să meargă înainte în concert. " În ceea ce privește
sistemul judiciar, acesta trebuie supus doar legii, al cărui conținut trebuie reprodus textual. Relațiile dintre
puterea legislativă și cea executivă teoretizate de Montesquieu caracterizează forma de guvernare care va fi
numită ulterior monarhia constituțională . Această formă de guvernare, la vremea când scria filosoful
francez, și-a găsit realizarea practică în Regatul Angliei, deși acea evoluție era deja în curs - nu a fost
înțeleasă de Montesquieu - care ar fi transformat-o într- o monarhie parlamentară.

19 Concepțiile politico-juridice ale lui Bentham

1.1 Prezentanți principalele concepții politico-juridice ale lui Bentham

Principalele idei de filosofie politicà ale lui Bentham privesc urmatoarele aspecte:

Libertatea este inteleasà in termeni negativi, ca fiind absenta constrângerilor; Libertatea nu este o
caracteristicà a starii naturale a omului, întrucât o astfel de stare nu existà; omul a tràit dintotdeauna in
cadrul unei societäti, neexistând un contract social realizat a priori (viziune diferità de cea a lui Hobbes,
Locke sau Rousseau); Astfel, legile reprezintà o încalcare a libertàtii persoanelor, motiv pentru care
legiuitorul trebuie sã limiteze ingerinta statului in viata privatà a individului, iar legile pe care le concepe sà
contribuie la siguranta individului;

- Bentham refuza valorile promavate de Revolutia Francezà, conform carora omul are anumite
drepturi naturale; in viziunea filosofului britanic, toate drepturile omului sunt generate prin legi

- Existent unor drepturi naturale este vazuta ca generatoare de anarhie, din moment ce drepturile
respective ar exista dinaintea aparitiei legilor, fapt ce ar insemna ca legile nu le-ar putea ulterior suprima;
astfel, in baza acestor drepturi naturale, oamenii ar putea actiona dupa bunul plac, ignorând prevederile
legale;

Desi influenta sa în epocà nu a fost majora, Bentham avea sà influenteze viata politica si filosofica dupa
moartea sa. Contributia lui Bentham se poate aprecia si prin prisma faptului ca a introdus noi cuvinte in
vocabular (international, a maximiza, a minimaliza, a codifica), acesta fiind unul dintre cei mai prolifici
scritori ai lumii, fiind cunoscut pentru faptul cà petrecea pâna la 12 ore pe zi pentru a scrie.

1.2 Explicații conceptul lui Bentham privind calculul plăcerilor.

Bentham credea că „principiul utilităţii” operează în patru domenii: politic, fizic, religios şi moral. El nu a
prezis că, pe baza acestui principiu, toți oamenii își vor regla comportamentul. Acest principiu se aplică în
primul rând legiuitorilor și politicienilor care fac schimbări în societate.

Vorbind despre etica personală „în forma sa tipică”, ar trebui să dea instrucțiuni individului cum să crească
fericirea personală, care face parte din fericirea întregii societăți. În acest tratat a fost efectuată o clasificare
a suferinței - 12 tipuri și 14 tipuri de plăceri, au fost analizate concepte precum „suferință”, „emoție”,
„sete”, „motiv”, „rău”, „caritate” și altele.

Utilitate- acesta este ceea ce aduce prosperitate, plăcere, fericire și bunătate, iar opusul este un sentiment
de nefericire. Bentham pune conceptul de utilitate în centrul înțelegerii motivelor acțiunilor oamenilor,
consideră că este recomandabil să se derive din acesta norme legislative și morale. El crede că conceptul de
utilitate este baza naturii umane.

Problema relației dintre interesele publice și cele private este luată în considerare pe baza conceptului de
„esență”. Potrivit lui Bentham, există două tipuri de entități. Primele sunt cele care există cu adevărat, sau
cele care pot fi înțelese de bunul simț. A doua – cele care nu există cu adevărat – sunt categorii, în special
cele etice. Bentham respinge existența legăturilor morale între oameni, întrucât, în opinia sa, acestea sunt o
valoare imaginară. Utilitarismul în etică este o teorie a moralității care a devenit larg răspândită în Anglia în
secolul al XIX-lea. și reflectând mentalitatea anumitor straturi de engleză. burghezia liberală. Bentham,
fondatorul U., a făcut din utilitate baza moralității, pe care a identificat-o cu plăcere. Bazat pe naturalistă și
neistorice. înțelegerea naturii umane, Bentham a văzut că scopul final al moralității este de a promova
natura. dorința oamenilor de a experimenta plăcerea și de a evita durerea. În promovarea „cea mai mare
fericire” (plăcere) pentru „cel mai mare număr de oameni” este, conform lui Bentham, sensul eticului.
norme si principii. Considerând bunăstarea generală ca sumă a beneficiilor indivizilor, Bentham presupune
că beneficiul unei persoane este echivalent cu beneficiul oricărei alte persoane.
1.3 Evoluați importanța respectării legii prin prisma concepțiilor lui Bentham referitor la lege si drept.

Bentham a militat, în scrierile sale, de pe poziții raționale, în favoarea libertății individuale și economice,
pentru separarea religiei de stat, pentru libertatea de expresie, sufragiul universal, drepturi egale pentru
femei, dreptul la divorț și decriminalizarea homosexualității. De asemenea a fost un adept al abolirii sclaviei,
a pedepsei cu moartea, a pedepselor corporale, inclusiv pentru copii, și a apărat drepturile animalelor. Ideile
sale au influențat reformele juridice, politice și sociale care au început să fie aplicate în Marea Britanie în
primele decenii ale secolului al XIX-lea, între care extinderea drepturilor de vot la noi categorii de
cetățeni.Deși era în favoarea extinderii drepturilor legale individuale, s-a opus ideii de „drepturi naturale” și
a contractului social. Ideile sale au fost preluate de discipoli și dezvoltate de discipoli ai săi, precum James
Mill, secretarul și colaboratorul său după anul 1808, fiul acestuia , John Stuart Mill, John Austin, socialistul
Robert Owen. De asemenea vederile sale au înrâurit operele unor scriitori precum Charles Dickens

20 Concepțiile politico-juridice ale lui Spencer

1.1 Expuneti ideile politico - juridice ale lui Spencer

Idei politice

Este cunoscut mai ales pentru eseurile sale politice, în special citate de gânditori liberali precum Robert
Nozick . Filosoful Friedrich Nietzsche îl critică cu tărie, în Le Gai Savoir , Dincolo de bine și de rău ,
Genealogia morală, Amurgul idolilor , și Ecce Homo. Nietzsche îl tratează în mod special drept „decadent” .

Cea mai cunoscută lucrare a sa este Dreptul de a ignora statul , publicată în 1850 , o formulare clasică a
dreptului de a lipsi de serviciile statului și, prin urmare, a dreptului la secesiune individuală, pe care îl
legitimează atunci când puterea de guvernare abuzează de puterea sa. Spencer era atunci un apărător al
statului minim, redus astfel la menținerea strictă a securității interne și externe, așa cum a explicat din The
Proper Sphere of Government în 1842. La fel ca John Locke , el a apărat contractualizarea relațiilor dintre
indivizi și stat . Pentru el, guvernul este un simplu angajat pe care toată lumea este liber să îl concedieze,
fără a compromite drepturile altora. S-a îndreptat, însă, încetul cu încetul către un liberalism utilitar mai
clasic.

Herbert Spencer apără, de asemenea, o filozofie a istoriei conform căreia societățile industriale ar înlocui
treptat societățile militare. În cele din urmă, statul însuși va deveni un element arhaic și învechit. Conform
opiniei dezvoltate de Yvan Blot în teza sa de doctorat, Spencer este considerat un minarhist convins de
probabilitatea unui viitor anarho-capitalist . Gueorgui Plekhanov , în lucrarea sa Anarhism și socialism , l-a
considerat, la rândul său, un filosof burghez și „anarhist conservator” .

1.2. Analizati comparatia organismului individual si a celui social de câtre Spencer.

Herbert Spencer consideră organismele ca un ansamblu de diferite părți unitare, independente unele de
altele și fiecare având propria lor funcționare. Asociază astfel organizațiile cu compani. Conceptiile
organiciste din sociologie sunt considerate un tip distinct in seria de conceptii sociologice fundamentale
asupra societatii, alaturi de cele mecaniciste , nominaliste cele . Specificul conceptiilor organiciste consta in
faptul ca ele concep societatea ca o unitate vie, o realitate naturala, supraindividuala, a carei aparitie si
existenta sunt spontane. Cel care a pus bazele organicismului social a fost filosofici, si sociologul englez
Herbert Spencer considerat fondatorul filosofiei evolutioniste.
Evolutionismul sociologic spencerian este o incercare de a integra universul social in universul cosmic in
general, iar parghia acestei integrari o constituie principiul universal al evolutiei de la stari neomogene dar
incoerente, neorganizate la stari eterogene dar coerente, organizate. Spencer considera ca in evolutia
sociala apar doua tipuri de societati: militare si industriale. Iar criteriul principal al distinctiei dintre cele
doua tipuri de societati este organizarea.

Formularea timpurie a teoriei sale asupra evolutiei se gaseste in lucrarea Statica sociala, bazata pe doctrina
utilitarista, ce are ca obiect efortul uman pentru realizarea fericirii. In privinta vietii sociale si umane, el
considera ca dificultatile, neimplinirile si, deci, absenta fericirii se datoreaza lipsei de adaptare a oamenilor
la situatia sociala in care traiau, faptului ca ei continuau sa-si duca existenta bazata pe competitie si prada.
In acelasi timp, un nou tip de societate „cooperativa” incepe sa existe. Ceea ce face ca societatea bazata pe
„lupta pentru existenta” sa fie depasita datorita avantajelor pe care le ofera cooperarea si solidaritatea
sociala.

1.3. Evaluati importanta idei de libertate pentru constructia juridicà prin prisma conceptului de

libertate a lui Spencer.

