isihasm

Prin câteva rezultate recente, culese din câmpul medicinei și științelor creierului, și călăuzit de unele reflecții filocalice, voi evidenția, în materialul de față, trei tipuri de bruiaj, care antrenează o viață fragmentată. Este vorba despre zgomotul sonor, despre supra-stimularea senzorială și despre supra-încărcarea cognitivă. Într-o lectură încrucișată, cu date din domeniul neuroștiinței și din observațiile strânse de pe urma experienței pustnicilor, putem întrevedea cum anume, în decorul obișnuit al vieții, aceste forme de zgomot slăbesc atenția și luciditatea. În fine, în legătură cu aceste situații, voi menționa câteva măsuri-recomandate de anahoreți sau care decurg din rezultatele experimentale-care near putea ajuta în întreprinderea noastră de cultivare a liniștii.

Sănătatea Omului este în Taina Chipului său, ca Menirea Umanizării Naturii, pentru Întruparea Divinului, este o formulare ghelasiană care, deşi succintă, poziţionează, orientează, deschide către o anume înţelegere a sănătăţii şi către o abordare mai profundă şi mai complexă a acesteia, întrucât sănătatea nu este aici tributară unei simple şi decupate definiri, nu este raportată doar la sine sau la patologie, ci este devoalată ca fiind înscrisă în chipul omului, unul care, desigur, este de descoperit. Perspectiva asupra sănătăţii, orizontul abordării acesteia, este subscrisă astfel unei adânci reflecţii asupra chipului omului, unei nevoi de devoalare a menirii sale iconice.

Isihasmul (hesychasmos), vine din grecescul hesychia si inseamna liniste , tacere interioara; isihasmul reprezinta o cale de atingere directa a iluminarii spirituale, iar drept dovada ne stau Parintii si Sfintii ortodocsi care au practicat isihasmul , invrednicindu-se de vederea luminii dumnezeiesti si de unirea cu Dumnezeu. De remarcat este faptul ca Filocalia reprezinta cartea de capatai a isihasmului , fiind o culegere a experientelor si invataturilor spirituale relatate de marii sfinti;

В статье раскрывается значение духовной традиции странничества в исканиях и творчестве выдающегося украинского духовно-культурного деятеля, переводчика, писателя и старца преподобного Паисия Величковского (1722 – 1794). Отмечается, что большая часть его сознательной жизни прошла в странствиях и скитаниях, что наложило серьезный отпечаток на его мировоззрение и наследие. В то же время эта особенность духовно-творческого пути подвижника остается недостаточно изученной. Хотя без понимания этой духовной традиции и ее влияния на подвижника сложно понять феномен Паисия Величковского.
Кроме того, рассматриваются связи Паисия Величковского с различными монастырями Левобережной и Правобережной Украины и Молдо-Валахии, и их подвижниками. Впервые на основе архивных источников устанавливается факт тесных отношений между П. Величковским и Анатолием Мелесем, который впоследствии на Афоне стал епископом и пытался на Запорожской Сечи создать автономную «казачью» епархию. Как установил автор, оказывается П. Величковский и А. Мелесь даже жили в одной келлии. 

Ключевые слова: Паисий Величковский, Анатолий Мелесь, Афон, Святая Гора, Украина, Речь Посполитая, Российская империя, Молдова, Валахия, Киево-Печерская Лавра, Монашество, Странничество, Православие

The Wanderings of Paisius Velychkovsky in Ukraine and Moldova-Wallachia in the 1740s

Abstract
The article reveals the significance of the spiritual tradition of pilgrimage in the searches and works of the outstanding Ukrainian spiritual and cultural figure, translator, writer and elder Rev. Paisiy Velychkovsky (1722 - 1794). It is noted that most of his conscious life passed in wanderings and wanderings, which left a serious imprint on his worldview and heritage. At the same time, this feature of the spiritual and creative path of the ascetic remains insufficiently studied. Although, without understanding this spiritual tradition and its influence on the ascetic, it is difficult to understand the phenomenon of Paisius Velychkovsky.
In addition, the connections of Paisiy Velychkovsky with various monasteries of the Left-Bank and Right-Bank Ukraine and Moldavia-Wallachia, and their ascetics are examined. For the first time, on the basis of archival sources, the fact of close relations was established between P. Velychkovsky and Anatoly Meles, who later became bishop on Athos and tried to create an autonomous "Cossack" diocese in the Zaporizhzhya Sich. As the author established, it turns out that P. Velychkovsky and A. Meles even lived in the same cell.

