Mihai Iacob

is a narrative cycle published in 1997 by La ctpula publishin!; house (,'Brut comix" collection). Its author, the extremely ,o*g arid promising Juaco Vizuete, achieved through this, his first Laitl*, ,nurrive recognition in the freld of Spanish alternative comics' The comic strip in question consists of four parts: La novia del Resentido' La noyia del Resentidol (a conclusi6n), El amor and Diario del Resentido.It is worth mentioning that vizuete's work was republished in 2009, undpr the label of a .,grap-hic novel". Besides the four parts which are the object of this study, t=he last version of the book also includes a preparatory *urnr" stoiy, published in E/ Vlbora magazine-in 1993.'. and an :.Epilogr",,, "rp."iutty created by the author in view of having his comics edited later into one single volume.

El paratexto literario y la traducción: algunas cuestiones teóricas con aplicaciones prácticas Mihai Iacob Universidad de Bucarest El presente artículo baraja algunas perspectivas teóricas acerca del paratexto y la traducción, "negociando", como aconseja Umberto Eco (2008: 17), los conceptos que

Studiul de față analizează reprezentarea scriitorului Mircea Cărtărescu în Spania, cu instrumentele teoriei spațiilor culturale (Even-Zohar, Bourdieu, Casanova), a marketing-ului literar și a retoricii paratextuale (Genette, Cadioli, Squires, Moran). Trebuie precizat de la început că este vorba despre o dublă work in progress sau o dublă "călătorie în desfășurare". În primul rând, nu se poate afirma că actualmente ar exista, la rigoare, un brand Cărtărescu în Spania, așadar un construct imagologic suficient de notoriu și de stabil al acestui autor și al literaturii sale, ci doar ceea ce Dominique Maingueneau numește "imagine de autor", adică o "realitate instabilă și confuză, produsul unei interacțiuni între participanți eterogeni" 12. Teoreticianul francez se referă la o proiecție generată inevitabil de orice comunicare publică a figurii unui autor. Diferența dintre conceptul definit de Maingueneau și brandul de autor s-ar putea stabili în funcție de criterii precum gradul de notorietate, stabilitate și valoare comercială. Cu toate că e greu de stabilit momentul exact al obținerii "masei critice" în procesul de branding, se poate constata, totuși, că până la data la care a fost elaborat acest articol, nu au fost satisfăcuți sau au fost satisfăcuți insuficient o serie de parametri ce caracterizează brandurile literare ale scriitorilor traduși. De exemplu, deși orice traducere presupune o legitimare 3 , existența fizică a operei traduse pe rafturile librăriilor spaniole nu este suficientă pentru transformarea autorului român într-o marcă prestigioasă, atâta timp cât difuzarea și expunerea lasă de dorit, iar durata de viață a unei cărți pe raft este, în Spania și nu numai acolo, extrem de redusă, datorită absolutizării imperativului comercial 4. Apoi, traducerile din opera scriitorului român nu au fost recenzate și evaluate de criticii spanioli cei mai prestigioși ai momentului, adevărați "symbolic brokers", cum îi numea Peter McDonald 5 , care au capacitatea de a impune un set de trăsături estetice definitorii, recurente în discursul critic posterior.

Atunci când interacționează public și pe viu cu cititorii săi reali și potențiali sau cu agenții culturali din cultura țintă (alți scriitori, critici literari, jurnaliști, traducători, editori, librari), autorul tradus este inevitabil implicat într-un proces comunicativ de creare și reglare a propriului ethos, prin realizarea unor activități complementare celor scriitoricești propriu-zise, denumite de Susanne Jansen sideline activities 1. În articolul de față vor fi urmărite dimensiunile aristotelice ale ethos-ului proiectate de activitățile paratextuale: phronesis (înțelepciune, competență), arete (sinceritate, virtute) și eunoia (bunătate, sentimente pozitive față de auditoriu) 2. Contrar viziunii tradiționale, tributare "ideologiei carismei" 3 , un autor de literatură nu se poate impune singur-în câmpul literar de origine sau într-un câmp străin-, nici prin scrierile lui literare, nici prin felul în care își construiește și transmite în afara acestora, deliberat sau spontan, propria identitate 4. La fel cum imaginea unui scriitor nu poate fi construită și impusă de un singur agent cultural, ci de activitatea mai multor agenți și instituții ce acționează în rețea. Autoimaginea intră obligatoriu într-o relație, aflată mereu în evoluție, cu imaginea receptată și proiectată de ceilalți, pe care o susține, completează, rectifică sau respinge. Totodată, reprezentarea unei figuri autoriale nu se construiește în vid, ci într-un spațiu saturat de alte imagini de autori de literatură, cu care își dispută adesea același spațiu în mintea cititorilor. Acest studiu își propune să realizeze un decupaj în procesul imagologic complex prin care trece reprezentarea lui Mircea Cărtărescu în Spania, analizând singurele lecturi publice ale scriitorului bucureștean din câmpul literar de limbă spaniolă 5 , disponibile sub