Filozofia sa s-a dovedit utilă pentru politicienii conservatori, nu numai prin aplicabilitatea ei către ierarhia
claselor sociale, dar și pentru concepția ei asupra justiției sociale care punea accent pe responsabilitatea
individului pentru natura și acțiunile sale. Spencer a fost un susținător al „legii libertății egale”, un principiu
de bază al liberalismului care susține că orice individ este liber să facă ce dorește atâta timp cât nu îi
dăunează altui individ

Spencer susținea un punct de vedere „organic” asupra societății, dar el mai susținea faptul că dezvoltarea
naturală a unui organism necesită „libertate” – ceea ce-i permitea (filozofic) să justifice individualismul și să
apere existența drepturilor individuale ale omului. „Libertatea poate fi măsurată, nu de natura guvernului
sub care trăiește […] ci de puținătatea restricțiilor impuse asupra individului; adevăratul liberal caută să-i
respingă pe cei ale căror legi silesc și restricționează indivizii de la a face ceea ce ei cred de cuviință”.
Întrucât Spencer a urmat filozofia curentului liberal timpuriu, el a susținut faptul că legea este o
restricționare a libertății și că această restrângere a libertății constituie un aspect negativ, justificabil doar
când este un „rău necesar”, pentru ocrotirea libertății. Singura funcție a guvernului este aceea de a asigura
păstrarea și buna aplicare a drepturilor individuale ale omului. „Educația, religia, economia și grija pentru cei
săraci și bolnavi nu trebuie preluate de stat”.

21. Conceptiile politico-juridice ale lui Mill

1.1. Prezentati principalele conceptii politico juridice ale lui Mill.

Cinceptia despre libertate

Lucrarea „Despre libertate” este unul dintre textele de referință ale doctrinei liberale, reprezentând, în
fond, un tratat despre libertate. Cartea explorează natura și limitele puterii care poate fi exercitată în mod
legitim de către societate asupra individului. Mill dezvoltă un principiufundamental conform căruia fiecare
are dreptul de a acționa precum dorește, în condițiile în care faptele sale nu îi afectează pe ceilalți. Dacă
respectivul act se răsfrânge exclusiv asupra celui care îl comite, societatea nu are nici un drept de a
interveni, chiar dacă persoana își face rău. Sunt excluși din sfera acestei teorii cei care nu sunt totalmente
capabili de a discerne (spre exemplu, copiii sau cei ce nu se află în deplinătatea facultăților mintale). Se
poate remarca faptul că filosoful britanic nu consideră ofensa o faptă negativă întrucât este de părere că o
acțiune nu poate fi restricționată pentru că încalcă o convenție morală a unei societăți.

1.2. Analizati conceptul lui Mill privind fundamentarea justitiei pe utilitate.

Utilitarismul este o teorie morală care permite o evaluare a acțiunilor indivizilor și are două dimensiuni
esențiale: un criteriu al binelui și al răului, un imperativ moral – maximizează binele, o regulă de evaluare a
acțiunii morale conform acestui criteriu.

Plăcerea și absența suferinței, iată singurele scopuri pe care ni le putem propune, iar toate lucrurile
dezirabile, care sunt la fel de multe atât pentru utilitarism, cât și pentru orice altă doctrină, sunt de dorit fie
pentru plăcerea însăși, fie ca mijloace de procurare a plăcerii, de înlăturare a suferinței”.

1.3. Evaluati importanta ideii de libertate pentru constructia juridicà prin prisma conceptului de libertate a
lui Mill

Mill scrie depare Libertatea Civila sau Sociala, anume despre modul in care societatea isi poate exercita
putereaasupra indivizilor si despre limitele in care o poate face.

Pentru J.S. Mill, libertatea este determinată de raporturile dintre individ și societate. Astfel, sfera libertății
umane cuprinde următoarele:

-libertatea lăuntrică (libertatea de conștiință);

-libertatea de exprimare;

-libertatea alegerii unui stil de viață;

-libertatea de asociere liber consimțită.

Mill consideră că, în afara unor situații excepționale (ex: scurte perioade de criză ale comunității), societatea
nu se poate amesteca în mod legitim în sfera privată a individului.

Filosoful precizează că orice imixtiune a societății în sfera libertății individuale are 2 efecte
indezirabile:uniformizarea;oprirea dezvoltării individului.

Lucrarea lui Mill „Despre libertate” este unul dintre textele de referinta ale doctrinei liberale, reprezentand,
in fond, un tratat despre libertate. Cartea exploreaza natura si limitele puterii care poate fi exercitata in
mod legitim de catre societate asupra individului. Mill dezvolta un principiu fundamental conform caruia
fiecare are dreptul de a actiona precum doreste, in conditiile in care faptele sale nu ii afecteaza pe ceilalti.
Daca respectivul act se rasfrange exclusiv asupra celui care il comite, societatea nu are nici un drept de a
interveni, chiar daca persoana isi face rau. Sunt exclusi din sfera acestei teorii cei care nu sunt totalmente
capabili de a discerne (spre exemplu, copiii sau cei ce nu se afla in deplinatatea facultatilor mintale). Se
poate remarca faptul ca filosoful britanic nu considera ofensa o fapta negativa intrucat este de parere ca o
actiune nu poate fi restrictionata pentru ca incalca o conventie morala a unei societati.
21. Conceptiile politico-juridice ale lui J.Mill
1.1 Prezentati principalele conceptii politici-juridice a lui J. Mill
Mill dezvoltă un principiu fundamental conform căruia fiecare are dreptul de a acționa precum
dorește, în condițiile în care faptele sale nu îi afectează pe ceilalți. Dacă respectivul act se răsfrânge
exclusiv asupra celui care îl comite, societatea nu are nici un drept de a interveni, chiar dacă
persoana își face rău. Sunt excluși din sfera acestei teorii cei care nu sunt totalmente capabili de a
discerne (spre exemplu, copiii sau cei ce nu se află în deplinătatea facultăților mintale). Se poate
remarca faptul că filosoful britanic nu consideră ofensa o faptă negativă întrucât este de părere că o
acțiune nu poate fi restricționată pentru că încalcă o convenție morală a unei societăți. În concluzie,
Mill afirmă că societatea are mai multe de câștigat dacă respectă libertatea individuală. Atâta timp
cât faptele unei persoane nu au consecințe negative asupra alteia, aceasta trebuie lăsată să trăiască
după propriile reguli și nu după norme impuse din exterior.

1.2 Analizati conceptul lui Mill privind fundamentarea justitiei de

utilitate.

In sustinerea pozitiei, Mill prezinta 2 argumente. Primul ca, toate elementele morale in
notiunea de justitie sunt dependent de conceptul de utilitate sociala. Sunt 2 elemente
esentiale in justitie, pedeapsa si violarea. Pedeapsa reperezinta imbinarea tendintei de
razbunare cu simpatia sociala. Notiunea de violare la fel deriva de la utilitate. Al doilea
argument, daca Justitia nu ar fi legata de consecintele actiunilor, atunci conceptul de
justitie nu ar fi atit de echivoc cum este. Mill sustine ca notuinea de justitie este diferita
atunci cind vorbim de teoria pedepsei, distributie echitabila, impozare echitabila etc. Aceste
neconcordante pot fi solutionate numai apelind la utilitate.

1.3 Evaluati importanta ideii de libertate pentru constructia juridica prin

prisma conceptului de libertate a lui J.Mill

Pentru Mill, libertatea este determinată de raporturile dintre individ și societate. Astfel, sfera libertății
umane cuprinde următoarele:

1. libertatea lăuntrică (libertatea de conștiință);

libertatea de exprimare

2. libertatea alegerii unui stil de viață;

3. libertatea de asociere liber consimțită.

Aceste idei au o importanta din acel motiv, ca excluderea acestor elemente din societate si
implicarea statului mai mult in viata sociala, va duce la stoparea dezvoltarii individului si
respective la degradare.
22. Relatia drept-morala din perspectiva filosofiei clasice germane: Immanuel
Kant

1.1 Prezentati principalele idei politico-juridice a lui I. Kant

Kant a fost figura proeminentă a perioadei de iluminism în Germania și în această calitate a dezvoltat
ideea de "libertate", pornind de la concepțiile sale asupra moralei. Prin libertate el nu înțelege un liber
arbitru lipsit de legi, ci libertatea de autodeterminare, de respectare conștientă a legilor, care derivă din
rațiune. Kant preconizează o comunitate a popoarelor, o federație universală alcătuită din state
reprezentativ republicane, în care să fie eliminate conflictele de interese ce duc la război. Premizele
unei ordini pașnice ar trebui să fie: 1. Constituție republicană a statelor; 2. O uniune pacifică de state
libere; 3. Libera circulație a cetățenilor bazată pe un drept de ospitalitate. În aceste condiții ar fi posibil
un tratat de pace universală, al cărui miez l-ar constitui legea morală derivată din concepția etică a lui
Kant. Relațiile dintre state ar trebui să aibă același caracter ca și relațiile între indivizi.

1.2 Exprimati atitudinea fata de proiectul statului de drept a lui Kant.

Învățătura politică a lui Kant poate fi rezumată într-o frază: guvernul republican și organizația
internațională. În mod mai caracteristic termenii kantieni, doctrina statului este bazată pe lege
(Rechtsstaat) și pe pace veșnică. Într-adevăr, în fiecare dintre aceste formulări, ambii termeni exprimă
aceeași idee: cea a constituției legale sau a "păcii prin lege". ... Fiind pur și simplu prin el însuși, filozofia
politică a lui Kant, fiind în esență o doctrină legală, respinge prin definiție opoziția dintre educația morală
și jocul pasiunilor ca fundații alternative pentru viața socială. Statul este definit ca unirea bărbaților în
conformitate cu legea. Statul, așa cum se numește, este constituit din legi care sunt necesare a priori
pentru că derivă de la însăși conceptul de lege. Un regim nu poate fi judecat prin alte criterii și nici nu i
se atribuie alte funcții decât cele proprii ordinii legale ca atare. Dupa parerea ma este o conceptie
idealista, nu este clar dupa ce principiu va fi stabilita pacea vesnica, cum vor fi eliminate concflictele
sociale luind in consideratie conduita umana care este imprevizibila, ce legi vor fi adoptate pentru asta,
ca-ci ca consecinta a instaurarii pacii vesnice va fi lezarea drepturilor unor grupe de persoane ce esta
ceva contradictoriu conceptiei lui Kant.