Keywords: Paisy Velychkovsky, Anatoly Meles, Athos, Holy Mountain, Ukraine, Rzeczpospolita, The Russian Empire, Moldova, Wallachia, Kiev-Pechersk Lavra, Monasticism, The Wanderings, Orthodoxy

După căderea Constantinopolului sub turci în 1453, singurul scut de ocrotire pentru întregul Răsărit creştin, cotropit de otomani, şi îndeosebi pentru vieţuitorii Sfântului Munte din partea domnitorilor ortodocşi au rămas doar voievozii Ţării Româneşti şi ai Moldovei. Rusia era prea departe de Athos, iar mai târziu, începând din sec. XVI, când ţarii ruşi dau permisiune călugă-rilor aghioriţi să colecteze banii din ţară, vor face aceasta numai pentru anumite mănăstiri. Deci, după marea lor milostivire şi îndurare, sunt ase-mănaţi de către călugării aghioriţi drept cu împă-raţii bizantini Constantin cel Mare (306-337) şi Justinian (527-565), sau că istoria n-a cunoscut un domnitor mai darnic, cum a fost Constantin Vodă Brâncoveanu (1688-1714). Iar patriarhii ecumenici îl numeau pe domnitorul Vasile Lupu "susţinător al întregii Biserici Ortodoxe, urmaş prea vrednic al împăraţilor bizantini", iar Sevas-tos Chimenitul spunea despre Constantin Brân-coveanu, că istoria n-a cunoscut vreun împărat mai darnic decât el (Moisescu 1953, 240). Începând cu primii Basarabi din secolul XIV şi terminând cu ultimii voievozi şi domni ai Ţării din secolul al XIX-lea, mănăstirile athonite au primit nu numai ajutoare băneşti, ci şi numeroase metocuri, sate şi moşii, păduri, ţarini şi podgorii, bălţi şi heleşteie cu peşte, vămi, vaduri de mori. Amintim că Muntele Athos a fost şi rămâne un focar şi centru de viaţă spirituală unic în toată lu-mea creştină, un loc unde înfl oresc insuliţe paş-nice şi liniştite, de rugăciune, de post şi ascetism, numit de unii Mekka creştinilor. Muntele Athos de-a lungul secolelor a fost patro-nat de către domnitorii Ţării Moldovei. În schimb, mănăstirile athonite primeau în obştile lor ca tră-itori şi ascultători pe călugări moldoveni. După o perioadă de pregătire, de studiere a tradiţiilor şi regulilor aghioriteei, se întorceau acasă. În pa-trie ei contribuie la întemeierea, organizarea sau reorganizarea şi înfl orirea vieţii monahale, mă-năstirilor şi a schiturilor, după modelul celor din Sfântul Athos. Aici, la Athos, s-au practicat şi au fost desăvâr-şite metode şi practici ale rugăciunii minţii, care în curând s-au uniformizat într-o mişcare numi-tă isihasm de la cuvântul grecesc isihia-linişte, contemplaţie, o mişcare deosebită de renaştere şi trezire teologico-spirituală, o metodă de rugăciu-ne prin care călugării care o practicau se retrăgeau în locuri singuratice sau într-un ungher al chiliei lor şi, prin concentrarea minţii, se ridicau mai presus de impresiile simţurilor şi de realitatea în-conjurătoare, pentru ca, prin contemplare conti-nuă, paza simţurilor şi a cugetării, să vadă lumină dumnezeiască necreată, pe care au văzut-o apos-tolii Petru, Iacob şi Ioan la Schimbarea la faţă a Mântuitorului Hristos pe Muntele Tabor (Matei 17, 1-8) şi să realizeze astfel o mai mare apropiere de Dumnezeu, trăind întru Hristos. Ei rosteau o simplă rugăciune: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul". De la Sfântul Munte, spiritualitatea isihastă s-a răspândit foarte rapid în mănăstiri şi schituri din ţări ortodoxe, învecinate cu Grecia-Bulgaria, Serbia, Moldova, Ţara Românească, Ucraina, Ru-sia. Acest lucru a fost posibil atunci când călugări athoniţi, fi e vlahi de la sud de Dunăre, fi e origi-nari din ţări învecinate, veneau în Ţara Moldovei pentru înfi inţarea noilor aşezăminte monahale. Istorici români pun la bazele monahismului ro-mânesc o persoana remarcabilă, anume Nicodim cel Sfi nţit de la Tismana-unul din reprezentanţii de frunte ai isihasmului, care a introdus meto-da rugăciunii inimii în sihăstriile româneşti şi "a dat impuls de viaţă călugărească în duh isihast" (Stăniloae 2002, 528), o adevărată pildă de tră-ire duhovnicească. Trăitor al Muntelui Athos, stareţul mănăstirii Hilandar şi protos la Sfântul Athos, venind în Ţară Românească, cu sprijinul lui Vladislav I, construieşte mănăstirea din piatră Vodiţa (cu părere de rău, nu a ajuns până la noi) şi însăşi mănăstirea Tismana, datorită căreia a şi fost supranumit "de la Tismana". Tradiţia îi mai atribuie şi ridicarea primelor aşezări mănăstireşti de la Topolniţă (lângă Vodiţa), Coşuştea-Crivel

Sfântul Munte și isihasmul athonit în viața spirituală a Țării Moldovei în secolele XV-XVIII, Autoreferatul tezei de doctor în științe istorice. 07.00.02 – Istoria Românilor. Conducător științific: Ion Eremia, doctor habilitat, profesor universitar. Chișinău, 2009, 30 p.