Resumen: Partiendo de la idea de que las traducciones forman parte del sistema literario de acogida, el presente trabajo analiza el ethos español del autor rumano Mircea Cărtărescu, tal y como este se comunica en los peritextos verbales de los libros publicados por la editorial Impedimenta. El análisis pone de relieve un ″ethos federado″, una imagen de autor dinámica y heterogénea, que se alimenta simultáneamente de los seis paradigmas axiológicos establecidos por Boltanski y Thévenot: la Ciudad Inspirada, la Ciudad Doméstica, la Ciudad Industrial, la Ciudad del Mercado, la Ciudad Cívica y la Ciudad de la Fama.

Resumen

Los recursos persuasivos empleados en lo que Gérard Genette denominaba “peritexto” se han estudiado poco desde una perspectiva que reúna los instrumentos de la teoría de la argumentación, la del marketing editorial y la del campo/sistema literario, pese a la indudable influencia del discurso de escolta, primero, en la decisión de compra y, segundo, en el proceso de lectura e interpretación de la literatura. Este trabajo se propone analizar algunos componentes del complejo aparato peritextual de la primera edición, publicada por Alfaguara en 1996, de la novela El capitán Alatriste de Arturo Pérez-Reverte. Secuencias auxiliares como la imagen de la cubierta, el resumen bio-bibliográfico de la solapa delantera, la presentación editorial de la contracubierta, las ilustraciones, los encabezados y colofones icónicos de las páginas interiores, la maquetación, la textura del papel, etc. configuran una determinada visión sobre el texto literario, asumida por la editorial. Esta intentio editionis (según el sintagma propuesto por Alberto Cadioli) se intenta inculcar al potencial comprador y al potencial lector, mediante una variedad de procedimientos argumentativos. Asimismo, el presente análisis pondrá de relieve el grado de adecuación de esta retórica “exterior”, vehiculada por las secuencias auxiliares que acompañan el texto literario propiamente dicho, a la retórica “interior” o argumentación literaria, intratextual, característica sobre todo para un tipo particular y todavía muy actual de best-seller.

Palabras clave: peritexto, procedimientos argumentativos, legitimación.

The topic of this paper is part of a larger research project that aims to question the validity of the concept of Transylvanism and its potential use in the marketplace of ideas, together with similar, firmly established notions, like, for example, Orientalism, defined by Edward Said, and Balkanism, discussed by Maria Todorova. It presents an analysis of only one segment of the Transylvanian discourse (vampire films) 1 , in order to emphasize the two main paradigms that cinematic representations about the Transylvanian space share, namely the (more traditional) symbolic paradigm and the (updated) pseudo-realistic. Two of the key-features of these paradigmatic visions will also commented upon: heterogeneity and mobility. Most vampire fiction─even Bram Stoker's famous novel (1897)─identifies the name Transylvania with Count Dracula's homeland, a wild and backward country, at the end of the civilized world. 2 This image, a highly effective vehicle for the dissemination of geographical, historical, ethnic, ethnographical, and political information, is closely related to the survival of not only the clichés from gothic literature but also the hegemonic Western views over Eastern, especially Balkan, otherness. Nevertheless, apart from the ideological issues─which on the hole are still valid today, as has been proved by Edward Said and Maria Todorova, amongst others–we have to take into account the fact that the image of Transylvania as a cultural construct has been created mostly in the realm of literature and film. 3 It is precisely the distinctively unreal and fictional nature of this image that may set Transylvanism apart from the ideological constructs referred to above as Orientalism and Balkanism, created by literature and art, in general, as well as by a large corpus of non-fictional texts (historiography, travel memoires, newspaper articles, reports and political discourses, etc.). It is mainly because of the importance of non-293 fictional texts that Orientalism and Balkanism have gradually become two institutionalised, organised, didactic and politically instrumentalised discourses, while Transylvanism is still relegated to the field of fiction and popular culture.