1.3 Evaluati importanta ideii de libertate pentru constructia juridica din prisma
conceptiei lui Kant
23. Concepţiile politico-juridice ale lui Hegel

1.1 Prezentaţi ideile politico – juridice ale lui Hegel

Legea, conform lui G. V. F. Hegel, constă în faptul că existența în general este existența liberului arbitru,
a cărei dialectică coincide cu construcția filosofică a sistemului de drept ca regat al libertății realizate.
Libertatea este substanța și definiția de bază a voinței. În același timp, vorbim despre o voință
dezvoltată, rezonabilă, care este gratuită.

Statul este, potrivit lui G. V. F. Hegel, ideea rațiunii, libertății și legii, deoarece ideea este realizarea
conceptului în formele existenței externe, prezente. "Statul este marșul lui Dumnezeu în lume; temelia
lui este puterea rațiunii, care se exercită ca voință."

1.2 Analizaţi conceptul lui Hegel privind evoluția formelor de organizare umană.

Hegel distinge 3 tipuri de organizare umana. Prima este familia, o froma de organizare biologica bazata
pe sentimente. A doua reprezinta societatea, care este o forma de organizare spirituala, care este
formata de indivizi care urmaresc interesele sale personale. A treia reprezinta statul, care este o forma
de organizare juridica. Statul reprezinta o sinteza a familiei si societatii si se dezvolta sub 3 aspecte,
relatiile dintre stat si cetateni, relatiile dintre state si transferul statului in istoria mondiala.

1.3 Evaluaţi importanţa ideii de libertate pentru construcţia juridică prin prisma
conceptului de libertate a lui Hegel.

Libertatea, potrivit lui Hegel, este întoarcerea spiritului la sine, ca urmare a

clarificării identității profunde a minții "în interior" - în con știin ța umană și mintea
"în exterior" - obiectivarea sa externă (naturală și socială).

24. Concepţiile politico-juridice ale lui Kelsen

1.1 Prezentaţi doctrina politico – juridică a lui Kelsen.

Scopul teoriei dreptului lui Kelsen este de a descrie legea ca o ierarhie a normelor obligatorii, refuzând
în același timp să evalueze aceste norme. Adică, " știința juridică "ar trebui separată de"politica juridică".
Locul central în teoria pură este ocupat de conceptul de "normă de bază (Grundnorm)" — o normă
ipotetică asumată de teorie, din care toate normele "inferioare" din sistemul juridic urmează în ierarhia
puterilor, începând cu legea constituțională descendentă, sunt înțelese ca deducând validitatea lor, de
unde și autoritatea sau "legarea"lor. Aceasta nu este validitate logică (adică deducere), ci "validitate
legală"; o normă este "valabilă" din punct de vedere legal dacă și numai dacă organismul care a creat-o
a fost autorizat să facă acest lucru printr-o normă superioară. Dreptul internațional Public este înțeles ca
ierarhic. Astfel, susține Kelsen, validitatea normelor legale (natura lor specifică "legală") poate fi
înțeleasă fără a o urmări în cele din urmă la o sursă supraomenească, cum ar fi Dumnezeu, natura
personificată sau un stat sau națiune personificată. Teoria pură este concepută ca un pozitivism juridic
strict, excluzând orice idee de drept natural.

1.2 Analizaţi trăsăturile normei juridice prin referire la trăsăturile normei juridice
specificate de Kelsen.

Dupa Kelsen, norma juridica este un imperativ ipotetic, deaorece prevederile ei se aplica in anumite
conditii, spre deosebire de norma morala. Norma juridica trebuie sa dispuna de constringere organizata
special in raport cu acea norma juridica. Adica Kelsen spune ca nu exista nici un sistem normativ care
sa nu se foloseste de constringere in cazul in care sunt incalcate normele acelui sistem normativ. A treia
trasaturi reprezinta validitatea, care ocupa un loc central in cadrul normei. Se are invedere ca validitatea
normei trebuie sa fie asigurata de o norma preexistenta care a oferit posibilitatea aparitiei nomrei noi. A
patra trasatura reprezinta ierarhizarea normelor juridice, care rezulta logic din caracterul de validitate al
normei si reprezinta o raportare a validitatii la ansamblul edificiului juridic

1.3 Exprimaţi atitudinea faţă de combaterea de către Kelsen a dualismului stat-

drept, drept public-drept privat, drept obiectiv-drept subiectiv, drept intern-drept
internaţional.

25. Herbert Hart și sistemul dreptului

1.1 Relataţi ideile neopozitiviste a lui Herbert Hart

În doctrina sa de drept, Hart pleacă de la faptul că scopul minim al vieții sociale a oamenilor este
supraviețuirea. Aceasta, potrivit lui Hart, este legată de existența unor motive rezonabile pentru
faptul că legea și moralitatea trebuie să conțină anumite norme de comportament. Prin astfel de
norme, Hart înseamnă norme (reguli) privind protecția personalității, a proprietății și a promisiunilor
reciproce (adică contracte). Însăși rezonabilitatea acestor norme este condiționată de necesitatea
supraviețuirii umane (adică. implementarea obiectivului lor minim), ținând cont de prezența unor
astfel de "fapte naturale" precum vulnerabilitatea oamenilor, egalitatea aproximativă a oamenilor în
relațiile fizice și spirituale, altruismul limitat al oamenilor, numărul limitat de beneficii, prudența
limitată și fermitatea voinței la oameni. Dupa parerea lui Hart in cadrul dreptului exista 2 categorii
de norme, cele primare care impun obligatii si prescriu un anumit comportament si cele secundare
care confera inputerniciri publice.

1.2 Stabiliţi condiţiile minime ale existenţei unui sistem de drept după
Herbert Hart.

Dupa Hart conditiile de existenta a unui sistem de drept sunt: 1 respectarea normelor juridice
valabile de majoritatea populatiei si 2 admiterea de catre autoritati a normelor de recunoastere, de
schimbare si de decizie in calitate de modele publice si comune de conduita.

1.3 Apreciaţi raţionalitatea normelor juridice şi morale după Herbert Hart.

26. Curente dominante în filosofia dreptului actual

1.1 Prezentaţi care sunt principalele curente și reprezentanții acestora

Emili Durkheim un reprezentant al școlii franceze de Sociologie, un susținător al pozitivismului

clasic. Opiniile sociologice ale lui Durkheim au fost influențate de R. Descartes (metodologia
raționalistă), S. Montesquieu (ideile determinismului), I. Kant (doctrina eticii), V. Wund
(Fundamentele psihologiei experimentale), O. Comte (pozitivism), G. Spencer (funcționalismul
structural) etc.

Leon Dugi este principalul reprezentant al doctrinei solidarismului. Pe baza ideilor sociologilor
francezi O. Comte, E. Durkheim și L. Bourgeois, el a dezvoltat conceptul de solidaritate socială. În
teoria lui L. Dugi, legăturile care unesc oamenii în societate sunt legături de solidaritate socială.

Societatea este împărțită în clase, fiecare clasă își îndeplinește misiunea, datoria, funcția socială
de a asigura solidaritatea și armonia societății. Aceste legături sociale se bazează pe diviziunea
muncii. Cooperarea claselor în procesul de diviziune a muncii va duce la depășirea pașnică a
laturilor umbrite ale capitalismului, fără revoluții.

Faptul Solidarității Sociale, a spus L. Dugi, este recunoscut de indivizi și generează o normă de
justiție socială: "să nu faci nimic care încalcă justiția socială și să faci tot posibilul pentru a o
implementa și a o crește." Norma socială a solidarității constituie baza oricărei legi obiective.
Norma legală este "stratul superior" al normei sociale. Normele individuale în diversitatea lor sunt
semnificative numai în măsura în care corespund normei sociale a solidarității. L. Dugi susține că
dreptul rezultă direct din solidaritatea socială și, prin urmare, se află deasupra statului. Norma
legală apare spontan în condițiile relațiilor sociale. Legiuitorul afirmă numai, dar nu o creează. În
acest aspect, teoria lui L. Dugy este legată de jurisprudența sociologică.

Norma solidarității sociale creează pentru un individ doar dreptul de a îndeplini o "datorie socială",
o anumită funcție socială, în funcție de poziția căreia această persoană ocupă în sistemul de
solidaritate socială și nu există alte drepturi.

Există doar o lege obiectivă-o normă juridică care nu dă drepturi subiective nimănui, nici
unui individ, nici unui colectiv.

Mircea Djuvara A fost profesor la Academia de Drept international de la Haga si a tinut

prelegeri in specialitate la Roma, Paris, Berlin,Viena si Marburg. A figurat ca membru activ
al unor importante institutii: Asociatia pentru Studiul si Reforma Sociala, Societatea de
studii Filozofice etc. a participat si la viata politica a Romaniei, in cadrul Partidului National
Liberal. In conceptia lui Mircea Djuvara, intreaga cunostinta este produsul acelei activitati
creatoare, numita dialectica, activitate care ,, procedeaza pe cale de diferentieri succesive
si neincetate, iar legatura de ordonare sistematica intre produsele ei duce la ideea de
adevar.

Astfel, s-au creat mai multe stiinte, fiecare cu propria ei idee directoare, ierarhizare
asemenea unei constructii cu mai multe etaje, elementul dinainte conditionand elementul
ce ii urmeaza iar aceasta reprezentand o sinteza fata de cel dinainte, la care nu se poate
reduce.

Mircea Djuvara a pledat pentru redistribuirea materiilor juridice intre ramurile dreptului,
intre care distingea o ierarhie, realizata uneori prin crearea unor discipline intermediare
intre filozofia dreptului si cele existente.

Fenomenul juridic, ca si cel etic in general, e marginit de imposibil, ca si de necesar; el se

desfasoara, cu alte cuvinte, in limba libertatii.

Pentru Mircea Djuvara, adversar al conceptiei numita pozitivism juridic, dreptu; este o idee
rationala, la realizarea careia trebuie sa se ajunga in mod necesar, ideea raspandita de el
pretutindeni si in toate formele: ,, statele care lasa nepasatoare sa treaca nedreptatea,
sau mai mult o fac ele, sfarsesc totdeauna prin a o pierde”; ,, acolo unde constiinta ideii
superioare de justitie slabeste in profitul apetiturilor individuale, societatea merge spre
dezagregare sigura”.

1.2 Caracterizați concepțiile dominante ale unui curent cu referire la formula de

analiză a dreptului

Emile Durkheim este unul dintre cei mai renumiți sociologi și filozofi, Datorită lui Emile Durkheim, a fost
dezvoltat un concept clar al subiectului sociologiei și, în acest sens, Durkheim este considerat un clasic
al teoriei metodei sociologice și o abordare specială – realismul social. Principalele prevederi ale
sociologiei, în conformitate cu evoluțiile lui Emile Durkheim, includ următoarele: societatea este o parte
integrantă a realității obiective. Societatea este, de asemenea, inclusă în ordinea generală de
dezvoltare a naturii, dar în același timp are propriile caracteristici și particularități specifice. Societatea
este primară, dacă vorbim despre atitudinea societății față de poporul său constitutiv, faptele sociale
care sunt investigate de sociologie sunt obiective. Ele nu pot depinde de opinia personală a unui individ,
de arbitraritatea umană, deoarece faptele rămân fapte. Din punctul de vedere al opiniilor de cercetare
ale lui Emile Durkheim și ale școlii sociologice franceze, al cărei fondator este, societatea ne apare ca
un sistem de legături morale care se formează între oameni. Aceste relații pot fi impuse unei persoane,
îl pot forța să desfășoare una sau alta activitate. Societatea trebuie studiată, iar acest lucru se poate
face prin analiza faptelor sociale individuale. Mai mult, faptele sociale ar trebui să corespundă
categoriilor sociale. Conștiința umană joacă un rol important în faptele sociale. Poate fi privită din
punctul de vedere al celor două forme ale sale: conștiința umană individuală; conștiința colectivă.

1.3 Identificați modalități de depășire a nihilismului juridic pornind de la opiniile

promovate în curentele dominante actuale.

27. Şcoala dreptului natural

1.1 Prezentaţi Diversitatea concepţiilor neonaturaliste

Dreptul Natural se opune doctrinei pozitivismului juridic: dacă acesta din urmă afirmă că dreptul
poate fi acordat numai prin voința statului, întruchipată în lege și că nu poate exista o lege în afara
legii, atunci conceptul de drept natural separă conceptele de "lege" și "lege". Potrivit acesteia,
fiecare individ are unele drepturi superioare, permanente, care întruchipează rațiunea, dreptatea,
ordinea obiectivă a valorilor sau chiar înțelepciunea lui Dumnezeu însuși. Toate acestea nu depind
de normele și principiile stabilite de stat și acționează direct. Pentru legiuitor, dreptul natural ar
trebui să fie o orientare la care este necesar să se străduiască. Prin urmare, dreptul poporului la
revoltă este dedus dacă drepturile naturale din acest stat sunt încălcate .

Nu există o singură listă universal recunoscută a drepturilor naturale: se poate schimba în funcție
de timp, loc, precum și de opinia unuia sau a altui autor ― și acest lucru este adesea numit unul
dintre punctele slabe ale acestei teorii. De mult timp, legea naturală a fost în general înțeleasă ca
dreptul la protecție împotriva violenței de către alte persoane și stat și dreptul de a dispune liber de
personalitatea cuiva. În perioada modernă, drepturile naturale includ, de obicei, multe drepturi
socio-economice și politice, în special dreptul poporului de a stabili o constituție, de a participa activ
la viața politică, de a se uni în partidele politice, dreptul la muncă, la salarii decente, egalitatea
cetățenilor în fața instanțelor și a legii.

Conceptul de drept natural își are originea în antichitate și de atunci a suferit o evoluție foarte
semnificativă. Sunt asociate nume precum Platon, Aristotel, Hugo Grotius, Thomas Hobbes,
Benedict Spinoza, John Locke, Charles de Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau și alți autori.
Ideile dreptului natural s―au răspândit în Europa de Vest și Statele Unite în timpul revoluțiilor
secolelor XVII-XVIII. renașterea ideilor de drept natural a avut loc după sfârșitul celui de-al doilea
război mondial și a fost o reacție la pozitivismul juridic, care a fost ideologia juridică dominantă în
regimurile fasciste și naziste. Se crede că opiniile juridice naturale asupra esenței legii sunt activate
în societate în timpul tranziției de la un stat polițienesc la un stat legal

1.2 Analizaţi, prin prisma doctrinei juridice contemporane, fundamentele/tezele

dreptului natural

Ideile principale ale acestei învățături sunt următoarele:

1) în cadrul acestei doctrine, dreptul și Legea sunt separate. Împreună cu legea pozitivă, adică
legile adoptate de stat, există o lege mai înaltă, "naturală" inerentă unei persoane de la naștere.
Acestea sunt drepturile inerente inerente ale omului( dreptul la viață ,libertate, familie, proprietate),
care acționează ca criterii pentru dreptul la un rezultat pozitiv;
2) legea este în esență identificată cu moralitatea. Potrivit reprezentanților acestei teorii, astfel de
valori morale abstracte precum justiția, libertatea, egalitatea formează nucleul legii, determină
procesele de elaborare a legii și de aplicare a legii;
3) sursa drepturilor omului nu este cuprinsă în legislație, ci în "natura umană" însăși, drepturile sunt
date fie de la naștere, fie de la Dumnezeu

1.3 Evaluaţi importanţa priorităţii dreptului natural în raport cu dreptul pozitiv.

1. Legea naturală este considerată a fi derivată din ordinea naturală a lucrurilor, adică din structura
universului și natura omului ca ființă rațională, care este o parte integrantă a ordinii mondiale.
Legea pozitivă este o creație artificială creată de oameni dedicați intereselor unei astfel de
formațiuni artificiale ca statul. Dreptul pozitiv nu poate exista fara cel natural. ( daca pe scurt )

28.Pozitivismul în drept şi valenţele lui

1.1 Prezentaţi diversitatea curentelor pozitiviste.

Thomas Aquinas a combinat legea antropogenă (Lex humana) și legea pozitivă (Lex posita sau ius
positivum). Cu toate acestea, există o diferență subtilă între ele. În timp ce legea umană consideră
legea din poziția originii sale (adică cel care a pus-o), legea pozitivă consideră legea din poziția
legitimității sale. O lege pozitivă este o lege conform voinței celui care a creat-o și, prin urmare, o
lege pozitivă divină poate exista în același mod ca o lege pozitivă creată de om. Teoria dreptului
pozitiv provine din puterile care l-au adoptat. Acest tip de lege este necesar deoarece este creat de
o persoană sau adoptat de stat pentru a proteja drepturile persoanelor guvernate, pentru a rezolva
litigiile civile și, în final, pentru a menține ordinea și securitatea în societate.
Thomas Mackenzie a împărțit legea în patru părți cu două tipuri de legi pozitive: legea divină
pozitivă, legea naturală, legea pozitivă a Statelor Independente și Legea Națiunilor. Prima, legea
divină pozitivă, "privește îndatoririle religiei" și este derivată din revelație. El îl contrastează cu
dreptul natural divin, care este "recunoscut numai de rațiune, fără ajutorul revelației." al treilea drept
pozitiv al Statelor Independente este dreptul stabilit de "puterea supremă în stat". Este, cu alte
cuvinte, un drept pozitiv creat de om. a patra, legea Națiunilor, reglementează "statele
independente în relațiile lor între ele"

1.2 Legea pozitivă ca regulator al comportamentului are o serie de trăsături caracteristice. Se

disting următoarele semne de drept: caracter imperios de stat — statul creează norme juridice într-
o ordine specială, strict definită, de către funcționari și organe speciale; normele de drept sunt
obligatorii pentru toți cei implicați; coerența — normele de drept sunt combinate într-un sistem logic
structurat, unificat și interconectat de prescripții; Certitudinea formală — normele juridice externe
sunt obiectivate în diverse surse de drept( contracte normative ,acte juridice normative, lege,
obiceiuri legale etc.); obligație generală - respectarea strictă a normelor de drept de către toți
subiecții de drept, inclusiv autoritățile publice; Normativitate-legea este un set de reguli de conduită
care sunt concepute pentru acțiuni multiple și pe termen lung, legea reglementează cazurile de
viață tipice, cele mai frecvente, caracterizându—le prin trăsături și calități comune (persoană
juridică, contract, act criminal etc.); non-personificarea - apelul cerințelor Legii la un cerc
nedeterminat de persoane; Securitatea statului — în caz de nerespectare și încălcare a normelor
legale, statul, reprezentat de agențiile de aplicare a legii, are dreptul de a aplica măsuri de
constrângere de stat, inclusiv răspunderea juridică; Stat-caracter obligatoriu—dreptul este asigurat
și protejat de constrângerea statului în cazul în care comportamentul unui cetățean nu respectă
reglementările, acest subiect va fi supus măsurilor de responsabilitate juridică impuse de
autoritățile statului autorizate într - un mod strict prescris (amendă, arestare, închisoare etc.).

1.3 Evaluaţi validitatea tezelor de bază ale pozitivismului etatic german

36. Cunoașterea juridică în calitate de activitate umană profesională

1.1. Relatați ce semnificație au noțiunile: gnoseologie, epistemologie, epistemologie juridică.
1.2. Delimitați între dimensiunile de manifestare a epistemologiei juridice.
1.3. Argumentați relevanța cunoașterii juridice pentru practica juridică.

Raspunsuri
1.1. Gnoseologia numită și teoria cunoașterii , este acea ramură de filozofie care studiază natura
cunoașterii . Teorie filozofică asupra capacității omului de a cunoaște realitatea și de a
ajunge la adevăr; teoria cunoașterii.

Epistemologia-este teoria cunoașterii științifice. Este o ramură a filozofiei care se ocupă cu

originile, natura și scopurile, metodele și mijloacele cunoașterii. Epistemologia are la bază
două întrebări:
Ce este cunoașterea?
Cum se poate realiza cunoașterea?

Teoria cunoașterii este o formă abstractă a filosofiei numită gnoseologie, și avem așa
numita epistemolgia juridică care include principiile,metodele ,cunoașterii științifice în
structura procesului cognitiv în drept.