Resumen
Mi comunicación se integra en una investigación ya en marcha, sobre el mito de Drácula en el cine y la literatura, cuyos resultados se han concretado hasta ahora en una conferencia y una comunicación: ”Reconstruyendo a Drácula”, conferencia impartida en mayo del 2008, en la Facultad de Filología y Traducción de la Universidad de Vigo, (http://tv.uvigo.es/gl/serial/325.html#2120) y “Drácula como hipertexto didáctico”, comunicación presentada en octubre del 2008, en el congreso National Literatures in the Age of Globalization, organizado por la Facultad de Letras de la Universidad de Bucarest (en prensa).
El propósito de mi trabajo es analizar las imágenes de Transilvania, tal y como se han forjado hasta ahora, en las películas de terror de tema vampírico.
Más que en la realidad, la Transilvania cinematográfica se inspira en la construcción literaria de Bram Stoker. El autor irlandés no pisó nunca el suelo de la antigua provincia austro- húngara, sino que utilizó los relatos de algunos viajeros y residentes británicos en la zona (Emily Gerard y Charles Boner). A su vez, directores como Friedrich Murnau, Tod Browning, Terence Fisher o Francis Ford Coppola realizaron una ”traducción intersemiótica” (Jakobson) del simulacro literario, un “simulacro del simulacro”, aportando elementos nuevos. Se trata de una proyección imagológica compleja y poco estudiada hasta ahora, que abarca aspectos geográficos, históricos, políticos, étnicos, artísticos, lingüísticos, culinarios, etc. Esta construcción es mayoritariamente conservadora, puesto que forma parte de una importante narración mítica integrada en la cultura popular occidental, que se perpetúa a sí misma mediante estereotipos de éxito comercial, generando en el receptor la satisfacción del reconocimiento y la confirmación de sus expectativas. Asimismo, las representaciones de la ”tierra de Drácula” se corresponden con las perspectivas occidentales – especialmente las de finales del siglo XIX – sobre el Este de Europa, llegando incluso a influenciar dichas perspectivas. Por esta razón, mi comunicación propone la introducción en el discurso académico del concepto “transilvanismo”, al lado de los ya consagrados – especialmente por los trabajos de Edward Said y Maria Todorova – “orientalismo” y “balcanismo”. Por otro lado, la imagen cinematográfica tiene también un componente dinámico, reflejo de la evolución ideológica y estética de Occidente (hay, en el cine, Transilvanias “románticas”, “naturalistas”, “expresionistas”, etc.).

The article discusses Juan Manuel de Prada’s debut book Coños, departing from Brian McHale’s approach in Postmodernist Fiction and particularly focusing on the concept of “ontological indeterminacy”, considered by McHale essential for the study of postmodernism. The concept covers narrative methods and formulas often attributed to the postmodernist literature, such as mise en abyme, metalepsis, heterotopia, fragmentarism, transtextuality, procedural writing, parody, genre hybridity, autofiction etc. The present study emphasises two general aspects. On the one hand, it focuses on the transformations undergone by the genre literature (horror, adventure, erotic or crime fiction) which, in its canonical forms, has aimed at providing an intense verisimilitude effect. The latter has been however seriously relativised, although not suspended, by the postmodernist approach. On the other hand, as Prada’s erotic stories anthology is a remake of an avant-garde text by Ramón Gómez de la Serna (Senos), the analysis of the dialogue between the two discourses refines and corrects to a certain degree the opposition “epistemological dominant” versus “ontological dominant” used by Brian McHale as a criterion in distinguishing between modernism and postmodernism.

Keywords: postmodernism, ontological indeterminacy, eroticism, resemantization of epistemological doubt, genre literature, remake.

Cartarescu. Ala izquierda es un estudio de la autoimagen transmitida directa e indirectamente por el autor rumano Mircea Cartarescu, en paratextos dirigidos al público español, entre 1993 y 2018. Se trata del primer producto de envergadura de un proyecto de investigación dedicado al ethos español del autor en cuestión, que se completaría con Cartarescu. Ala derecha, un análisis de la heteroimagen de Cartarescu, construida, durante el mismo período, por agentes e instituciones que actúan en el campo literario español.

La teoría utilizada en este trabajo petenece a áreas como la mercadotecnia, el ethos del escritor literario, la sociología literaria, la psicología social y la retórica. Teniendo en cuenta los fundamentos conceptuales de este planteamiento, se ha seleccionado un corpus principal constituido por secuencias paratextuales caracterizadas, en principio, por un alto grado de autonomía autoral: las autopresentaciones de dos lecturas públicas, las intervenciones producidas durante un encuentro con los lectores y dos conferencias.

Después de un primer capítulo en que se introducen, definen y en casos como el de la «paratraducción» y el de la «narración de la carrera» rectifican los conceptos que se aplican más adelante, se analizan los posicionamientos del escritor de Bucarest ante la mediación deficiente y sus estrategias de automediación. El tercer capítulo está dedicado al ethos dinámico de Mircea Cartarescu, es decir, a las modulaciones y reconstrucciones de su autoimagen, en relación con la modificación de sus capitales simbólico y social en el campo literario español.