1.2. Deci, statulul epistemic (ştiinţific) al ştiinţelor juridice este exprimat prin dimensiunea
evaluativă şi descriptivă a cunoaşterii juridice sistematice. Obiectul ştiinţelor juridice nu
există prin el însuşi, ci reprezintă activitatea ca atare a oamenilor care studiază societatea.
Din acest unghi de vedere, teoria generală a dreptului realizează prin statutul său o dublă
deschidere: una spre ştiinţele juridice particulare şi cea de-a doua spre filosofie, ca
concepţie generală. Din cadrul ştiinţelor juridice primeşte informaţia empirică şi o redă în
categorii şi principii operaţionale pentru cunoaşterea factual-pozitivă, iar de la filosofie
preia concepte şi reguli metodologice cu rol evaluativ şi general-empiric.
Cunoaşterea din cadrul dreptului poartă un caracter evoluat ce ţine de esenţa ştiinţelor
juridice. Majoritatea autorilor consideră că în descoperirea esenţei ştiinţelor juridice primul
pas este dezvăluirea, cunoaşterea esenţei şi identităţii dreptului. Cunoaşterea fenomenului
juridic se caracterizează prin specificitate, complexitate, identitate şi relevă două planuri de
cunoaştere a acestuia (a fenomenului juridic): - ca expresii particulare ale normativităţii
sociale; - ca interacţiune cu celelalte zone ale cunoaşterii sociale. Adică, este vorba despre
apariţia unor domenii specializate ale cunoaşterii ştiinţifice, şi, în acest caz, este vorba
despre epistemologia dreptului.

1.3. Cunoaşterea fenomenului juridic se caracterizează prin specificitate, complexitate,

identitate şi relevă două planuri de cunoaştere a acestuia (a fenomenului juridic): - ca
expresii particulare ale normativităţii sociale; - ca interacţiune cu celelalte zone ale
cunoaşterii sociale. Este important de menţionat că cunoaşterea juridică, prin specificul
său, implică o serie de cerinţe cu profil material-faptic şi psihologic. Ea este orientată spre o
ordine social. Cunoaşterea juridică constituie astfel o realitate care, în toată complexitatea
ei, este paralelă cu realităţile sociale şi suprapusă lor, dar ea nu se poate, niciodată,
produce separat, ci se aplică întotdeauna acestor realităţi. Ea foloseşte cunoştinţele morale
în mod imediat, iar pe cele sociale în mod mediat. Dreptul, printr-o apropiere a moralului şi
a socialului, preface aceste cunoştinţe în ceva pur juridic.
e. Cunoaşterea juridică se caracterizează prin socialitate, care este o particularitate inclusă
caracterului cultural al tuturor realităţilor dreptului. Iar subiectul şi obiectul cunoaşterii
 juridice se unesc într-o singură realitate, acea a omului ca personalitate culturală, care
acţionează şi săvârşeşte anumite fapte. Activitatea practică şi cea cognitivă reprezintă două
direcţii majore de manifestare a creaţiei umane, indisolubil legate între ele. Intervenţia
fiinţei umane ca agent în seria transformărilor materiale defineşte statutul ontic al omului
şi conduce, totodată, la conturarea opoziţiei dintre subiect şi obiect, la apariţia problemei
cunoaşterii. Cunoaşterea este legată de activitatea practică prin coincidenţa dintre agentul
acţiunii şi subiectul cunoscător, prin delimitarea continuă a obiectului cunoaşterii, precum
şi prin condiţionarea socială a cunoaşterii.

37. Elemente de epistemologie juridică

1.1. Explicaţi noţiunile de gnoseologie, epistemologie, adevăr, adevăr juridic.
1.2. Identificaţi modurile de abordare şi aspectele adevărului juridic.
1.3.Estimaţi specificul cunoaşterii adevărului în drept
Raspunsuri
1.1. Gnoseologia numită și teoria cunoașterii , este acea ramură de filozofie care studiază natura
cunoașterii . Teorie filozofică asupra capacității omului de a cunoaște realitatea și de a
ajunge la adevăr; teoria cunoașterii.

Epistemologia-este teoria cunoașterii științifice. Este o ramură a filozofiei care se ocupă cu

originile, natura și scopurile, metodele și mijloacele cunoașterii. Epistemologia are la bază
două întrebări:
Ce este cunoașterea?
Cum se poate realiza cunoașterea?

Adevar- este o categorie filosofică, ştiinţifică şi culturală fundamentală, valoare teoretică şi

practică universală ce exprimă idealul cunoştinţei în toate domeniile activităţii intelectuale
pe parcursul întregii istorii a omenirii.

Adevarul juridic-apare in scopul, in procesul si ca rezultat al realizarii dreptului, atit aplicarii

acestuia de catre autoritatile statale(in special instantele judecatoresti) cit siin respectarea
si executarea dreptului de catre subiectii acestuia.

1.2. Abordarea advarului juridic trebuie realizata prin intermediul urmatoarelor

aspecte:elaborarea si promulgarea legilor, interpretarea normelor,aplicarea continutului
normei la cazuri concrete.
Aspectele imporante privind adevarul juridic releva distinctia intre trei momente ale
dreptului:
-elaborarea si promulgarea
-interpretarea normelor
-aplicarea la cazuri convete
 1.3. Cu toate că adevărul este un concept logico-semantic ce priveşte raportul dintre idee şi
lumea externă, că el exprimă capacitatea noastră de a surprinde, fixa şi comunica prin
intermediul semnelor structura şi proprietăţile lumii obiective, mai presus de
subiectivitatea agentului cunoscător, oamenii, clasele şi grupurile sociale au atitudini
diferite faţă de adevăruri, faţă de una şi aceeaşi mulţime de propoziţii adevărate ;
interesele şi pasiunile îi conduc adesea la selectarea şi reţinerea numai a anumitor
enunţuri, la ignorarea şi contestarea altora. Raportul dintre aserţiunile noastre şi lumea
externă ţine nemijlocit de cunoaşterea ştiinţifică şi de gnoseologie, iar atitudinea claselor şi
grupurilor sociale faţă de anumite adevăruri, deja descoperite, ţine mai degrabă de
sociologia cunoaşterii, de psihologia socială sau de ideologie. Adevarul este imperativul
debaza al oricarui proces judiciar.Cunoasterea adevarului in drept este important in
realizarea dreptului. Importanta adevarului pentru individ, datorita influentei pe care
dreptul il are asupra oamenilor

38. Epistemologia juridica.

1.1. Relatați despre esența epistemologiei juridice.
1.2. Caracterizați cadrul problematic al epistemologiei juridice.
1.3.Evaluați modul în care se manifestă cunoașterea teoretică în relație cu cea practică (empirică) în
activități profesionale distincte.

Raspunsuri
1.1. Sub acest aspect in cadrul stintei dreptului, prima necesitate epistemologicà este
de a releva pluralismul punctelor de vedere, si a le accepta. Din punct de vedere stintific
transarea controversei in favoarea sau defavoarea unei teorii este relativà. Cel mai
frumos aport al epistemologiei contemporane este cà a demonstrat cà nu se poate
pretinde sã se decerneze sau sà se retinà un brevet de stintificitate. in acest context
este de subliniat important mentinerii deschise a tuturor sanselor combatere
argumentatà a teoriilor juridice, care desigur, nu se pot sustrage influentelor
ideologice si aprecierilor valorice, dar stinta dreptului trebuie sà isi insuseascà in mod
creator si specific una din marile lectii ale epistemologiei recente ce demonstreazà cã
dacà existà o garantie de stintificitate, ea nu poate veni decât de la existenta unei
comunitàti stintifice care sà functioneze ca o colectivitate criticà, ca unul din motoarele
cunoasterii domeniului cercetat. Această știință nu este altceva decât cel însărcinat cu
înțelegerea cunoștințelor științifice cu ajutorul tuturor datelor sau aspectelor posibile;
unde sunt luate în considerare aspectele sociale, psihologice și istorice.
Acest lucru ne permite să ne punem întrebări precum „ce este cunoașterea?” sau
similar, pentru a găsi un răspuns logic și analizabil cu factorii menționați anterior. În
acest fel, putem trage concluzii despre funcționarea cunoștințelor științifice sau a
cercetării. Dar, în plus, există multe funcții ale epistemologiei pe care le vom descrie
mai jos.

1.2. Problematica epistemologiei juridice- se inspira pi abordeazia pe teren jurialit

o serie de teme de epistemologie generalà precum: tormele si metodele cunoasteri
 stiinfifice, problema stinfificà, adevärul, convergenta metodelor si a perspectivelor
disciplinare in metastinta actualà, rafionalitatea stiintei, logica si metodologia
descoperirii stintifice, corelatii epistemologice dintre stiinta fundamentalä
- stinta
aplicatà, istoricitatea stintei, contextul social si stiinta, valorile sociale in relatie cu
criteriile interne de evaluare in dezvoltarea stintei, in acelasi timp, epistemologia
dreptului include un sir de problem particulare,
cum ar fi:
- relatia socialitate-juridicitate;
- relatia cunoastere comunà-cunoastere stintificà, cunoscut find faptul cã
cunoasterea juridicà comunà este prezumatà ca find stiintificà;
- standardele pentru aprecierea gradului de stintificitate in cadrul cunoasterin
juridice in care se opereazà cu opinii, puncte de vedere, teorii juridice, concepti
doctrinare, etc.;
- configuratiile cunoasterii juridice, relatile dintre regim juridic, institute juridica,
ordine juridicà, ramurà de drept, subramurà de drept;
- specificitatea cunoasterii juridice in caul diferitilor agenti sociali;
- relatile dintre cunoasterea juridicà stintificà si puterea socialà in conditile in care
dreptul este si o expresie normativà a puterii de stat;
- statutul epistemologic al unor entitäti precum lacuna, prezumtia,fictiunea, etc.
Din perspectivà epistemologicà se pot oferi multiple sugestii metodologice pentru
evitarea unor ,,Capcane" sau abordäri sterile in cercetarea fenomenului juridic si
cunoasterea aprofundatà a acestuia.

1.3. Scopul procesului de cunoastere este descoperitea insufirilor principale ale

obiectelor, stabilirea cauzelor fenomenelor, aflarea legilor de dezvoltare a realitai,
care
sunt necesare omului in activitatea sa de zi cu zi.
Analiza mecanismului de realizare a procesului de cunoastere conduce la
evidentierea
deosebirii intre cunoasterea empiricà si cunoasterea teoreticà. „, Cunoasterea
empiricà este insusirea de cätre agentul cunoscator a unei informati legate
nemijlocit de situatile
praxiologice in care actioneazà, si de utilizarea semnelor limbii naturale prin
desemnarea si transmiterea acestora" », Cunoasterea teoreticà (sistematicà) se
deosebeste de cea empiricà prin introducerea alaturi de limba naturalà a unui
sistem special de semne si definirea riguroasà a conceptelor si propozitiilor utilizate,
prin instituirea unor ample demersuri logice, constructive, cu accentuatà valoare
operationalà".
In ceea ce priveste structura cunoasterii stintifice, poate fi facutà diferenta intre
nivelul empiric si cel teoretic. Diferenta intre ele poate fi facutà in baza obiectului
cercetarii, mijloacelor si metodelor utilizate in cercetare.
Cunoaşterea empirică şi cunoşterea teoretică continuă şi aprofundează procesul de
reconstrucţie raţională a lumii. Este foarte dificil de a le despărţi, deoarece legăturile dintre
ele au un caracter de continuitate. Ele se deosebesc prin obiectele lor specifice. Obiectele
nivelului empiric se constituie ca rezultat al unor operaţii ale subiectului, mijlocite de
 activităţile sale perceptive, pornind de la datele cunoaşterii de observaţie, şi, de aceea,
reprezintă aproximări ale unor fragmente de realitate. Obiectele nivelului teoretic sunt
rezultatul unor activităţi de abstractizare mult mai profunde, şi anume al idealizării sau
abstractizării constructive. Cele două niveluri pot fi diferenţiate şi prin natura legilor pe care
le formulează şi le aplică în realizarea unei explicaţii. Cele două nivele se deosebesc între ele
şi prin limbajele utilizate. Nivelului empiric îi corespunde un limbaj empiric, ai căror termeni
descriptivi desemnează însuşiri şi relaţii perceptibile ale obiectelor reale, iar nivelului
teoretic îi corespunde un limbaj teoretic, care conţine termeni descriptivi ai căror
semnificaţie nu poate fi determinată prin definiţii explicite pe baza termenilor de
observaţie. Cunoaşterea empirică este orientată spre cercetarea fenomenelor şi relaţiilor
dintre ele. La nivelul teoretic, se evidenţiază însuşirile şi 12 conexiunile esenţiale într-o
formă pură. Deci cunoaşterea empirică şi cea teoretică cercetează diferite aspecte ale
realităţii. Pentru cunoaşterea empirică, este caracteristică activitatea de fixare a faptelor.
Cunoaşterea teoretică este efectuată la nivelul abstracţiilor de grad înalt. Drept instrument,
se utilizează noţiunile, categoriile, legile, teoriile etc.

39. Adevărul juridic

1.1. Relatați despre moduri de definire a adevărul juridic
1.2. Comparați între tipuri de adevăr juridic
1.3. Evaluați modul în care se manifestă adevărul în drept și indicați dependența de proceduri
juridice a acestuia.

Raspunsuri
1.1. Într-o situație ideală, adevărul juridic ar putea fi definit, logic formal, adăugând la
notele necesare și esențiale (gen proxim) ale adevărului acele semne specifice ale
juridicului, care sunt obținute într-o situație concretă (diferență specifică). Este
regretabil faptul că științele filosofice consacrate cercetării adevărului (gnoseologia și
epistemologia) deocamdată încă nu ne-au oferit o definiție unanim recunoscută de
specialiști și aplicabilă, în mod univoc, în toate domeniile științelor particulare. În știința
dreptului întâlnim variate nume ale adevărului: material, formal, obiectiv, procesual,
judiciar, convențional etc. Având în vedere că dreptul se divide în material și procesual,
în știința dreptului continental (romano-germanic), de asemenea, putem întâlni
termenii adevăr juridic material și adevăr juridic procesual (judiciar).
(nu sunt sigura ca e correct)
1.2. Adevărul ontic este situația cînd obiectul individ corespunde cu un model sau
ideal.În cazul identificării anumitor obiecte sau persoane,avem de a face cu adevăr
ontic.
Adevărul corespondență este acel tip de adevăr cînd conștiința subiectului cunoscător reproduce
obiecte,relații ,fenomene , naturale sau sociale.
În realitatea juridică ,adevărul material se obține în baza legăturii cauzale(de ex. atunci cînd
cercetăm o infracțiune,ce s-a întîmplat,în ce împrejurări și cine este inculpat).Adevărul material se
interpretează prin prisma legii.
Adevărul validitate este adevărul formal,aplicat în activitatea jurdică ,acel adevăr obținut pe cale
rațională prin respectarea anumitor legi sau reguli ale gîndirii corecte ,cînd se obține o concluzie
adevărată.
Normele juridice reprezintă premisa majoră (de bază) , a unui raționament juridic în care se descrie
fapta juridică. În partea specială a codului penal sînt fixate tipurile de infracțiuni(furt,jaf,omor).
Orice infracțiune este pasibilă pedepsei penale(jaful este infracțiune).
Adevărul juridic de tip coerență presupune că într-un sistem de judecăți nu pot exista contradicții
de ordin formal de același tip și sub același raport. (nu se admit contradicții între articolele părților
speciale ale aceluiași cod de legi,nu se admit contradicții între codurile de legi ale unei ramuri de
drept și constituție).
Infracțiunea ,acțiunea sau inacțiunea, săvîrșită cu vinovăție ,pasibilă pedepsei penale.
Natural ,obiectiv este ceea ce există într-adevăr.Iar ,codul de legi reprezintă un adevăr pragmatic.
Prezumția nevinovăției este un adevăr pragmatic ,omul se consideră nevinovat,pînă nu se
demonstrează vina lui prin judecată.
Adevărul validitate este adevăr pragmatic introdus în practică prin evaluare.În evaluarea faptelor
trebuie să ținem cont de măsură.
Adevărul consensual ,este adevăr obținut cu acordul tuturor(toate hotărîrile se adoptă prin
consens).
Adevăr de racitate care se aplică în judecăți cînd se facultatea mărturii(adevăr obiectiv),latinescul
verum.
Opusul adevărului de racitate este minciuna. Contrarul adevărului obiectiv este eroarea. Adevărul
justețe este adevăr normativ. O legătură cauzală reprezeintă deplasarea unui obiect din punctul a
în punctul b,poate fi calificat ca un împrumut sau furt (sustragerea bunurilor).
Hotărîrea judecătorească trebuie interpretată ca un adevăr justețe,care include diferite tipuri de
alte adevăruri,material,formal.

Alt rs-nu sunt sigura care e corect

Atunci când vorbim despre felurile de adevär, putem sà utilizam diverse criterii pentru
a obtine o tipologie a acestora. Astfel, a) dupà modalitatile fundamentale ale cunoasterii
teoretice, sistemice, specializate deosebim adevar stintific, adevär artistic, adevär filosofic,
etc.; b) din punct de vedere epistemologic deosebim adevär formal si adevär factual; c) dupà
ramurile stiintei, deosebim adevär juridic, adevar istoric, adevär moral, etc.; d) din punct de
vedere logic avem adevar analitic (logic) si adevär sintetic (empiric).
A. Dobre50' mentioneazà la fel posibilitatea utilizàrii diferitor criterii pentru a face
deosebire intre tipurile de adevar, limitându-se la evidentierea in calitatea de criteriu
modalitätile principale ale activitatii spiritului uman, dupà care deosebim: adevarul
cunoasterii stintifice si adevärul cunoasterii comune. in interiorul cunoasterii stintifice,
find posibilà distinctia: dupà ramurile stintei (adevär juridic, istoric, matematic,etc.); si
dupà criteriul logic-formal (adeväruri factuale si cele logico-formale sau adevärun
sintetice si adevaruri analitice.
in tratarea adevárului in general putem sà vorbim despre câteva perspective: cea
gnoseologicà si cea axiologicà. Spre deosebire de modul in care este abordat adevrul in
cadrul celei dintâi perspective, in ca de-a doua, adevärul apare ca una dintre valorile
umane fundamentale, prin intermediul cáreia omul se inscrie in cadrul existentei sociale
1.3. devărul nu poate fi descoperit fără acuitatea privirii morale, iar dreptatea ca formă
de manifestare a binelui nu este posibilă fără adevăr. Cea mai fregventa intilnita
interpretare este cea conform careia adevarul juridic este cel constatat de instanta
judecatoreasca.
Cu referire la valoarea adevárului in instantà, in literaturà sau conturat douà viziuni:
•Una afirmã cà adevárul este imperativul de bazà al oricärui proces judiciar;
• Alta considerà cà da adevärul este important, dar mai sunt si alte considerente,
mult mai importante decât acesta. Este interesantà viziunea asupra adevärului in
instantele sistemului common law Prima si cea mai izbitoare caracteristicà a dreptului
comun este acordarea prioritati justifiei
fatà de adevär. intr-o cauzà penalà problema nu constà in a stabili ráspunsul la
intrebarea dacà cineva este ,,vinovat sau nevinovat?", ci in stabilirea ráspunsului la
intrebarea dacà spoate partea acuzàrii sà-si demonstreze pozitia in conformitate cu
regulile existente?"
Aceste reguli sunt modelate pentru a asigura „, un joc echitabil", dar, din päcate, in
detrimentul adevarului. Atitudinea dreptului comun intr-o cauzà civilà este
esentialmente aceeasi. Care este situatia in sistemul de dept al Republicii Moldova.
Oricare lege sau regulament procedural va face , scurtäturi" in procesul stabilirii
adevärului, acordand prioritate unei alte valori: egalitatea armelor - un principiu riguros
apärat de CIEDO:
apárarea confidentialitatii comunicárii dintre avocat si client;, apärarea drepturilor si
libertátilor fundamentale ale omului, etc. in alti termini, observam cà cäutarea
adevärului,
ca scop in sine, este restrins. De ce? Pentru cà instantele judecâtoresti (precum si restul
organelor jurisdictionale ale statului) nu au scopul stabilirii ade värului cu orice pret.
Sarcinile procedurii civile constau in judecarea justà, in termen rezonabil, a cauzelor de
apärare a drepturilor incâlcate sau contestate, a libertätilor si a intereselor legitime ale
persoanelor fizice si juridice si asociatiilor lor, ale autoritätilor publice si ale altor
persoane care sânt subiecte ale raporturilor juridice civile, familiale, de muncà si ale
altor raporturi juridice, precum si in apararea intereselor statului si ale societàtii, in
consolidarea legalitatii si a ordinii de drept, in prevenirea cazurilor de incâlcare a legii.
Procedura penalà este si mai restrictiva. Principiile acesteia, enuntate in Codul de
Procedurà Penalà, nu consacrà determinarea adevarului, ci doar cercetarea liberà si
multiaspectualà a probelor prezentate.
(nu sunt sigura ca e corect)
40. Specificul valorilor juridice
1.1. Prezentaţi antropologia valorilor.
1.2. Argumentaţi fundamentarea dreptului pe valori.
1.3. Formulaţi viziunea proprie asupra demnităţii umane ca valoare fundamentală a
dreptului.

Raspunsuri
1.1. Obiectul de studiu al antropologiei valorilor – raportul dintre om și lumea valorilor.
Presupozițiile fundamentale ale existenței valorilor sunt esența spirituală a omului însuși și
libertatea voinței lui (Spiritul și libertatea voinței). Valorile conferă existenței omenești și
societății sens și semnificație. Omul actioneazà, creeazà si dà valoare lucrurilor,
fenomenelor, contextelor. Conduita se bizuie pe logica preferintei, pe alegere intre
alternative, care solicit invocarea unui criteriu de evaluare. Asa cum mentioneazà prof. Ion
Craiovan, „relatia omului cu lumea valorilor nu este pur si simplu un ,,exercitiu cultural" mai
mult sau mai pufin optional... El alege nu numai pentru cà preferà sã aleagà, ci pentru cà se
afla neincetat si efectiv in tot felul de situatii in care trebuie sà aleagà, resimtind acut
nevoia unei ghidäri apreciative, a unei optiuni valorice"
Axiologia este teoria generalà a valorilor, ace disciplinà filosoficà care studiazà
geneza si natura valorii, clasificarea si ierarhia valorilor, functionalitatea valorii la nivel
individual si de grup. in functie de abordärile referitor la natura, originea (geneza) si rolul
(functia) valorilor, s-au constituit trei mari orientàri in axiologie: obiectivismul absolutist
(valorile sunt independente de obiect si subiect; nu depind de vointa umanà; nu apar si nu
dispar, sunt eterne, au valabilitate absolutà), subiectivismul relativist (valorile sunt instituiri
subiective ale constiintei umane; toate valorile fin de om; tin de latura subiectivà, afectivà
si volitivà a individului)$20 si realismul (valorile nu sunt altceva decât o reflectare a
calitàtilor diferitelor obiecte, lucruri din mediul inconjurátor)

1.2. Atunci cind se discuta despre valorile in drept trebuie luate in calcul mai multe
astecte: dreptul ca valoare, dreptul fundamentat pe anumite valori si valorile fundamentale
ale dreptului. Astfel orbind despre fundamentarea dreptului pe valori putem spune ca
continutul normativ juridic este configurat pe asteptärile, aspiratile comunitàtii. Puterea de
stat apartine poporului si acesta este titularul dreptului de a decide directia de dezvoltare a
societäti. Astfel, continutul sistemului de dept va reflecta ceea ce îsi doreste si spre ce
aspirà o anumità comunitate. Continutul normative totdeauna va reflecta gradul de
dezvoltare a anumitei comunitàti si va actiona si influenta eficient relatile sociale numai
dacà continutul normativ va fi in corespundere cu nazuintele, doleantele, aspiratiile si
temerile pe care le impärtäsesc membrii anumitei comunitati. De aici, continutul normativ
este fundamentat pe valorile pe care le impärtásesc membrii comunitatii asupra cärora
normele juridice produc anumit impact.

1.3. Noţiunea „demnitate” exprimă onoarea, prestigiul, consideraţia, cinstea, stima,

buna credinţă, probitatea, corectitudinea, onestitatea, respectul, preţuirea de care se
bucură o persoană, adică integritatea ei morală, latura morală a personalităţii sale.
Contactul dintre demnitate şi drept nu a fost, aşadar, rezultatul unui proiect deliberat,
încheierea reuniunii unor minţi luminate care au înţeles necesitatea transferării conceptului
 în zona normativă, ci consecinţa unor evenimente dramatice, care au lezat fiinţa umană în
mod direct, zguduitor şi pe scară largă. Cu alte cuvinte, a fost nevoie ca demnitatea umană
să fie masiv prejudiciată pentru a ne reaminti că există.
Demnitatea persoanei/umana nu constituie numai un drept fundamental în sine, ci reprezintă
însuşi temeiul drepturilor fundamentale. mportanţa deosebită a demnităţii umane este unanim
recunoscută de literatura de specialitate, aceasta calificând-o ca „cel mai de seamă principiu al dreptului
obiectiv” , „cea mai înaltă valoare a Constituţiei” , „punctul fix al ordinii de drept” , „principiul cons
tuţional cel mai valoros” , „principiul fundamental al sistemului cons tuţional de valori”. una dintre cele
mai importante valorii fundamentale a cetățeanului într-un stat de drept, o constituie – demnitatea
umană. Demnitatea umană este un criteriu de apreciere între oameni. Ea vine din propria fire, dar,
Academia de Administrare Publică desigur, și de la alţi oameni. Demnitatea umană trebuie să fie una
pentru toţi. Însuși omul trebuie să fie demn că e om. Demnitatea umană este o necesitate, și, în același
timp, o condiţie de care este legată însăși existenţa fiinţei umane ca individ, ca „homo sapiens”. Nu în
zădar, în toate actele internaţionale de rând cu proclamarea drepturilor omului se subliniază
obligativitatea respectării demnităţii umane. Anume din considerentele de mai sus, susținem că trebuie
protejată și demnitatea fizică într-o egală măsură cu demnitatea morală.
Este de notorietate faptul cà demnitatea tine de identitatea persoanei umane, ca fiintà
inzestratà cu ratiune si constiintà. Ea este o componentà a dimensiunii umane, a civilizatiei si
a progresului. Demnitatea umanà si-a consolidat rostul si pozitia in doctrinà, in constitutii, in
practicà, in cutumele nationale si internationale. Ea este prezentà in limbajul european si in
limbajul lumii. Declaratia Universalà a Drepturilor Omului (1948) a proclamat, in preambulul
säu, intr-un limbaj farà echivoc, idealurile unei lumi constitute pe pace, democratie, drept si
justitie, astfel: „ Considerand cà recunoasterea demnitàtii inerente tuturor membrilor familiei
umane si a drepturilor lor egale si inalienable constituie fundamentul libertatii, justifiei si
päcii in lume,. . considerand ca in Cartà, popoarele Natiunilor Unite au proclamat din nou
credinta lor in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei
umane.….
In plan coneret, demnitatea umanà poate fi cu mari dificultati supusà unui proces de
abstractizare, find legatà in mod profund de exercitiul altor drepturi fundamentale si poate fi
inteleasà doar in contextul social, politic, cultural si istoric ce defineste valorile unei natiuni.
Demnitatea umanà nu este numai un drept fundamental, constituje el insusi baza realà
a drepturilor fundamentale. Dreptul la demnitatea umanà recunoaste in mod intrinsec valoarea
egala a fintelor umane independent de statutul social san productivitatea economicà.
Principiul respectárii demnitatii umane a fost la baza elaborarii tuturor instrumentelor
nationale si internationale cu privire la drepturile omului cum de altfel se regäseste in
Declaratia Universala a Drepturilor Omului câ „dreptul la demnitate este inerent, egal.
inalienabil pentru toti membri societâtin" , Carta in schimb este una dintre textele care
consacra principiul demnitatii in primul articol al ei (,.Demnitatea umanà este inviolabilà.
Aceasta trebuie respectatà si protejata.

41. Funcţionalitatea sistemului de valori

1.1. Prezentaţi criterii de clasificare a valorilor juridice.
1.2. Analizaţi funcţionalitatea valorilor juridice la nivel individual.
1.3. Formulaţi viziunea proprie asupra securităţii (siguranţa şi stabilitatea) ca valoare fundamentală
a dreptului.
Raspunsuri
1.1. Exista o multitudine de valori, ele fiind itr-o interdependenta sistemica. Prof. Constantin
Stere invoca urmatoarele criterii de clasificare ;
a) Dupa natura domenului ( valori economice, politice ,juridice, morale, artistice, stiintifie,
filosofoce, religioase)
b) Dupa rolul lor (valori fundamentale, valori scop si valori mijloc, insttumentale)
c) Dupa gradul de impact cu societatea ( valori sociale si valori individuale)
d) Dupa natura lor ( valori ale lucrurlor si valoarea persoanelor)
e) Dupa gradul de stabilitate (valori temporare, ale tranzitiei si valori perene)
1.2. Fiecare societate are un sistem distinct ,propriu de valori. Valorile juridice au o dimensiune
sociala si una individuala de functionare. Conduita individualà este totdeauna exprimarea unei
atitudini launtrice, intr-un raport social oarecare. La nivel individual, valorile au rolul de a ajuta
individul sá se integreze in mediul social din care face parte. Societatea inoculeazà individului
idei (care sunt valorizate) si fiecare individ isi asumà anumite model de comportment din mediul
din care provine. Individul ce impärtäseste sistemul valoric comun pe langà faptul cá define
anumite abilitäti de interactiune cu alti membri a comunitätii, mai obtine si un cerc de persoane
solidare, ca ce uneori duce la formarea unor grupuri, asociati de interese. valorilor social comune
permite individului sã isi aprecieze propriul comportment (ex: am procedat ca „,toatà lumea",;
am procedat incorect dar nu am avut altà ; am procedat cu incalcarea legii deci incorect) si sã ia
decizii (din punct de vedere social) corecte (ex: legea nu prescrie in anumità situatie detalii, aça
incât situatia individual implicà apelarea la principiile general ale dreptului care consfintesc setul
social de valori).

1.3. Într-un stat de drept, respectarea principiilor precum legalitatea, securitatea juridică sau
previzibilitatea normelor juridice trebuie să fie de domeniul normalităţii. Atunci cînd însă
normalul se transformă în anormal, vorbim deja de o stare de insecuritate juridică, care
generează lipsa de încredere a cetăţeanului în autorităţile publice ale statului şi în normele pe
care acestea le edictează. Potrivit doctrinei franceze, securitatea juridică se caracterizează prin
faptul că aceasta trebuie să protejeze persoana „de pericolul care vine chiar din partea dreptului,
contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze” şi are un
conţinut complex, în sensul că ea comportă două mari categorii de reguli, pe de o parte, cele care
vizează calitatea dreptului şi, pe de altă parte, cele care privesc asigurarea stabilităţii situaţiilor
juridice, respectiv neretroactivitatea legii şi previzibilitatea acesteia şi a acţiunilor statului,
numită şi „principiul încrederii legitime în continuitatea acţiunilor statale”. În acest context, s-a
susţinut că o noţiune mai potrivită decît cea de „securitate juridică” ar putea fi cea de „fiabilitate
a dreptului”.
Necesitatea studierii principiului securităţii juridice este indubitabilă din mai multe considerente
— În primul rînd, pentru a fi funcţional, acest principiu are nevoie de o definiţie clară şi
accesibilă, astfel încît să nu fie perceput ca o noţiune abstractă.
— În al doilea rînd, importanţa explicării conţinutului principiului este majoră mai ales într-un
stat de drept, deoarece atît autorităţile publice, cît şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să-l
aibă în vedere, primele în emiterea/adoptarea actelor juridice, celelalte în soluţionarea litigiilor
— În al treilea rînd, preocuparea pentru asigurarea securităţii juridice este de actualitate, mai ales
în condiţiile creşterii cantitative a legislaţiei din ultimii ani, determinată de creşterea
 complexităţii dreptului, ca urmare a dezvoltării noilor surse de drept, mai ales a celor comunitare
şi internaţionale, precum şi a evoluţiei societăţii, a apariţiei unor noi domenii de reglementare.
In opinia proprie Securitate ca valoare fundamental a dreptului este importanta pentru fiecare
cetatean cit si pentru stat .

42. Justiţia ca valoare socială

1.1. Descrieţi justiţia ca valoare socială.
1.2. Apreciaţi interconexiunea justiţiei ca valoare socială cu alte valori juridice.
1.3. Apreciaţi importanţa respectării principiului echităţii şi justiţiei pentru o bună guvernare.
Raspunsuri
1.1. Fără justiţie nu poate exista o veritabilă şi eficientă democraţie. Ea este cea care veghează
apărarea valorilor sociale recunoscute într-o societate democratică, la promovarea şi apărarea
drepturilor fundamentale ale omului. Cu referinţă la accepţiunea de justiţie în calitatea sa de
valoare socială protejată de normele incriminatorii ale dreptului penal, în literatura de
specialitate pot fi evidenţiate două puncte de vedere. Unui autori interpretează această noţiune în
sens restrâns, rezumând-o doar la activitatea instanţelor de judecată, iar alţii în sens larg,
extinzând-o şi la activitatea altor organe de drept care contribuie la înfăptuirea actului de justiţie.
Printre adepţii primului punct de vedere se înscrie autorul V.Stati, care menţionează: „În
realitate, există o singură accepţie a acestei definiţii: cea pe care ne-o sugerează legiuitorul în
art.114 al Constituţiei. Iar din aceasta rezultă cu claritate că justiţia este înfăptuită de instanţele
judecătoreşti, nu şi de alte organe. Potrivit celui de-al doilea punct de vedere, la baza căruia stă
semnificaţia largă a noţiunii de justiţie, se consideră că obiectul juridic de grup al infracţiunilor
contra justiţiei îl formează cumulul de relaţii sociale care asigură funcţionarea normală a
sistemului organelor judiciare şi a celorlalte organe de drept care contribuie la înfăptuirea
justiţiei. Astfel, justiţia ca obiect al protecţiei juridico-penale are o accepţiune mai largă decât
justiţia văzută ca o activitate specifică a statului, realizată de către instanţele judecătoreşti în
contextul examinării cauzelor penale, civile, contravenţionale etc. Justiția, ca ϐinalitate și valoare
socială, este o reluare în conștiința modernă a noțiunii binelui comun, dar cu care nu se
confunda.

1.2. Interconexiunea justiţiei ca valoare socială cu alte valori juridice. Conexiuneacu liberatatea-
liberatea este baza oricarei institutii juridice. Orice persoana are nevoie de suguranta si garantii
ca nu vor exista imixtiuni in alegera sa libera. Libertatea constituie un dintre valorile
fndamentale ale dreptului . Reglementarile normativ juridice per se fac posibila manifstarea
libertatii , or stabilind anumite limite compotamentale, fac posibila conexistenta acestor libertati
individuale. Conexiunea cu valorile moorale- atit normele juridice cit si cele morale vizeaza
raporturile individului cu alti indivizi. Dreptul, morala, religia, politica prezua ca omul-
personalitate are cunostinta distinctiei intre bine si rau, intre licit si ilicit, are capacitate de a
prevedea urmarile eventualei fapte, au capacitatea de a aege intre a a adopta o conduita conform
cu normele comunitatii in care traieste sa un potrivnica lor, in ambele cazuri asumindu-si
conduita. Valorile morale devin deci parte integranta a orizontului juridic ca exemplu
cinstea .Morala si valorile ei au un territoriu ,o sfera de cuprindere mult mai larga decit cea a
dreptului. Deptul este subordonat morelei. Conexiunea cu egaliataea si demnitatea- egalitatea si
 demnitatea umana ca valori isi gasesc consfitire atit in actele internationale cit si in
reglementarile normativ-juridice ale R.M

1.3. Actiunea principiului echitatii trebuie sa priveasca atât activitatea legiuitorului - în

elaborarea actelor normative -, cât si activitatea de interpretare si aplicare a dreptului de catre
organele care aplica legea.
Justitia reprezinta acea stare generala a societatii care se realizeaza prin asigurarea pentru fiecare
individ în parte si pentru toti impreuna a satisfacerii drepturilor si intereselor legitime.
Prin finalitatea sa justitia se situeaza printre principalii factori de consolidare a celor mai
importante relatii sociale, deoarece ea întruchipeaza virtutea morala fundamentala, menita sa
asigure armonia si pacea sociala, la a caror realizare contribuie deopotriva regulile religioase,
morale si juridice.
In dreptul roman, justitia se fonda pe principiul moral al dreptatii - HONESTE VIVERE. In
ierarhia legilor, în vârful piramidei sunt asezate legile divine, care dau continut legii naturii, iar
la baza piramidei stau legile umane.
Justitia urmareste ca în tratamentul dintre oameni sa fie exclusa orice disparitate care nu ar fi
fondata pe consolidarea drepturilor fiecaruia, astfel ca prescriptiile dreptului pozitiv sunt supuse
controlului justitiei. In ipoteza în care apar legi injuste se impune schimbarea lor, eventual a
ordinii existente, atunci când aceasta este un obstacol definitiv în realizarea justitiei. Echitate şi
eficienţă. Buna guvernare presupune că procesele şi instituţiile produc rezultate ce întrunesc
nevoile societăţii, asigurând, concomitent, utilizarea în modul cel mai eficient posibil a
resurselor puse la dispoziţia lor. Conceptul eficienţei în contextul bunei guvernări mai implică
folosirea durabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului ambiant. Conceptul de guvernare a
apărut odată cu dezvoltarea civilizaţie. În prezent, în literatura de specialitate nu există o
definiţie unică şi exhaustivă a „bunei guvernări,” la fel cum nici nu există o delimitare a
obiectivului acesteia, care ar presupune o acceptare universală. Acest termen este utilizat cu o
mare flexibilitate, ceea ce poate constitui un avantaj, dar şi o sursă de dificultăţi la nivel
operaţional. În funcţie de context şi de obiectivul determinat, buna guvernare cuprinde
respectarea totală a drepturilor omului, asigurarea supremaţiei legii, participarea eficientă,
parteneriatele mai multor actori, sectorul public eficient şi efectiv, legitimitatea, accesul la
cunoştinţe, informaţiile şi educaţia, acordarea atribuţiilor politice oamenilor, echitatea,
dezvoltarea durabilă, atitudinile şi valorile care promovează responsabilitatea, solidaritatea şi
toleranţa. Cu toate acestea, există un consens semnificativ, potrivit căruia prin buna guvernare
înţelegem guvernarea care:
- se bazează pe respectarea legilor şi aplicarea regulamentelor;
- presupune asumarea deplină a răspunderii faţă de membrii societăţii;
- permite participarea echitabilă a tuturor factorilor interesaţi în elaborarea şi formularea politicilor
şi deciziilor politice;
- permite participarea cetăţenilor la buna funcţionare a instituţiilor publice;
- este transparentă;
- asigură integritatea reprezentanţilor administraţiei publice;
- livrează servicii publice în mod eficient.
Buna guvernare asigură minimalizarea corupţiei, luarea în considerare a opiniilor minorităţilor, iar
vocile celor mai vulnerabile categorii ale societăţii să fie auzite în procesul de luare a deciziilor.
Buna guvernare este receptivă faţă de necesităţile curente şi viitoare ale societăţii. Buna guvernare
este pocesul prin care instituţiile publice desfăşoară activităţi publice, gestionează resurse publice şi
garantează respectarea drepturilor omului într-o manieră liberă de orice abuz şi corupţie, acordând o
atenţie deosebită principiului statului de drept. După mine, buna guvernare este pocesul prin care
instituţiile publice desfăşoară activităţi publice, gestionează resurse publice şi garantează respectarea
drepturilor omului într-o manieră liberă de orice abuz şi corupţie, acordând o atenţie deosebită
principiului statului de drept. Cu toate acestea, există un consens semnificativ, potrivit căruia prin
buna guvernare înţelegem guvernarea care se bazează pe respectarea legilor şi aplicarea
regulamentelor; presupune asumarea deplină a răspunderii faţă de membrii societăţii; permite
participarea echitabilă a tuturor factorilor interesaţi în elaborarea şi formularea politicilor şi
deciziilor politice; permite participarea cetăţenilor la buna funcţionare a instituţiilor publice; este
transparentă; asigură integritatea reprezentanţilor administraţiei publice; livrează servicii publice în
mod eficient.
La rândul lor, toţi cetăţenii trebuie să fie conştienţi de importanţa participării şi implicării lor în
procesul de guvernare. Societatea civilă poate influenţa formularea politicilor şi a proiectelor prin
intermediul calităţii de membru în comitete, grupuri de lucru, consilii locale cu impact direct asupra
cetăţenilor”.